Lecţie de armonie

"Nepoate,
cică-ntr-o orchestră
(fiind ea cam dezacordată,
cum se întâmplă câteodată...)
în pauză porni taifasul.
— Eu sunt nemulţumit profund,
vorbi întâiul contrabasul.
Dreptate-n lumea asta nu-i!
Poftim: vioara, cât un pui!
Şi ea, în frunte;
eu, la fund!
— Eu, ce să spun?
sări un flaut cu-aroganţă.
Eu, descendent fără-ndoială
din prima sculă muzicală,
sunt pus, aşa, ca de nuanţă...
Se mai aude oare tonul
când sare bubuind trombonul?
— Dar eu? sări şi orga-n toi.
Eu sunt şi flaut, şi oboi,
şi corn, şi trâmbiţă de-aramă,
şi violină, şi cimpoi —
şi totuşi, cum vedeţi şi voi,
m-au pus la zid ca pe-o infamă!

Şi se făcu un tărăboi!
Sări şi talgerul deodată..."
"Bunicule",
vorbi nepotul
"mă tem că... prea e gogonată..."

"Nepoate...
e şi nu-i.
Poveste...
Dar ia încearcă să străbaţi,
să vezi ce-nvăţătură este!"

MORALA?
De, să mă ierţi...
Dar trist e când se dă de veste
că fraţii... uită că sunt fraţi.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o poveste fără happy-end

mă ascund în tine să nu-mi afle nimeni
stângăciile
sunt iubire, sunt cântec, sunt dor
dar să fiu atâtea... nu-i uşor!

să mă prinzi în colţ de lună,
să mă aperi de stihii,
nimeni să nu mă supună
amintirilor târzii!
sub penelul tău să caut
vara ce-a plecat demult;
cântecul timid de flaut
să mi-l aflu, să-l ascult.
şi vioara să-mi mângâie
rana ploii de cuvinte
cu o rugă şi tămâie.
în genunchi voi sta cuminte,
c-am îngenunchiat timidă
când m-ai nins pe-un ram uitat
Şi cu pofta-ţi de omidă,
Visele mi le-ai mâncat.

am înflorit timid în umbra înserărilor,
dar nu ştii că mi-ai deschis
ferestre spre cer

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să iubesc pe fraţii mei

Vreau să iubesc pe fraţii mei,
cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
dar să-i iubesc aşa cum sunt.
Vreau să iubesc pe fraţii mei,
Cu care veşnic voi fi sus.
Văzându-L pe Isus în ei,
să-L simt în mine pe Isus.

Vreau deopotrivă să adun,
şi rodu-ntreg şi spicul frânt.
Căci şi Isus mă vrea mai bun,
dar mă iubeşte-aşa cum sunt.

Când fraţii mei au răni ce dor,
să-mi fie braţul mai sfios,
să nu apăs în rana lor,
căci nu eu vindec, ci Cristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi,
ca să iertăm şi noi oricui.
Dar dacă nu iubim pe fraţi
n-avem în noi iertarea Lui.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture prin casă, dar pe când mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul şi-l puse pe sobă, dar el sări şi de acolo iar în poala împărătesei. Văzând că nu poate scăpa de dânsul, îl înghiţi; şi aşa rămase grea şi născu un copil cu părul de aur.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să păstrăm tăcerea despre cei aflaţi la putere; a-i vorbi de bine implică mai mereu flatare; a-i vorbi de rău când sunt în viaţă este periculos, şi a o face când sunt morţi înseamnă laşitate.

citat celebru din La Bruyere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viitor, tu doar vei sări în maşină, vei porni internetul, vei porni un film şi te vei întinde şi te vei relaxa şi vei porni pilotul automat şi maşina se va conduce singură.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieţii! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să ţin fruntea sus spre ea,

Eu aş împinge-o-ncolo cu piciorul
Şi mi-aş vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binişorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieţii; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă şi iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristeţea ca redută
Şi dragostea din versuri absolută.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atât de trist, încât toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumuseţe, cum să mai pot face consideraţii estetice, când sunt trist, trist de moarte.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacalaureat 2017

Frunză verde din copac,
De-aş mai fi copil de bac,
Aş fi înger şi-aş fi drac,
Aş sări din puţ în lac,
Cu o sticlă de coniac,
Fără minge şi colac,
Înotând ca un brotac,
Fetelor să fiu pe plac...

