În vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte primitiv, dar, după cum ne arată antropologii, lucrurile primitive nu sunt obligatoriu depăşite dacă le comparăm cu cele mai elaborate. Astăzi, de pildă, ei supun şoarecii, singuri sau în cupluri, unor condiţii de stress crescând, cauzat de un zgomot comparabil cu acela al frigiderului meu, doar că din ce în ce mai puternic. Şoarecii singuri îşi pierd somnul şi libidoul şi în cele din urmă mor; cuplurile, dimpotrivă, încep să se bată, îşi ling rănile şi supravieţuiesc atât cât ţine viaţa lor de şoareci. Cercetătorii folosesc acest exemplu spre a dovedi că e mai bine să te căsătoreşti, decât să arzi, dar eu nu sunt deloc sigur că au dreptate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezidenţa Bromwall, unde am locuit în ultimele luni, în timpul nopţii (şi poate că şi în timpul zilei, numai că atunci nu se observă), e un zgomot supărător, uneori într-adevăr intens, cauzat de sistemul de ventilaţie sau de ceva de genul ăsta. Rezidenţa Bromwall se presupune că adăposteşte cupluri de căsătoriţi. Nu sunt sigur dacă zgomotul e de vină sau faptul că apartamentele sunt prea mici, dar cele mai multe cupluri divorţează, astfel că poţi vedea în zonă - împotriva tuturor aşteptărilor, mai ales celor ale administraţiei - o mulţime de oameni singuri ce par s-o ducă bine în ciuda stress-ului şi a neputinţei de a se înţelege cu un partener (cuplurile japoneze par să dureze, dar asta-i altă poveste).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în toate experimentele primitive, situaţia în cazul cursei de şoareci a Doctorului Mayow e mai simplă: capcana se află în afara şoarecelui, iar ca să scape, şoarecele ar trebui să iasă din cuşcă, să înoate în apa care se ridică şi să spargă clopotul de sticlă (toate acestea echivalează cu o imposibilitate). Desigur, şoarecii nu sunt destul de nesăbuiţi ca să se rănească încercând să fugă, dar vor foarte adânc în inimile lor să dobândească şansa de-a fi nesăbuiţi. Singura problemă este: cât timp ar trece până să se potolească, să devină apatici, să uite tot în afara bucăţelei lor de brânză, să se tolănească inerţi şi să viseze nu mai mult decât pot vedea din cursa lor, adică alte capcane cu şoareci în ele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoareci

din acel minut cum

m-am străduit şi am murit

: orele au fugit
: au fugit precum şoarecii

e periculos să fii mort
: toţi în jurul tău sunt vii

şoarecii de asemenea
/şi fug precum orele/

poezie de Anna Grig
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii au nişte mecanisme mult mai complicate: sunt plănuiţi ca să aibă o infinită capacitate de duioşie, o nesfârşită admiraţie pentru frumuseţe şi mai multe în genul ăsta, lucruri care mai mult ca sigur că nu sunt împărtăşite şi de capcanele neînsufleţite. Comportamentul unui şoarece poate fi uneori surprinzător de antihedonist şi chiar aşa s-a şi întâmplat cu mine, după cât îmi pot aduce aminte.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii îşi aleg o regină şi cu toate că o adoră, ştiu că şi reginele se află într-o cursă. După doctrina lor, numai zeii sunt, se pare, socotiţi a nu avea curse, dar nimeni n-a mai văzut de mult un zeu.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo funcţiune impersonală, ca un semn pentru toţi şoarecii prinşi în cursă şi presupuşi a lupta împotriva curselor. Situaţia mea deveni într-adevăr incomodă: admiţând că aş fi izbutit să răzbat afară, ce m-aş fi făcut în tot acel spaţiu gol dintre miliardele de curse de şoareci născocite de Doctorul Mayow?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu şoareci şi geamantane

la urma urmei,
ce mai caut
în acest peisaj de plastic
dintre ieri şi un tavan de mansardă?
între ceştile de zestre şi ideile mele
e o republică
etajată acustic
în tonuri de lemn artificial.

