Vioara...

Vioara uitată-ntr-un colţ,
E spartă, e veche nu mai cântă,
Sunt tăcute slabele-i corzi,
Nici un sunet nu se mai avântă.

De mult, vioara făcea ravagii,
Aducând în suflet veselie,
Sau ale romanţei sufragii,
Tremurau inimi în melancolie.

Nu pot să te mai repar vioară,
Eşti mult prea distrusă,
Nu vei mai cânta a doua oară,
Astfel gloria ta e apusă.

poezie de Mihai Leonte (8 noiembrie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara e un instrument gingaş, încântător, mi-e intim, mi-e drag, însă ce vrei să mă fac eu cu patru coarde şi-un arcuş pe una, două sau cel mult trei voci? Sunt strâns, n-am libertate... Vioara mă reţine, mă împiedică.

George Enescu în George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, vol. 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Le port în vioară

Sunt toate-n vioara mea dogită:
Şi cântul şi chiar moartea pripită.
Arome plouă din frunzele de dud,
Se-ascund în vioară şi totuşi n-aud.

Stele se-ncheagă în vin acrişor,
Amurgu-i greu ca un cântec de dor.
Tinereţea credeam că-i sac fără fund,
Amintirea-i bătrână-n care m-ascund

Sub vălul anilor trecuţi m-alint,
Vioara sună-n nuanţă de-argint.
De stinse iluzii aţoase mă tund,
Să pot în căsuţă de melc să m-ascund.

poezie de Stelian Platon (12 mai 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Sufletul ca o vioară
Ce se tânguie în noapte;
Căci artistul ce odată
Blând o mângaia cu arcuşul,
A uitat-o in cutie,
Tristă şi dezacordată.
Vrea vioara azi să cânte,
Să vibreze, să răsune,
Patimă să pună-n cântec
Dor de dragoste, de jale
Armonie şi visare.
Nu-şi găseşte azi artistul
Timp să-i cânte azi în strune.
Şi atunci vioara veche,
Stă uitată, necântată,

Plâns de pasăre ciudată.

Totu-i pustiit în mine,
Cânt de jale fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (27 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut...

Cunoscându-te pe tine
Am avut mare noroc
Zilele îmi sunt mai pline
De singurătate nu e loc

Cum să te înţeleg iubire
Eşti mult prea cuprinzătoare
Depăşind orice închipuire
Te-am transpus în Carul Mare.

Cum aş putea să definesc
Ceea ce simt eu pentru tine
Sintagma veche "TE IUBESC"
Are cuvinte prea puţine.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

vioară

Vioara este instrumentul la care cântă doar fetele urâte şi băieţii graşi cu ochelari.

definiţie clasică de George Bernard Shaw
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violonistul Jones

Pământul vibrează într-un anume fel când ajunge
Acolo, în inima ta, şi ăsta eşti tu.
Şi dacă oamenii află că poţi cânta la vioară,
OK, cântă – şi asta este toată viaţa ta.
Ce vezi, întinse brazde tăiate de trifoi?
Păşune pe care calci îndreptându-te către râu?
Vântul adie prin lanul de porumb; îţi freci mâinile,
Juncanii sunt de-acum gata pentru iarmaroc;
Altădată auzi foşnetul de fuste în mişcare
Al fetelor când dansează la Little Grove.
La Cooney Potter, o coloană de praf
Sau un vârtej de frunze înseamnă secetă nimicitoare;
Mă priveau de parcă aş fi fost Red-Head Sammy
Pregătindu-se să intre în "Toor-a-Loor."
Cum mi-aş fi putut ara cei patruzeci de acri de ogor
Sau dori să am mai mult de atât,
În freamătul sunetelor de corn, cantrabas şi piculină
Stârnite în creierul meu de ciocârlii şi prigorii,
Şi de ţârâitul morii de vânt – şi de-ar fi fost numai atât.
Nu am pus niciodată în viaţa mea plugul în brazdă
Fără ca cineva să oprească în drum
Şi să mă ia de-acolo la un dans sau un picnic.
Am sfârşit cu patruzeci de acri de pământ;
Am sfârşit cu vioara spartă –
Cu un hohot de râs spart şi cu o mie de amintiri,
Şi cu nici un singur regret.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este vioara sufletului tău care rezonează şi cântă la fel ca cea din sufletul iubitului tău. Împreună formând un duet de sunet exprimând o fericire pură.

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie

În suflet e perfectă armonie
Îmi doresc ceva mai mult?
Supraîncărcat de melancolie
De singurătate eu m-am rupt.

De ce să mă despart de tine?
Nu ai forţe ca să mă reţii?
Orice vei transforma în mine
Vreau stăpână să-mi rămâi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara roşie

Cel din urmă arcuş
Cea mai aprinsă vioară
Vor picura din surghiun
Sângele-n brumă ca hrană

Cel mai tăcut dintre nori
Smuls din orbite cu-n cleşte
Viaţa şi ziua sau moartea
Nici n-ar mai şti că-l priveşte

Cel mai străin din străini
Umbrele feţei pe strune
Va coborî-n amintiri
Cea mai străină minune

Iar spulberândelor note
Duse de vânt prea departe
Le vor rămâne să-ncheie
Ciclul acesta în noapte

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara

Arunc sclipirile din stele
Pe câmpuri unde neguri cresc
Arunc din gândurile mele
Cuvinte care ard firesc

Si astfel fac din nopti lumina
Din strofe Biblii de altar
Si daruirea fiind deplina
Visez la fel ca si Icar

Am îndraznit, m-am inaltat
Si daca aripi am din ceara
N-am sa regret, am incercat
Sa fiu arcus la o vioara.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet cu propria baladă

Un greieraş ţârâitor din fire
S-a strecurat frumos într-o vioară
Peste care-arcuşul, ca o pară,
Îmbrăţişează sunetul subţire.

Util gândea să fie greieraşul
În clipa ce-o să-i fie o favoare,
Ar vrea să cânte cu a lui ardoare,
Când va dori să cânte copilaşul.

Luată-n mâini vioara şi arcuşul
Scârţie în încercări vioaie,
Nu-l lasă pe copil să se îndoaie
De talentul lui. Iată, urcuşul!

Acum de mare ajutor voi fi,
Îşi spuse greieraşul negricios,
Porni în unduiri glasu-i frumos,
În ritmul ce copilu-l nimeri.

Trecut-au ani de muncă încununată,
Pe scena lumii ambii au ajuns,
Aplauze şi bisuri i-au pătruns
În suflet chiar cu propria baladă.

Într-o zi arcuşul pe vioară
A început să plângă-mbătrânirea,
Greieraşul după cum îi firea
Cântă plângând ultima oară.

Violonistul dureros se-nclină
Mulţumindu-i greierului frate,
Cântând sub lună mai departe
Frumos, dumnezeiesc, se-nchină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cânta la Stupca o vioară"

"Cânta la Stupca o vioară"
Şi lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!

Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!

Balada e din neam viteaz,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Şi-i cel mai brav dintre popoare!

Şi marea plânse dorul ei
Şi adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrepătrundere

Mi-ai pătruns în suflet,
Iubita mea, plăcut fior
Te înconjor
Tu eşti ceva înălţător
Un nou impuls de viaţă poate,
De departe gândurile-mi
Mai mult. Un vis stăruitor.

poezie de Mihai Leonte (9 noiembrie 1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!