Dar eu nu-s copil de bac,
Sunt bătrân şi sunt posac,
Cu o nişă în stomac,
Bag tequila şi tabac,
Sunt mahmur şi sunt buimac,
Supărat, insomniac,
Cu probleme la dovleac,
Sunt dator şi sunt sărac...

În comisia de bac...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul cu auzi, trimise de-l chemă, că lui nu-i prea era bine. De câteva zile, găinea aşa lâncezind. Nu-i era toţi boii acasă, vezi bine, că puterea lui se afla acum în sânul fiului de împărat. Se îmbolnăvise. Dacă veni fiul împăratului şi îl întrebă zmeul de poate să-l facă sănătos, prefăcutul doftor îi spuse că se va însănătoşa, dacă se va scălda în lapte de iepe. Zmeul porunci numaidecât şi i se făcu o baie din laptele iepelor lui, pe care le pusese dânsul de le mulse. Când intră în baie zmeul, fiul împăratului mai răsuci o toană gâturile viermilor; iar zmeul odată sări în sus... Şi dând doftorului daruri scumpe, îl pofti la masă. Vezi că zmeul nu cunoştea cine era doftorul.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru anotimpuri

Sunt trandafiri aici aproape
Şi totuşi nu ne pot vorbi
Anotimpuri ce progresiv
urmează-n trupul meu
Şi totuşi nu îmi pot vorbi
Eu sunt aici, fără grai
Vorbesc lucrurilor toate
Doar mie însumi nu.

poezie de Hassan Najmi din Intifada (2003), traducere de Mihaela Petrosan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţă

Când e vorba de femei
Procedează gradual:
Cine sare un ponei,
Mâine va sări un cal!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii nu se înlocuiesc

Fraţii, nu-s de înlocuit, nu se vând şi nu se schimbă,
Să priveşti la ei în suflet, precum te vezi în oglindă
Când arunci cu vorbe-n frate, tot pe tine te loveşti
Uită, iartă şi ia seama, cât sunt vii, să ţi-i iubeşti.

Nicăieri în lumea asta, n-ai să afli împăcăciune,
Ochii lui şi ochii tăi, au acelaşi dor a-şi spune
Să laşi orice supărare, lângă voi să nu răsară
Căci pe mama, chiar de tace, pân'la moarte o s-o doară.

Pe pământ şi pe avere, să nu faceţi judecată,
Că nu poţi răscumpăra, omenia, niciodată
Să nu pui hotar iubirii, când ţi-o cere fratele,
Mama a împărţit la toţi, grija ei şi laptele.

Dacă azi te-ai mâniat, cerul mâine se mânie
Şi nu-ţi iartă fapta rea, să-i faci lui, ce-ţi place ţie,
Totdeauna lasă loc, fratelui la tine-n curte
Clipele ce pierzi cu ură, pe vecie sunt pierdute.

Şi-ai mai vrea când fraţii pleacă, să-i revezi o zi măcar,
Dar căinţa prea târzie, ai să vezi! Că-i în zadar!
Şi nu-i suflet să priceapă, cum e-al fratelui, de sânge
Nu-l răni nici din greşeală, că-i păcat, de-o clipă plânge.

Fraţii, nu-s de înlocuit, sunt aceleaşi trup de mamă,
Sunt nădejdea şi sunt milă, lacrimă de sub năframă
Mâna fratelui e sfântă, e-a mamei mângâiere,
Să-i dai fratelui iubirea, chiar şi-atunci când nu ţi-o cere.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stella: Ce s-a întâmplat cu piciorul tău?
Dr. House: Rană de război.
Stella: Te doare?
Dr. House: În fiecare zi.
Stella: De asta eşti aşa de trist?
Dr. House: (pauză) Oh, nu-i aşa că eşti adorabilă? Nu sunt trist, sunt complicat. Fetele mor după asta.

replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Şi ca prin vis le văd pe toate…
Hei! să te miri, să te cutremuri
De câte-au fost nainte vremuri…
Şi-i mult, e mult de-atunci, nepoate!

