Le port în vioară

Sunt toate-n vioara mea dogită:
Şi cântul şi chiar moartea pripită.
Arome plouă din frunzele de dud,
Se-ascund în vioară şi totuşi n-aud.

Stele se-ncheagă în vin acrişor,
Amurgu-i greu ca un cântec de dor.
Tinereţea credeam că-i sac fără fund,
Amintirea-i bătrână-n care m-ascund

Sub vălul anilor trecuţi m-alint,
Vioara sună-n nuanţă de-argint.
De stinse iluzii aţoase mă tund,
Să pot în căsuţă de melc să m-ascund.

poezie de Stelian Platon (12 mai 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ascund...

M-ascund de tine, m-ascund de noi
M-ascund de soare, de vânt şi ploi,
M-ascund într-una şi nu-ndrăznesc
Ca sa îţi spun cât te doresc...
Şi zi şi noapte te am în gând
Prezenţa ta o simt vibrând...
M-ascund de toţi, dar şi de toate,
Însă de vise, nu se mai poate
Şi-atunci uşor ochii închid,
Întreaga fiinţă să îţi cuprind.
Şi simt aşa o uşurare,
Ce mi-o dă calda îmbrăţişare
O-ncurajare, o mângâiere
Ce se petrece în tăcere...
Dar totu-i vis şi–n el se poate
Păcat că asta nu-i şi-n... realitate...

poezie de Mariana Simionescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara...

Vioara uitată-ntr-un colţ,
E spartă, e veche nu mai cântă,
Sunt tăcute slabele-i corzi,
Nici un sunet nu se mai avântă.

De mult, vioara făcea ravagii,
Aducând în suflet veselie,
Sau ale romanţei sufragii,
Tremurau inimi în melancolie.

Nu pot să te mai repar vioară,
Eşti mult prea distrusă,
Nu vei mai cânta a doua oară,
Astfel gloria ta e apusă.

poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Sufletul ca o vioară
Ce se tânguie în noapte;
Căci artistul ce odată
Blând o mângaia cu arcuşul,
A uitat-o in cutie,
Tristă şi dezacordată.
Vrea vioara azi să cânte,
Să vibreze, să răsune,
Patimă să pună-n cântec
Dor de dragoste, de jale
Armonie şi visare.
Nu-şi găseşte azi artistul
Timp să-i cânte azi în strune.
Şi atunci vioara veche,
Stă uitată, necântată,

Plâns de pasăre ciudată.

Totu-i pustiit în mine,
Cânt de jale fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (27 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să pot fugi de moarte
Chiar dacă m-ascund pe Marte;
Şi-acolo sunt muritor
Cu moartea la purtător!

catren de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scafandrul

Tare-i greu acum să spun că
Îl pricep şi nu m-ascund,
Când e vorba despre muncă,
Tot mereu se dă la fund!

epigramă de Olimpiu Radu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

M-ascund de tine
M-ascund de lume
Ascuns voi fi
Pe veci ascuns
Cand voi muri.

Citesc in cărţi
Citesc la porţi
Citite-n timp
Cu greu citite
De-un anotimp

Vorbesc in gând
Vorbesc plângând
Vorbe ce zbor
Usoare vorbe
Ca si un nor.

Privind spre ei
Privind spre zei
Privesc destine
Cu greu privesc
Ma vad pe mine.

poezie de Alin Andrei Ojog (1 noiembrie 2021), traducere de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara

Arunc sclipirile din stele
Pe câmpuri unde neguri cresc
Arunc din gândurile mele
Cuvinte care ard firesc

Si astfel fac din nopti lumina
Din strofe Biblii de altar
Si daruirea fiind deplina
Visez la fel ca si Icar

Am îndraznit, m-am inaltat
Si daca aripi am din ceara
N-am sa regret, am incercat
Sa fiu arcus la o vioara.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa fără cântec

Tu mireasă dragă unde-ţi este valsul?
Ochii-ţi sunt luceferi rătaciţi prin stele,
Sufletul te doare, nu poţi tine pasul
Frânt îţi este dansul, zbor de rândunele.

Nu simţi armonia, freamătul din cântec,
Nu auzi vioara, pentru tine cântă
Inima-i o rană, plânsul tău descântec
Ciuta rătăcită ce spre-nalt se-avântă.

Chipul ca de ceară, lumânare stinsă,
Jalea curge-n tine clocotind prin vene
Suferinţa surdă peste tot e-ntinsă,
Plâng până şi zeii, ploi nepământene.

Doar pentru o clipă îţi doreşti să-auzi
Muzica iubirii - cântul pentru voi,
Valsul să nu fie pentru mirii surzi
Ci să fie zborul... pentru amândoi.

poezie de Angelina Nădejde (19 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara e un instrument gingaş, încântător, mi-e intim, mi-e drag, însă ce vrei să mă fac eu cu patru coarde şi-un arcuş pe una, două sau cel mult trei voci? Sunt strâns, n-am libertate... Vioara mă reţine, mă împiedică.

