După ce mi-am încheiat partitura şi alte doamne scoţiene au cântat câteva cântece, au adus un acordeon şi gazda mea cu cea mai mare seriozitate a început să cânte cele mai oribile melodii pe care mi-a fost dat să le aud vreodată. Dar la ce te poţi aştepta? Mie mi se pare că toate fiinţele acestea sunt smintite... Cei care îmi cunosc compoziţiile mi se adresează cu aceste cuvinte: Cântaţi-ne "Al doilea oftat" (Nocturna în sol)... Îmi plac clopoţeii dumneavoastră. Toate comentariile se termină cu cuvintele "Ca apa", vrând să însemne că muzica curge precum apa. Încă n-am cântat în faţa nici unei englezoaice care să nu exclame Ca apa! Toate se uită la mâinile lor şi cântă fără jenă note false. Ce adunătură!

citat clasic din Frederic Chopin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele mele reflectă în mare parte lumea provincială a unei fetiţe care trăieşte în Siena, cu toate poveştile ascunse. Am scris cântece şi am compus melodii care întotdeauna au narat probleme psihologice şi am cântat oamenilor despre ceea ce am descoperit. Rezultatul a fost cântece de o infinită tristeţe.

citat din Gianna Nannini
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt douăzeci şi cinci de ani de când nu mai slujesc la altar şi nici nu voi mai sluji, nu fiindcă mi s-ar fi interzis, cum eminenţa dumneavoastră se poate informa, ci din propria hotărâre, din cauza unei suferinţe care, de când m-am născut, îmi îngreunează respiraţia. De îndată ce am fost făcut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am încetat din pricină că această suferinţă m-a silit în trei rânduri să părăsesc altarul fără să fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar. Am fost în trei sezoane de carnaval la Roma, pentru operă, după cum ştie excelenţa voastră, şi nu am slujit niciodată; am cântat în teatru cu vioara şi se ştie că însăşi Sfinţia Sa a voit să mă asculte şi cât de mult mi-a mulţumit. Am fost chemat la Viena şi nici acolo n-am slujit vreodată. La Mantova am fost de trei ori în serviciul prinţului de Darmstadt şi de asemenea n-am oficiat.

Antonio Vivaldi în scrisoare adresată marchizului Guido Bentivoglio
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge mila ta, Doamne

Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile fiinţei
Curge mila ta,
Şi peste tot sufletu-mi bucăţele
Curge mila ta,
Şi mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineţii;
Şi răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Şi luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Şi peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Şi este unt de lemn vindecător,
Şi este parfum liniştitor.

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o precedă sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare...

citat din Frederic Beigbeder
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsarea de sine

Doamne, cocoşul a cântat
Iar eu nici nu m-am lepădat
Nu ştiu de ce s-o fi grăbit
Că n-am greşit cât am iubit.

Poate că mi-a cântat de bine
Pe când mă lepădam de mine
Dar eu nu mi-am cerut iertare
După-ntreita nepăsare.

Crezându-mă nevinovat
De cine m-oi fi lepădat?
Uitând al resemnării glas
De cine singur am rămas?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

Armoniilor palpitând pe câmpuri şi norilor plutind în slavă,
Trupului şi sufletului am dăruit munca mea, dulceaţă şi otravă.
Fie ca forma şi muzica, aerul prin care toate se reflectă,
Să împlinească-n frumuseţe rugăciunea-mi imperfectă.

poezie celebră de George Santayana, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

Armoniilor palpitând pe câmpuri şi norilor plutind în slavă,
Trupului şi sufletului am dăruit munca mea, dulceaţă şi otravă.
Fie ca forma şi muzica, aerul prin care toate se reflectă,
Să împlinească-n frumuseţe rugăciunea-mi imperfectă.

poezie de George Santayana,1863–1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma cântecul s-a sfârşit

Acuma cântecul s-a sfârşit.
Nu ştiu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
"Sărbătoreşte, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate şi creste..."

Şi ca o pasăre neînvăţată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
şi bucuroasă, şi nici n-am simţit
cum trece anotimpul fericit!

Zburaţi, cântece, zburaţi departe,
scuturaţi-mă de pământ şi moarte,
şi preamăriţi natura-n care încă
e linişte şi-nţelepciune-adâncă.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate câte sunt

Toate câte sunt, sunt cam demult;
Şi păsări şi ape şi ramuri
Toate se scurg în vad de tumult
Şi-n urmă le vin alte neamuri.

