Înainte de a fi ieşit afară, tinerii din echipaj îşi îmbrăţişară părinţii, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracţie de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinţi mărinimoşi care-şi iubeau copiii şi care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndureraţi. Trebuie să recunoaştem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puţin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparaţi cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe şi putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflaţi în centrul atenţiei, deşi nu era de dorit să se întâmple astfel...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să şi-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija şi mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârşească la timp, chiar dacă magaziile şi spaţiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate şi a unor "lucruşoare" personale aduse de acasă de cei şapte tineri; încă mai aveau de adus şi vreo câteva asemenea "lucruşoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei şi la care să renunţe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunţe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sala în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară a Institutului se aflau în acel moment domnul şi doamna Stoica, Andrei şi Eleonora, părinţii domnişoarei biolog, de la care Lucian îl avea pe Rikky; normal, părinţii blondei Maria nu puteau spune ceva rău despre acel tânăr simpatic, care-i vizitase de câteva ori şi care le lăsase o impresie foarte bună. După soţii Stoica, se pregăteau părinţii lui Mihai să intre, pentru declaraţii: domnul Emilian şi doamna Marilena Ristea; apoi ai domnişoarei doctor Stela, medici şi ei: domnul doctor Sergiu Stejăran şi doamna doctor Ecaterina Stejăran. Directorul discuta cu cei rămaşi afară: părinţii lui Mihai şi ai Stelei. Nu încerca să-i influenţeze în favoarea lui Lucian; probabil nici nu era necesar, pentru că nici unul nu părea a avea ceva de declarat împotriva tânărului comandant.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot la bordul navei albastre "Pacifis" existau şi săli de sport, în care-şi puteau întreţine forma fizică, practicând diverse exerciţii fizice, fiecare ce dorea. Aveau posibilitatea chiar să joace scurte partide între ei, împărţindu-se în echipe, cum puteau şi cum cădeau de acord, câte trei, unul rămânând pe post de arbitru. Aveau însă posibilitatea de a practica aproape orice fel de sport doreau, iar asta era bine pentru ei. Puteau chiar şi înota din când în când, existând şi câteva piscine, nu foarte mari sau adânci, însă potrivite pentru ei. Puteau chiar şi patina, având şi această posibilitate. Iar în general, puteau face aproape orice doreau, având la dispoziţie tot ceea ce le era necesar: ateliere de pictură, cărţi de joc, dar şi de citit, multă muzică pe gustul lor, videocasete cu filme, videoclipuri, documentare ştiinţifice, CD-uri, DVD-uri, dischete etc. Deci, aveau cu ce-şi umple timpul liber, putând desfăşura diverse activităţi distractive, după placul fiecăruia. Cât timp se odihneau, de obicei în rezervele lor, nava rămânea în grija celor doi roboţi şi a pilotului automat, care supravegheau zborul. Roboţii nu-i deranjau din somn decât în caz de strictă necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deocamdată, încă mai puteau trimite fotografiile şi observaţiile făcute spre Terra, atâta timp cât încă se aflau în sistemul solar, iar până în acel moment, nu-i depăşiseră graniţele; se aflau între Marte şi Jupiter, în apropierea centurii de asteroizi, a căror provenienţă se presupunea că ar fi fost o planetă, care s-ar fi sfărâmat în bucăţele, plătind astfel preţul pentru apropierea faţă de Jupiter, gigantul sistemului solar. Desigur, era doar o teorie, susţinută de unii şi contrazisă de alţii, dar oricare ar fi fost provenienţa lor, erau acolo, iar cei şapte tineri îi puteau vedea şi observa cu atenţie, studiindu-i cu aparatura de la bord.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bineînţeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafaţa Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deşi aparatura era destul de modernă, sofisticată; existenţa planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spaţială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde şti...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sosiră maşinile cu ceilalţi colegi ai lui, aceştia, toţi îmbrăcaţi în uniforme, putură trece nestingheriţi şi intra în Institut, scăpând de înghesuială, căci mulţimea era strânsă în jurul comandantului misiunii, care nu putea scăpa în curând din mijlocul fetelor, iar până să prindă de veste reporterii că sosiseră ceilalţi tineri din echipaj şi să-şi îndrepte atenţia spre ei, aceştia deja intraseră în Institut, porţile închizându-se ermetic în urma lor. Neavând încotro, reprezentanţii mass-mediei reveneau în preajma tânărului comandant, deşi, din cauza "nebuniei" fetelor, nici ei nu puteau ajunge lângă Lucian, pentru a-i pune câteva întrebări. Se mulţumeau totuşi cu filmări şi fotografii care-l prezentau pe băiat într-o postură nu tocmai avantajoasă lui, aceea de "mare" Don Juan, hărţuit de admiratoare, numeroase şi frumoase...