Albastrul - adevăr, înţelepciune, pace, contemplare, unirea cerului cu marea, culoarea infinitului, care fiind infinit, poate cuprinde totul. Albastrul e invizibilul care devine vizibil.

citat din Yves Klein
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul cerului.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea la mare

Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână,
La piept şi-adună marea îngerii aproape
De prin tărâmuri de smarald, sub clar de lună.

Un nor răzleţ de cornul lunii-ar vrea să scape,
Străpuns de suliţe puterile-şi adună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape,
Crăiasa zărilor corăbii negre mână.

Tăcută, peste ţărmuri de cleştar stăpână,
Îşi cheamă stelele-n talazuri să se-adape,
Izvorul nopţii curge-n valuri şi răsună
Acorduri de vioară pe o dulce strună,
Albastrul cerului coboară-n rai de ape.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om înzestrat cu un talent autentic nu poate sta fără să-l pună în valoare. Când nu-şi foloseşte talentul, se simte ca un prizonier care tânjeşte după libertate, ca o ciocârlie ţinută în colivie, care tânjeşte după albastrul cerului. Mai mult, tot ce nu ţine de creaţia lui devine fie secundar, fie absolut insignifiant. Einstein, omul care a pătruns poate cel mai adânc în tainele universului, umbla fără şosete şi acasă, şi la cursuri, şi chiar la vizita pe care i-a făcut-o preşedintelui Statelor Unite.

George Budoi în Reflecţii (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cate ori privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc a aparţine lumii. Cine a numit consolare culoarea celei mai subtile pierzanii?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Brâncuşi a creat
Coloana Infinitului,
Poarta Sărutului,
Masa Tăcerii,
minuni aşezate pe axa
unei mărturii universale.
Coloana Infinitului,
invenţie nemuritoare,
spre cer e ridicată,
către soare
cu corpul înfipt în Univers
şi temelia într-un loc vacant,
ne atrage mereu cu un aer savant,
mărturie rămasă-n veacuri moştenire,
ordonată geometric cu desăvârşire.
Să dovedească suprem că Brâncuşi
a fost oltean get-beget,
un plugar plecat dintre brazde.
Ţăran zămislit din pământ românesc
care a înălţat brazda din temelie
până la Infinit.
Pentru a fi admirată cum se cuvine
de românul prezent şi acel care vine.
Invenţia Brâncuşiană, desfăşurată spre
albastrul cerului simbolizează
o însuşire fără sfârşit
a minţilor,
a orelor,
a zilelor,
a anotimpurilor,
a anilor,
a secolelor,
a mileniilor,
zămislite din truda recoltelor.
Să transmită de-a pururi mesajul
că, fără ţăran inventiv,
scormonitor în vatră
şi cioplitor în piatră
nu se poate!

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa Naturii palpită în inima arborelui, în inima tandrului viermişor care se târăşte pe pământ, în inima acvilei care semeaţă bate din aripile sale îndrăzneţe peste masivele muntoase giganteşti de granit, care străpung cu turnurile lor crenelate albastrul cerului. Conştiinţa Naturii dă formă tuturor lucrurilor, organizează petalele florilor care înmiresmează cerul cu aromele lor şi ordonează mişcarea aştrilor în magnifica orchestraţie a infinitului.

Samael Aun Weor în Cartea Fecioarei din Carmel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea munţilor trebuie iubită ca un întreg, cu ochii deschişi şi cu sufletul sensibil, să înţelegem animale şi plante, stânca şi albastrul cerului, lumina şi culoarea, într-un cuvânt – natura.

citat din Karl Blodig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Putem spera!
Nimeni nu ne poate lua lumea speranţelor noastre,
Ţâşnetul nostru catre albastrul infinitului iubirii,
Nimeni nu-şi poate permite să ne oprească din zbor,
Gândurile curate călătoare
Ce pictează pastelat existenţa,
Unindu-i pe oamenii mult prea oneşti şi răbdători
în faţa valurilor imoralităţii.
Putem spera în marea noastră a
Libertăţii albatroşilor!
Cine ne poate opri?

poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru cerul României

Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă,
Speranţa vieţii, luminoasă
Şi nemurirea prinsă-n stele.

În zborul lin de rândunele,
Ca şi-n privirea lor duioasă,
Albastrul cer al Ţării mele
Aşază liniştea în casă.

Zefirul cântă-n rămurele
O simfonie neînţeleasă,
Un cer care se simte-acasă
Revarsă rouă pe zorele,

Albastrul cer al Ţării mele.

hipersonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A imita vulturul, care se pierde în albastrul cerului, a fost din cele mai vechi timpuri, o vie dorinţă a omului legat prin legea gravitaţiunii generale de pământul pe care s-a născut.