Doamne, toate le văd şi le cred
Şi de toate ţie îţi pasă.
Dintre toate un lucru nu-ţi cred
Că poţi goni moartea din casă.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia să fie magic

Răceala unei dimineţi scandinave,

lipsite de perspectivă,

oasele grele încercând să se pună în mişcare,

oglinda aburită care ascunde

ceva ce nu pot controla,

gura neagră care-mi dictează toate mişcările

caraghioase,

apa care mă primeşte

oricât de vinovată aş fi,

din care ies mereu puţin mai uşoară

după un lung proces afectiv,

un soare anemic

sub care mi-am văzut sângele

revoltându-se, vrând sa mă părăsească de tot,

braţele tale lungi

în care mă prind ca între nişte rădăcini

fără să le simt

ca o capcană,

întoarcerea acasă,

să eşuez din nou,

să simt pământul de sub picioare clătinându-se

ca nişte dinţişori de lapte,

toate acestea,

dragul meu,

în micuţul orăşel din nord

care trebuia să ne fie adăpost,

în care ne-am minţit reciproc

că o să fie magic.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimiştii găsesc în fiecare zi un motiv pentru a considera că viaţa e nedreaptă şi neplăcută însă uită că ceea ce văd ei este doar o parte din întregul existenţei. Depinde de tine care parte preferi să o iei în considerare mai mult. Dacă vezi toate neajunsurile şi nenorocirile nu te aştepta ca să apară dintr-o dată o minune care să îţi îmbucure ziua. Acestea sunt acolo, mici dar zilnice, dar tu ALEGI să le vezi doar pe celelalte. Este de-a dreptul trist să vezi oameni care nu mai ştiu să se bucure de viaţă, care uită că după vreme rea vine şi vreme bună, care găsesc veşnic un motiv pentru care să nu zâmbească şi care critică într-atât, orbiţi fiind de sistemul care le arată toate nenorocirile. Este trist să vezi cum ascultă docili toate tâmpeniile şi este cu atât mai dramatic că după merg acasă, la familie şi copii, şi le bagă în cap ceea ce ei au asimilat în mod inconştient. Oare să mai fie surprinzător atunci că vedem adolescenţi şi chiar oameni în toată firea care se zbat într-o existenţă care nu le aparţine şi care poartă în spatele lor bagajul greoi al ignoranţei şi neştiinţei altora? Oameni buni, după cum deja cred că ştiţi, schimbările încep prin noi. Putem să le oferim noilor generaţii alte valori, alte învăţături care să îi ajute să scape din acest abis al incompetenţei în care noi, cei mai cu mulţi ani, am fost prinşi atâta timp. Viitorul îl creezi tu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste lucruri - femeile cu care am greşit, acţiunile cu care am greşit, circumstanţele în care am greşit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar şi nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eşti fericit poţi să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greşelile, ni se dau coşmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noi nu ştim însă şi cuvintele au disputele şi animozităţile lor ce depăşesc spectrul justiţiarul verb..
bunăoară... nu poţi îngrădi între cuvintele "apă" şi "necaz" cuvântul "cald"...
Să zic..

În apă caldă necazul nu este necaz
nici din apă căldura necazului
nu scoate apă caldă necazului...

în acest caz
vedem o întipărire a căldurii cu apa şi nu cu necazul
şi anume mai degrabă cu cuvântul
"blană"...

Blană caldă-n apă
de blănos căldură-n apă
curge călduroasă blană
care crapă...

Aici cuvintele dezvoltă şi nasc cuvinte.
Ele devin cuvintele facerii
şi nu cuvinte frigide...

Cuvintele sunt degete la care cântă Dumnezeu
şi nu dumnezeiescul cu care cântă degete...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul voinţei

Nu toate bucuriile vieţii mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Noi necazuri zilnic ispăşesc
Temeri fără rost, grea răscumpărare...
Trec prin viaţă sincer şi firesc
Timpul netrăit... amar, amar mă doare!

Nu toate bucuriile vieţii mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Sunt prea mândru, prea orgolos,
Nu dau din trufiile mele celorlalţi...
Mă tem să nu trăiesc fără de rost,
Să nu ascund pururi mie noii talanţi!

Nu toate bucuriile vieţii mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Mă tem de fapte crude fără de iertare
De bucurii false, de bucurii reci amare...
Mă tem de suferinţe pline de trufii
De tăcerea care arde-n miez de poezii!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

O, săgeata, imnul cântat
unui Hristos al ţiganilor,
mâinile mele întotdeauna pline de sânge,
întotdeauna gata să se deschidă!
Cântat de oamenii Andaluziei,
Cei care-n fiecare primăvară
cer scări cu care
să urce pe cruce!

Cântat de pământul meu,
care aruncă flori
peste suferinţele lui Isus –
şi care-i credinţa strămoşilor mei!

O, nu-i cântecul meu!
Eu nu pot cânta – şi nici nu vreau –
pentru acel Isus de pe cruce,
ci pentru Cel care mergea pe crestele mării!

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate uşile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut să arunc fotografiile, dar am reuşit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aştept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început să trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început să trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reuşit să o cunosc cu adevărat.

Andreea Blându în In Tempora
Adăugat de Andreea Blându
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!