În pofida tuturor cicatricelor pe care le păstrez de la precedentele-mi tentative de a evada, se pare că aparţin unei specii cu adevărat neîmblânzite, iar întâlnirea cu Mekor H. mi-a agravat cazul într-un hal fără de hal. Orice ar fi - îmi spuneam mie însumi eroic -, mă voi lupta iarăşi cu toată tenacitatea unui rozător sănătos împotriva gratiilor, a apei şi a sticlei de la propria-mi cursă de şoareci a Doctorului Mayow, dus fiind de un simţământ confuz şi puternic de furie, deznădejde şi, pentru scurt timp, de o imensă bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa simplu şi nesofisticat cum se prezintă, experimentul Doctorului Mayow e genial, după propria-mi părere, nu fiindcă marchează o dată în istoria ştiinţei, ci întrucât arată, între altele, că toate capcanele sunt construite numai pentru cei ce sunt prinşi în ele şi, într-un mod mai general, că este foarte improbabil ca vreunul din aceştia să fi fost la rându-i construit fără o capcană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Aşa am ajuns la concluzia personală că Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiţă prinsă în cursă prin cine ştie ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esenţa ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât că merita să fiu nesăbuit şi să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în toate experimentele primitive, situaţia în cazul cursei de şoareci a Doctorului Mayow e mai simplă: capcana se află în afara şoarecelui, iar ca să scape, şoarecele ar trebui să iasă din cuşcă, să înoate în apa care se ridică şi să spargă clopotul de sticlă (toate acestea echivalează cu o imposibilitate). Desigur, şoarecii nu sunt destul de nesăbuiţi ca să se rănească încercând să fugă, dar vor foarte adânc în inimile lor să dobândească şansa de-a fi nesăbuiţi. Singura problemă este: cât timp ar trece până să se potolească, să devină apatici, să uite tot în afara bucăţelei lor de brânză, să se tolănească inerţi şi să viseze nu mai mult decât pot vedea din cursa lor, adică alte capcane cu şoareci în ele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depăşită ori nu, lecţia cursei de şoareci a Doctorului Mayow rămâne unică atâta vreme cât destinul personal al şoarecilor sau al oamenilor e în joc. Acest mare învăţat al trecutului a pus puţină apă într-o covată, un suport în apă, o cuşcă în vârful suportului, un şoarece în cuşcă şi un clopot de sticlă peste şoarece, cuşcă şi suport (după un rezumat mai tardiv, el a dus şoarecele în ispită cu ajutorul unei bucăţi de brânză, ceea ce ar putea furniza un detaliu semnificativ întregii operaţiuni). Deoarece cantitatea de aer de sub clopot era limitată, şoarecele răsufla din greu şi în scurtă vreme murea. În acelaşi timp, nivelul apei dinăuntrul clopotului, comparat cu nivelul apei din afară, creştea, ceea ce înseamnă că şoarecele ardea oxigenul în timpul respiraţiei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi prea dădeam seama la ce să mă aştept: îi vedeam foarte bine chipul graţios înăuntrul clopotului simetric şi al cuştii, dar credeam că de-ar fi fost să scap, aş fi putut s-o ajut şi pe Mekor H. să scape. Astfel, încercând s-o cruţ de spectacolul dezgustător al unui şoarece rănit de toate acele obiecte blestemate care alcătuiesc cursa, lucram în timp ce ea dormea sau se uita în altă parte. Când mă izbeam de grilaj sau când dinţii îmi scrâşneau pe barele grele de fier, erau scurte momente în care sunetul apei ce se umflă nu-mi mai ajungea la urechi. Nu-mi era teamă de acest soi de luptă, fiindcă, în pofida întregii dureri pe care o comporta, mă recompensa în termeni de uitare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin câte puţin, încăperea s-a umplut cu toate celelalte specii proiectate de Al-Kindi în gândirea-i sonoră, până când pereţii, deveniţi prea strâmţi, s-au prăbuşit, îngăduindu-le tuturor acestor animale să se răspândească şi să-şi născocească specificul ce le fusese prestabilit de creatorul lor. Şi chiar Mekor Hayyim a apărut pentru o clipă: a fost gunguritul unei turturele regale, aripa dreaptă a unui nor de praf, culoarea roz-purpurie a răsăritului, pentru că altminteri nu putea să se manifeste. Iar Mahdi, trezindu-se din visu-i sonor, a pornit pe dată la cucerirea Africii şi de atunci continuă din izbândă în izbândă, până când lumea întreagă va fi adusă la ordinea perfectă a Profetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor şi a decis să plăsmuiască alţii mai frumoşi şi mai desăvârşiţi decât crease Allah însuşi. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roşcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustaţii magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfăţişarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviul a avut loc în pragul noului mileniu şi a luat o întorsătură ciudată. Istoricul - profesorul Montbaillard - se simţea vizibil încurcat faţă cu Tozgrec, care împrumutase înfăţişarea unui bătrân destul de curat. În pofida unei păreri dintre cele mai răspândite, ce prilejuise pariuri extravagante la Chicago şi la Tampa (Florida), nu semăna deloc cu Bhagwan Shree Rajneesh. Nici că fiecare-l vedea în alt fel, cum s-a pretins adesea, nu era adevărat: imaginea sa era fixă şi, la drept vorbind, puţin impozantă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i plăceau trandafirii, era o străină. N-avea articulaţii, era probabil făcută din foc. Vedea ordine şi frumuseţe acolo unde eu auzeam scrâşnetul tuturor ţâţânilor acelui vagon primordial. În pofida tuturor deosebirilor dintre noi, eu stărui prosteşte în credinţa că eram esenţialmente asemănători. De ce să-mi fac griji ba că a dispărut, ba că a reapărut?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb doar de ce s-a manifestat în viaţa mea atât de timpuriu, eliberându-mă de orice dorinţă, de orice sclavie - oare nu mi-a dat astfel o dovadă de dragoste mult mai mare decât ar fi fost posesia, fie şi a unei zeiţe?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ţinut mai multe zile şi nopţi, în timpul cărora m-am simţit amorţit şi lipsit de coordonare, dar excitat. De fiecare dată când simţeam că dădusem o lovitură bună, îmi redobândeam încrederea că, într-un anume fel, Alice H. va ceda şi va rămâne cu mine pentru totdeauna. Deşi înfuriată ca o leoaică hărţuită, ea îşi păstra toată demnitatea. Natura minţii ei o silea să se apere pe sine şi să nu atace niciodată. Scurt timp, aş fi putut avea un oarecare avantaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii îşi aleg o regină şi cu toate că o adoră, ştiu că şi reginele se află într-o cursă. După doctrina lor, numai zeii sunt, se pare, socotiţi a nu avea curse, dar nimeni n-a mai văzut de mult un zeu.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am priceput pe-ncetul că Mekor Hayyim nu făcea parte din speţa noastră: era o zeiţă. Era ca zorii deasupra unui lac: tu, scufundat, începeai deodată să vezi. Era ceea ce împinge iepurele să scape de vulpe şi de puşcă. Sălăşuia în inima şi în pasul fugarului. Se afla în toate antenele ce vibrează.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel, fireşte, ştiam că întrebarea era fără temei: nimeni n-a văzut vreodată ceva atât de neobişnuit precum un şoarece liber, fără cursa în care apa urcă scoţând un sunet inconfundabil. Cum ţi l-aş putea descrie ţie, graţioasă zee, dat fiind că e un sunet pe care fiinţele de felul tău n-au cum să-l audă?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte primitiv, dar, după cum ne arată antropologii, lucrurile primitive nu sunt obligatoriu depăşite dacă le comparăm cu cele mai elaborate. Astăzi, de pildă, ei supun şoarecii, singuri sau în cupluri, unor condiţii de stress crescând, cauzat de un zgomot comparabil cu acela al frigiderului meu, doar că din ce în ce mai puternic. Şoarecii singuri îşi pierd somnul şi libidoul şi în cele din urmă mor; cuplurile, dimpotrivă, încep să se bată, îşi ling rănile şi supravieţuiesc atât cât ţine viaţa lor de şoareci. Cercetătorii folosesc acest exemplu spre a dovedi că e mai bine să te căsătoreşti, decât să arzi, dar eu nu sunt deloc sigur că au dreptate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!