Ca în toate experimentele primitive, situaţia în cazul cursei de şoareci a Doctorului Mayow e mai simplă: capcana se află în afara şoarecelui, iar ca să scape, şoarecele ar trebui să iasă din cuşcă, să înoate în apa care se ridică şi să spargă clopotul de sticlă (toate acestea echivalează cu o imposibilitate). Desigur, şoarecii nu sunt destul de nesăbuiţi ca să se rănească încercând să fugă, dar vor foarte adânc în inimile lor să dobândească şansa de-a fi nesăbuiţi. Singura problemă este: cât timp ar trece până să se potolească, să devină apatici, să uite tot în afara bucăţelei lor de brânză, să se tolănească inerţi şi să viseze nu mai mult decât pot vedea din cursa lor, adică alte capcane cu şoareci în ele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depăşită ori nu, lecţia cursei de şoareci a Doctorului Mayow rămâne unică atâta vreme cât destinul personal al şoarecilor sau al oamenilor e în joc. Acest mare învăţat al trecutului a pus puţină apă într-o covată, un suport în apă, o cuşcă în vârful suportului, un şoarece în cuşcă şi un clopot de sticlă peste şoarece, cuşcă şi suport (după un rezumat mai tardiv, el a dus şoarecele în ispită cu ajutorul unei bucăţi de brânză, ceea ce ar putea furniza un detaliu semnificativ întregii operaţiuni). Deoarece cantitatea de aer de sub clopot era limitată, şoarecele răsufla din greu şi în scurtă vreme murea. În acelaşi timp, nivelul apei dinăuntrul clopotului, comparat cu nivelul apei din afară, creştea, ceea ce înseamnă că şoarecele ardea oxigenul în timpul respiraţiei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte primitiv, dar, după cum ne arată antropologii, lucrurile primitive nu sunt obligatoriu depăşite dacă le comparăm cu cele mai elaborate. Astăzi, de pildă, ei supun şoarecii, singuri sau în cupluri, unor condiţii de stress crescând, cauzat de un zgomot comparabil cu acela al frigiderului meu, doar că din ce în ce mai puternic. Şoarecii singuri îşi pierd somnul şi libidoul şi în cele din urmă mor; cuplurile, dimpotrivă, încep să se bată, îşi ling rănile şi supravieţuiesc atât cât ţine viaţa lor de şoareci. Cercetătorii folosesc acest exemplu spre a dovedi că e mai bine să te căsătoreşti, decât să arzi, dar eu nu sunt deloc sigur că au dreptate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pofida tuturor cicatricelor pe care le păstrez de la precedentele-mi tentative de a evada, se pare că aparţin unei specii cu adevărat neîmblânzite, iar întâlnirea cu Mekor H. mi-a agravat cazul într-un hal fără de hal. Orice ar fi - îmi spuneam mie însumi eroic -, mă voi lupta iarăşi cu toată tenacitatea unui rozător sănătos împotriva gratiilor, a apei şi a sticlei de la propria-mi cursă de şoareci a Doctorului Mayow, dus fiind de un simţământ confuz şi puternic de furie, deznădejde şi, pentru scurt timp, de o imensă bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa simplu şi nesofisticat cum se prezintă, experimentul Doctorului Mayow e genial, după propria-mi părere, nu fiindcă marchează o dată în istoria ştiinţei, ci întrucât arată, între altele, că toate capcanele sunt construite numai pentru cei ce sunt prinşi în ele şi, într-un mod mai general, că este foarte improbabil ca vreunul din aceştia să fi fost la rându-i construit fără o capcană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii îşi aleg o regină şi cu toate că o adoră, ştiu că şi reginele se află într-o cursă. După doctrina lor, numai zeii sunt, se pare, socotiţi a nu avea curse, dar nimeni n-a mai văzut de mult un zeu.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte, în natură pot exista şi experimente mult mai complicate, de pildă şoareci având capcanele construite înlăuntrul lor, astfel că am avea de-a face cu unul în loc de două obiecte.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O teologie pozitivă i-ar deduce atributele Zeiţei. O teologie aluzivă, care este mult mai apropiată de adevăr, ar spune pur şi simplu că acestea sunt nişte însuşiri expresive ce nu există în afara Zeiţei. Fără Zeiţă, întreaga realitate ar fi spectrală, de la cel mai umil fir de iarbă şi până la oameni, clădiri şi vehicule. Totul ar fi învăluit pentru totdeauna într-o ceaţă deasă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi prea dădeam seama la ce să mă aştept: îi vedeam foarte bine chipul graţios înăuntrul clopotului simetric şi al cuştii, dar credeam că de-ar fi fost să scap, aş fi putut s-o ajut şi pe Mekor H. să scape. Astfel, încercând s-o cruţ de spectacolul dezgustător al unui şoarece rănit de toate acele obiecte blestemate care alcătuiesc cursa, lucram în timp ce ea dormea sau se uita în altă parte. Când mă izbeam de grilaj sau când dinţii îmi scrâşneau pe barele grele de fier, erau scurte momente în care sunetul apei ce se umflă nu-mi mai ajungea la urechi. Nu-mi era teamă de acest soi de luptă, fiindcă, în pofida întregii dureri pe care o comporta, mă recompensa în termeni de uitare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii se tem de femei mai mult decât se tem femeile de şoareci.

antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii se tem de femei mai mult decât se tem femeile de şoareci?

antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reformele economice şi ingineriile sociale sunt că experienţele pe şoareci - adică numai în folosul ştiinţei, că doar n-o să-i pese cuiva de şoareci!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dede: Nu ştiu ce s-a întâmplat.
Dylan: Eu da. Adică, pentru mine e destul de simplu. Întinzi mâna încercând să te agăţi de ceva grozav.
Haley: Poate, poate nu ar trebui...
Dylan: Uite, uite... Eu nu sunt obişnuit cu asta, cu chestia asta cu "familia mare". La mine acasă nici nu vorbim unii cu ceilalţi. Ştiţi, mi-a plăcut Hailey de prima dată când am văzut-o. Adică, e frumoasă şi toate cele, dar e mai mult decât atât. Are o încredere incredibilă în sine. Ştiţi, genul de încredere pe care îl ai când trăieşti într-o familie ca asta, o familie pasională care acceptă străine focoase, homosexuali şi nebuni. Adică, o familie în care oamenii ţin unul la celălalt.

replici din filmul serial O familie modernă
Adăugat de Augusta Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul ştiinţei şi tehnologiei este să construiască capcane de şoareci tot mai bune. Scopul naturii este să construiască şoareci tot mai buni.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că există trei timpuri: trecut, prezent şi viitor. Ce greşeală grosolană şi dăunătoare. Exista două feluri de timp, trecut şi viitor, prezentul e în afara timpului. Şi viaţa adevărată, liberă se află în afara timpului, adică în prezent. Cât de important este să ştim asta. Se poate trăi numai în prezent, adică liber.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii s-au întrunit într-un foarte tainic Consiliu, uitând toate vechile discordii ce despărţeau limbile şi triburile. Nimeni n-a ştiut de aceasta, în afara înţelepţilor înşişi. Iar cei care, morţi fiind ori suferinzi, n-au putut să participe în carne şi oase, şi-au trimis sufletele sub aparenţa unor tinere femei. A fost cu adevărat evenimentul cel mai de seamă ce poate fi imaginat: între înţelepţi se aflau nişte squaws şi ele erau mai înţelepte decât înţelepţii!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!