Aurel Vlaicu în Aeroplanul Vlaicu, Cap. I - Condiţiuni de posibilitate (1911)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul înserării

Doresc alte locuri pentru întâlnire
Pajişti pentru a zăbovi
O gură-nsetată care să te cheme
Doresc o noapte
De care zilele mele se îndoiesc încă
Eu te doresc.
În albastrul înserării,
oh, cât te doresc
Şi nu te doresc

Ah! Acest fior ce cade din negura nopţii.

poezie de Hassan Najmi din Intifada (2003), traducere de Mihaela Petrosan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia elegie

Contemplare, criză de timp şi iar contemplare

I.
Contemplare

Dacă te trezeşti,
iată până unde se poate ajunge:
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
Iată până unde poate ajunge
privirea, dacă se trezeşte:
Deodată devine goală, aidoma
unei ţevi de plumb prin care
numai albastrul călătoreşte.
Iată până unde poate ajunge
albastrul treaz:
Deodată devine gol pe dinlăuntru
ca o arteră fără sânge
prin care peisajele curgătoare ale somnului
se văd.

II.
Criză de timp

O, scurtă tristeţe, insectă verzuie,
voi, blânde ouă, locuind un miez de meteor
spart; şi de pălmile mele acoperite,
ca să renască un cu totul alt decor.
Camera se revarsă prin ferestre
şi eu nu o mai pot reţine în ochii deschişi.
Război de îngeri albaştri, cu lănci curentate,
mi se petrece-n irişi.
Mă amestec cu obiectele până la sânge,
ca să le opresc din pornire,
dar ele izbesc pervazurile şi curg mai departe
spre o altă orânduire.
O, scurtă tristeţe, rămâne
de jur împrejur o sferă de vid!
Stau în centrul ei şi unul câte unul
ochii din frunte, din tâmplă, din degete
mi se deschid.

III.
Contemplare

Deodată aerul urlă...
Îşi scutură păsările în spinarea mea
şi ele mi se înfig în umeri, în şiră,
ocupă totul şi nu mai au unde sta.
În spinarea păsărilor mari
se-nfig celelalte.
Frânghii zbătătoare le târăsc,
acvatice plante.
Nici nu mai pot sta drept,
ci doborât, peste pietre fluorescente,
mă ţin cu braţele de stâlpul unui pod
arcuit peste ape inexistente.
Fluviu de păsări înfipte
cu pliscurile una-ntr-alta se agită,
din spinare mi se revarsă
spre o mare-ngheţată neînnegrită.
Fluviu de păsări murind,
pe care vor lansa bărci ascuţite
barbarii, migrând mereu spre ţinuturi
nordice şi nelocuite.

IV.
Criză de timp

Ca şi cum s-ar sparge un mormânt
şi-ar curge pe fluviu
tot misterul lui...
Dar mai degrabă,
ea, privirea, ne ţine
la un capăt al ei fructificaţi.
Suge din noi cât poate
părând a ne-arăta
îngerii copacilor şi ai
celorlalte privelişti.
Copacii ne văd pe noi,
iar nu noi pe ei.
Ca şi cum s-ar sparge o frunză
şi-ar curge din ea
o gârlă de ochi verzi.
Suntem fructificaţi. Atârnăm
de capătul unei priviri
care ne suge.

V.
Contemplare

Se arăta fulgerător o lume
mai repede chiar decât timpul literei A.
eu ştiam atât: că ea există,
deşi văzul dinapoia frunzelor nici n-o vedea.
Recădeam în starea de om
atât de iute, că mă loveam
de propriul meu trup, cu durere,
mirându-mă foarte că-l am.
Îmi lungeam sufletul într-o parte şi-ntr-alta,
ca să-mi umplu ţevile braţelor cu el.
La fel şi globul de peste umeri
şi celelalte-nfăţişări la fel.
Astfel mă încordam să-mi aduc aminte
lumea pe care-am înţeles-o fulgerător,
şi care m-a pedepsit zvărlindu-mă-n trupul
acesta, lent vorbitor.
Dar nu-mi puteam aminti nimic.
Doar atât – că am atins
pe Altceva, pe Altcineva, pe Altunde,
care, ştiindu-mă, m-au respins.
Gravitaţie a inimii mele,
toate-nţelesurile rechemându-le
mereu înapoi. Chiar şi pe tine,
rob al magneţilor, gândule.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.

Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.

Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.

Pentru răbdare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura cupolă a bisericilor
a moscheilor
culoarea în zidul plângerii!
E albastrul

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las totul...

Las timpului uitarea
şi toată durerea mea...
Las visului chemarea
şi fericirea ce o caut...
Las totul în mâinile
iubirii şi a dorinţelor
pe care trupul meu
le caută...
Femeia din mine te
strigă şi las infinitului
căutărilor mele rebele
şi curcubeului bucuria
existenţei...
Las toamnei hainele
ude de lacrimi...
şi dragostei culoarea
albastrului de Voroneţ!

Las totul pentru iubirea,
pe care mi-ai dăruit-o,
iubite, de vis!...

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cerului
ţăndări –
norii stăpânesc orizontul

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului din Curbură nu este culoare politică.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!