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul renunţării

Eu nu mai sunt epigramistă,
M-ascund în tristu-mi adăpost,
Am fost comodă, pasivistă
Şi vreau să redevin ce-am fost...

În maniera vesel-tristă,
Se scrie astăzi mult şi prost;
Eu nu mai sunt epigramistă,
M-ascund în tristu-mi adăpost.

Când văd pe unii cum insistă,
Scriind câte-un catren anost,
Îmi spun –când harul nu există
Nici scrisul nu mai are rost,

Deci nu mai sunt epigramistă.

rondel de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vioară

Vioara este instrumentul la care cântă doar fetele urâte şi băieţii graşi cu ochelari.

definiţie clasică de George Bernard Shaw
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de armonie

"Nepoate,
cică-ntr-o orchestră
(fiind ea cam dezacordată,
cum se întâmplă câteodată...)
în pauză porni taifasul.
— Eu sunt nemulţumit profund,
vorbi întâiul contrabasul.
Dreptate-n lumea asta nu-i!
Poftim: vioara, cât un pui!
Şi ea, în frunte;
eu, la fund!
— Eu, ce să spun?
sări un flaut cu-aroganţă.
Eu, descendent fără-ndoială
din prima sculă muzicală,
sunt pus, aşa, ca de nuanţă...
Se mai aude oare tonul
când sare bubuind trombonul?
— Dar eu? sări şi orga-n toi.
Eu sunt şi flaut, şi oboi,
şi corn, şi trâmbiţă de-aramă,
şi violină, şi cimpoi —
şi totuşi, cum vedeţi şi voi,
m-au pus la zid ca pe-o infamă!

Şi se făcu un tărăboi!
Sări şi talgerul deodată..."
"Bunicule",
vorbi nepotul
"mă tem că... prea e gogonată..."

"Nepoate...
e şi nu-i.
Poveste...
Dar ia încearcă să străbaţi,
să vezi ce-nvăţătură este!"

MORALA?
De, să mă ierţi...
Dar trist e când se dă de veste
că fraţii... uită că sunt fraţi.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să m-ascund după tata

nu poţi ascunde întunericul
în pumni
doar lacrimile câteodată
să nu îţi vadă nimeni
plânsul

mi-e dor să m-ascund după tata
de vreme,
de furtuna acidă

mi-e dor să mă apere tata
de glonţul la tâmplă
de lumea fetidă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara Stradivarius

A venit o comisie de expertiză,
M-a măsurat din cap până-n picioare:
"Din lemnul acesta vor ieşi trei ţimbale
Luaţi-i aşchiile la analiză."

Apoi au venit tăietorii de lemne,
Topoarele lor mă izbeau în genunchi,
Sângele cald îmi şiroia pe trunchi,
Duceau lipsă de ţimbale – pesemne.

Meşterii tăcuţi mă strângeau la rindea,
Mă lucrau cu grijă ca pe o comoară
Dar lemnul din mine nu îi asculta
Şi s-a prefăcut în vioară.

Mai marii lor s-au întors într-o seară,
Dintre coperţi prăfuite de carte,
Au condamnat toţi meşterii la moarte
Că lemnul rebel a ajuns vioară.

"Daţi foc acestui incest vegetal,
Aduceţi un alt copac de pe munte."
Nopţile erau luminate de focul barbar...
Şi de-abia atunci, vioara a început să cânte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Internaţională Anticorupţie

Îmi este foarte teamă, frate,
Şi nu ştiu unde să m-ascund,
Că astăzi lumea ne combate
Pe toţi acei co... rupţi în fund!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă el, bărbatul, n-ar fi existat...

Floare nenuntită ar fi fost femeia
Scuturând petale pe pământ încins,
Irosind polenul şi lipsind scânteia
Focul nemuririi... nu s-ar fi aprins.

Ar fi fost vioara ce-i lipseşte arcuşul
Necântată-n noapte ar fi adormit
Strunele bolnave i-ar fi fost tăişul
Trupului ce-n taină, moare neiubit.

Ca o ciocârile ce în plâns şi-neacă
Nesfârşitul cântec prin furtuni de dor
Prin frunzişul vieţii cu tristeţi se-mbracă
Căutând pereche să plutească-n zbor.

Ce-ar fi fost femeia singură-n iubire?
Flacără ce-ar arde zilnic fără rost,
Creangă fără ramuri, trup spre vestejire
Şi cerşind lumină dintr-un cer anost.

Ce este femeia când îşi are alături
Sufletul pereche-n simfonia vieţii?
E vioara lumii ce străpunge-nalturi,
El... izvor de cântec şi arcuş tandreţii.

poezie de Angelina Nădejde (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!