Intrase sabie în ţară…
Zaveră… ciumă… jaf şi pară!
S-au prăpădit ai mei cu toţii,
Şi tot ce-aveam prădară hoţii —
Şi turcul stăpânea în ţară…

Cum am scăpat şi eu cu zile
Nici aş putea să-ţi spun, copile…
Pesemne pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
Mi-a dăruit pedeapsa-n zile…

Că, uite, vremurile-acele
De-au fost amarnice şi grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun şi cântece frumoase
Erau pe vremurile-acele…

Azi cat nedumerit, nepoate:
Cum toate se schimbară, toate!
Din cântece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
Nici inimi nu mai sunt, nepoate!…

poezie clasică de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă medicală

S-a întâmplat o chestie ciudată,
Cu-o fetişcană, nu cred că o ştiţi,
Naivă, dar la trup bine dotată,
De şaişpe anişori neîmpliniţi:

Cum se făcu, dintr-un motiv, adică,
Avea fetiţa greţuri şi, ciudat,
Facuse chiar şi-oleacă de burtică,
Poftind la orişice era murat,

Aşa că mă-sa, fără protocol,
De panică şi... nu mai zic, mister,
A dus-o pe copilă la control,
La doctorul din colţ, din cartier,

Care, într-o clipită, de infantă,
Privind-o-adânc, a concluzionat:
"Fetiţa dumneavoastră e pregnantă,
Cam... patru luni jumate io i-am dat"...

"Pregnantă?! "– sări mă-sa – "Fiica mea,
La noi în casă n-a fost c-un bărbat!
Şi nici măcar o dat', de când e ea,
Pe străzi aiurea-n noapte n-a umblat!"

"Aşa e mamă, ai dreptate, zău!"
Sări şi juna – "Cum s-o fi-ntâmplat,
Căci pot chiar să şi jur, de când sunt eu
N-am sărutat măcar vreun bărbat!"

Confuz, sărmanul doctor, imediat
Deschise larg fereastra, s-a crucit,
Şi-apoi, privind spre cer, exasperat,
Căta, parcă, ceva în infinit,

Ca dup-un ceas (fi'nd blonde, nu-i bizar!)
Îl întrebară pline de mister,
În timp ce se zgâiau şi ele-afar':
-Este ceva-n neregulă pe cer?!

-Nu e nimic, doar că, aşa ceva,
Ultima oară când s-a întâmplat,
La răsărit a apărut o stea,
Şi-apoi, trei înţelepţi pe înserat.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeoaica, după ce alergă într-o parte şi într-alta şi nu găsi pe Ţugulea, miroşi ea că trebuie să fie la împăratul cel cu zidul mare. Se întoarse şi să te ţii, pârleo! într-un suflet ajunse, căzând lângă zid de osteneală şi amărăciune. Apoi se sculă cum putu şi vru să sară peste zid. Sări, însă în sec. Dacă văzu că-i este peste putinţă a sări pe dasupra zidului, se urcă până la gaura ce o facuse Ţugulea şi începu a sorbi, voind să înghiţă totul ce era în cetate. Împăratul şi oamenii din cetate se păreau a fi scrişi pe părete, atât îi înmărmurise frica. Ţugulea nu-şi pierdu cumpătul ci, cu măciuca roşie ca focul şi ţiind-o de coadă, merse la gaură. Când sorbi o dată zmeoaica, trase măciuca arsă tocmai în inimă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă simt deprimat
câteodată pentru că nu o pot iubi
decât cu firimiturile mele;
fiindcă asta este tot ce sunt:
O mascaradă a ceva
ce se vrea un întreg, o colecţie
din mii de piese stricate.
Asta este tot ce voi fi întotdeauna.
Şi din aceasta pricină
ştiu că nu sunt
îndeajuns pentru ea.
Ea merită marea,
iar eu,
eu nu-i pot oferi decât
un grăunte de sare.

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!