sunetul nu ţine de foame, nici de mână,
aşa că mi-am îndesat în buzunare şoarecii. plecăm,
nu mai am nimic prin bucătărie
care să ne intereseze.

casa a ieşit înaintea noastră,
în fugă,
din otrava de rozătoare.
acum pune timbre
pe nişte dorinţe letale şi inutile,
poşta a dat faliment sentimentalo-etern,
dar ea încă nu ştie.

am auzit că se înfiinţează un continent nou,
fără pisici,
pentru colecţionarii de erori.
eu şi şoarecii mei avem greşeli legendare
de ros.

undeva, pe altă planetă udă,
dar încă nefolosită,
sigur găsim la parter
o locuinţă cu zgomote comestibile,
o brânză enormă,
poate chiar şi o smintită de fericire
care nu se opreşte,
pentru că eu am cărat după mine
cerul în geamantan.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa simplu şi nesofisticat cum se prezintă, experimentul Doctorului Mayow e genial, după propria-mi părere, nu fiindcă marchează o dată în istoria ştiinţei, ci întrucât arată, între altele, că toate capcanele sunt construite numai pentru cei ce sunt prinşi în ele şi, într-un mod mai general, că este foarte improbabil ca vreunul din aceştia să fi fost la rându-i construit fără o capcană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheltuielile mici sunt ca şoarecii într-un hambar. Dar dacă sunt mulţi pricinuiesc pagube mari.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii se tem de femei mai mult decât se tem femeile de şoareci?

antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii se tem de femei mai mult decât se tem femeile de şoareci.

antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a spus că Bromwall e cunoscut drept unul din locurile cu cea mai mare rată de divorţuri din Hatch Park, iar apartamentelor sale li se spune "apartamente de divorţ"; am văzut însă şi un cuplu care a luat naştere acolo - motiv de a ne gândi că e dificil să deducem ceva din acest gen de experimente sociale, deşi oamenii îşi au de bună seamă limitele lor de adaptare, la fel ca şoarecii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidurile au şoareci, iar şoarecii au urechi.

proverbe irakiene
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă..., acela...,sunt eu

Dacă iubirea linişteşte sufletul,
acela care o oferă, sunt eu.
Dacă dragostea suportă vinovăţia,
acela care o poartă, sunt eu.
Dacă timpul îşi cântă eternitatea,
acela care ascultă, sunt eu.
Dacă pământul îşi arată comorile,
acela care le adună, sunt eu.
Dacă viaţa învinge moartea,
acela care câştigă, sunt eu.
Dacă cerul îşi deschide porţile,
acela care intră sunt eu,
muritor plecat la Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii sunt un lucru ciudat. Dacă nu îi aveţi, lucrurile sunt simple, nu apare nicio problemă. Însă dacă îi aveţi, problemele îşi fac, cu siguranţă, apariţia. Una dintre cele mai mari probleme pe care le creează banii este faptul că nu ştii niciodată dacă tu eşti cel dorit sau ei. Şi acest lucru este atât de dificil de aflat, încât ai prefera să nu îi ai deloc. Atunci, cel puţin, viaţa ar fi simplă. Banii, care ar fi putut reprezenta o mare plăcere, devin însă - în acest caz - o sursă de angoasă. Nu ei sunt însă adevărata sursă, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este niciun păcat să îi ai, nu este nevoie să ai un sentiment de culpabilitate.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pod

Sar şoarecii pe salteaua podului.
Un strugure nestrâns e dictator peste frunze.
Păianjenul îşi fierbe colţul casei
în noaptea fluidă.
Oglinda îşi piaptănă tăieturile.
Între cruci alte morminte bătătoresc scurtăturile
peste care cerşeşte
liniştea toridă.
În pod şoarecii
în ploaia cu umbre
siluetele-şi rod.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!