Înainte de a fi ieșit afară, tinerii din echipaj își îmbrățișară părinții, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i...
Înainte de a fi ieșit afară, tinerii din echipaj își îmbrățișară părinții, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracție de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinți mărinimoși care-și iubeau copiii și care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndurerați. Trebuie să recunoaștem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puțin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparați cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe și putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflați în centrul atenției, deși nu era de dorit să se întâmple astfel...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.