Îşi clădiseră o prietenie defectuoasă şi nesimetrică, făcută din lungi absenţe şi multă tăcere, un spaţiu gol şi curat în care amândoi se puteau întoarce să respire când pereţii şcolii se strângeau prea mult ca să mai poată suporta senzaţia de sufocare.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este piatra care apasă atât de profund şi dureros omul, îl constrânge şi îl reduce la un spaţiu foarte îngust, până la sufocare: îl izbeşte de pământ, făcându-l să respire greu şi cu mânie. Trăieşte în spatele barierelor interioare. Această stare îi dă senzaţia că nu mai are dreptul la nimic. Urcă înălţimile mari cu mirosul de pământ în nări, pierzându-şi momentul de reflecţie. Imediatul imaginar îi dă senzaţia că se află atât de sus şi că trebuie să plesnească din cauza preaplinului din interior. În fapt, e mai jos de firescul jos: atât de jos este că aude cum trosnesc pietrele la limita întunericului. Omul recurge la singurătate din nevoia de spaţiu, dar procesul se desfăşoară invers. Este clar că singurătatea trebuie redusă la momente de scurtă durată pentru a medita cu maximă luciditate... şi atât.

Camelia Opriţa în Dragostea, o stare pe care n-o poţi controla din lipsă de raţiune (24 februarie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deasupra capetelor lor, plutea un balon gigantic umplut cu lucruri care trebuiau spuse şi amândoi încercau să-l ignore privind în jos.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tatăl lui deschise şi, înainte să poată spune ceva, îşi zâmbiră, fiecare contemplând schimbările lăsate de timp.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea deveni aproape intolerabilă pentru amândoi. Spaţiul gol dintre feţele lor era ca un clocot de aşteptare şi jenă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefera ca fiecare lucru să pară la locul lui chiar şi când nu era.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detesta când acţiunile ei trebuiau să pară atât de iremediabile, de definitive.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie doar să decizi, se gândi. Te duci sau nu te duci. 1 sau 0, ca un cod binar. Dar cu cât încerca mai mult să simplifice, cu atât i se părea că se zăpăceşte.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea celui pe care nu-l iubim se depune la suprafaţă şi de acolo se risipeşte imediat.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi îmbolnăvi şi dintr-o amintire.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ciudat să le vadă acolo, încă în viaţă, cu micul lor fragment de trecut comun care, dintr-o dată, nu mai însemna nimic.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum plantele se înnăbuşă de prea multă umezeală şi lămpile de prea mult ulei, astfel activitatea spiritului se înăbuşă de prea mult studiu şi de prea multă materie.

citat celebru din Michel de Montaigne
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a fi ieşit afară, tinerii din echipaj îşi îmbrăţişară părinţii, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracţie de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinţi mărinimoşi care-şi iubeau copiii şi care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndureraţi. Trebuie să recunoaştem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puţin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparaţi cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe şi putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflaţi în centrul atenţiei, deşi nu era de dorit să se întâmple astfel...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsesc cu acelaşi sentiment de "altă epocă" holul întunecat care abundă de mobilă inutilă. Un salon régence cu scauneleîmbrăcate în huse şi pe care nimeni nu s-a aşezat de cel puţin două decenii, un piedestal mult prea fragil ca să poată suporta măcar un vas de flori, causeusa unde doi inşi nu pot discuta fără să facă scurtă la gât

Rodica Ojog-Braşoveanu în Nopti albe pentru Minerva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea îşi lua ce voia, se agăţa de coincidenţe, puţine cum erau şi construia o existenţă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţiile sunt cărămizile ce te construiesc ca ansamblu bun de locuit la un moment dat. Poate că pereţii sunt un pic uzaţi, podeaua prea mult traficată..., culorile în care te ascunzi pe tine, uneori ţipătoare şi fanteziste, dar... căldura cu care-ţi întâmpini musafirii este cea mai bună recompensa adusă prieteniei..., iubirii..., care ar trebui să fie o prietenie mai profundă, completă, totală.

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "eu"-l devine prea greu de dus, eliberarea de el este inevitabilă! Dar atâta timp cât "eu"-l vrea să se afirme, lanţurile închisorii se strâng din ce în ce mai mult până la sufocare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!