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precaut, Alex o luă prin locuri mult mai iluminate şi nu chiar pustii, deşi ora era târzie. Avu parte şi de noroc; nu departe de locul în care o lăsase pe Petra cu agresorii, zări o patrulă de noapte. Perfect! Se îndreptă grăbit spre poliţişti, ca nu cumva să-i piardă din vedere, deşi aceştia se deplasau destul de lent. Considerând că se apropiase suficient, strigă, nu foarte tare... Poliţiştii se întoarseră spre el; fiind noapte, nu-l puteau zări prea bine. Totuşi, se opriră, astfel că Alex îi ajunse fără probleme şi-i salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deşi era destul de îndepărtată. Depăşea cu mult în înălţime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei şi nu se putea zări de unde începe şi unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deşi minuscule, multe dintre clădirile oraşului artificial. Nu le puteau recunoaşte, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemişcaţi, privind fascinaţi peisajul ce li se înfăţişa înaintea ochilor. Deşi se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca şi pe suprafaţa planetei, neschimbată, destul de plăcută şi nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandaseră mai mult dulciuri şi băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-şi face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumaţie urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Îşi puteau face de cap, fără a fi nevoiţi să şi plătească! Interesant... Dar ca nişte tineri responsabili ce erau, nu depăşeau limitele bunului-simţ, deci, nu abuzau de bunăvoinţa directorului, mai ales că îşi dădeau seama că aşteptările legate de comportamentul lor erau imense, deşi nu prea înţelegeau la ce se putea aştepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 şi 25 de ani? Evident, îşi puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul – de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni şi nimic!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din navă puteau încă urmări atmosfera de pe Pământ. Aproape întreaga planetă tresălta de bucurie. Oamenii se îmbrăţişau şi dansau ca nebunii. Alţii strigau de bucurie şi cu capul încă ridicat în sus, cu privirile îndreptate spre minusculul punct negru ce mai rămăsese vizibil din uriaşa navă, făceau semne cu mâinile, fiind siguri că tinerii din interiorul "Pacifis"-ului îi mai puteau încă urmări. Atmosfera era "îndrăcită", însă oamenii se potoliseră vizibil, când ecourile imnului naţional se făcuseră auzite şi luând poziţie de drepţi, încetară larma. Dar nu pentru prea mult timp, căci atunci când ritmurile muzicii festive reîncepură...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi se liniştiră din nou; prea mult chiar, căci pe puntea principală se aşternu liniştea, în timp ce secundele treceau, una câte una. Rămaşi în interiorul navei albastre, cei şapte tineri şi instructorul lor puteau încă urmări atmosfera de afară. O mulţime de oameni se strânsese în jurul navei lor, în ciuda eforturilor reprezentanţilor legii de a-i menţine cât mai departe şi a avertismentelor repetate, deloc lipsite de sens, că s-ar putea accidenta. Toţi aşteptau cu nerăbdare momentul plecării, clipa în care crainicul va rosti cifra "zero, start!" Reporteri, redactori, comentatori de radio şi televiziune, crainici, ziarişti, agenţi de poliţie, savanţi, experţi, oameni de ştiinţă, persoane oficiale ale Institutului Astronomic, oficialităţi ale guvernului, edilii locali, personalităţi politice sau de alt gen din ţară şi din străinătate, precum şi simpli spectatori veniţi să vadă acest unic "spectacol", duceau binoclurile la ochi, chipurile, pentru a vedea mai bine şi pentru a putea observa toate amănuntele, deşi "Pacifis", fiind încă acolo, pe rampa de lansare, nu era nevoie de binocluri pentru a o zări mai bine. Această hărmălaie începuse încă de la sosirea primelor raze de lumină ale dimineţii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachetodromul era presărat cu o sumedenie de reporteri, înarmaţi care mai de care cu echipamentele adecvate meseriei lor. Obiectivele aparatelor de filmat se îndreptară numaidecât spre cei şapte tineri, dar încă nu se transmitea în direct. Reporterii însă, conştiincioşi, luau deja imagini sau făceau fotografii, ori înregistrau materiale pentru documentare pe care nu le vor transmite în direct. Aproape de treptele navei se aflau însă părinţii unora dintre cei şapte tineri, iar alături de părinţii lor, prezentabil, domnul director Traian Simionescu, al cărui chip radia de bucurie şi mândrie. Părinţii păreau ceva mai rezervaţi în a-şi exprima sentimentele, oricum contradictorii; mândri puteau fi, dar pe deplin bucuroşi, nu chiar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crescut pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric. Nu cred să fie zid sau cotlon pe care să nu-l fi descoperit atunci. Erau vremuri în care copiii încă puteau să alerge liberi pe străzi, fără să fie nimeni îngrijorat că li s-ar putea întâmpla ceva. Şi niciodată nu s-a întâmplat nimic, cu niciunul dintre noi. În afara acestui sentiment de bucurie şi de libertate, nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilărie.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!