Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

Armoniilor palpitând pe câmpuri şi norilor plutind în slavă,
Trupului şi sufletului am dăruit munca mea, dulceaţă şi otravă.
Fie ca forma şi muzica, aerul prin care toate se reflectă,
Să împlinească-n frumuseţe rugăciunea-mi imperfectă.

poezie celebră de George Santayana, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

Armoniilor palpitând pe câmpuri şi norilor plutind în slavă,
Trupului şi sufletului am dăruit munca mea, dulceaţă şi otravă.
Fie ca forma şi muzica, aerul prin care toate se reflectă,
Să împlinească-n frumuseţe rugăciunea-mi imperfectă.

poezie de George Santayana,1863–1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun doctor din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun învăţător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun judecător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai generos faţă de om a fost, este şi va fi Timpul. Omul beneficiază de Timp pe gratis. Timpul niciodată nu iartă şi nimeni încă nu l-a amăgit. Doar Timpul într-o fracţiune de secundă îţi poate lua totul, chiar şi viaţa.

citat din Tudor Gorgos (7 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herbert Marshall

Toată nefericirea ta, Louise, şi ura împotriva mea
S-au ivit din iluzia clădită de suficienţa
Spiritului şi de insolenţa sufletului tău,
Care m-au făcut să mă întorc la Annabelle şi să te părăsesc.
Într-adevăr, din dragoste pentru mine, ai ajuns să mă uraşti,
Pentru că eu am fost bucuria sufletului tău,
Chemat şi împins
Să dau un sens vieţii tale, şi nu am făcut-o.
Dar tu ai fost nenorocirea tinereţii mele –
Dacă ai fi fost fericirea mea nu m-aş fi lipit de tine?
Aceasta este amărăciunea vieţii:
Nu există fericire decât unde sunt doi –
Iar inimile noastre tânjesc după stele
Care nu ne doresc.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce mi-am încheiat partitura şi alte doamne scoţiene au cântat câteva cântece, au adus un acordeon şi gazda mea cu cea mai mare seriozitate a început să cânte cele mai oribile melodii pe care mi-a fost dat să le aud vreodată. Dar la ce te poţi aştepta? Mie mi se pare că toate fiinţele acestea sunt smintite... Cei care îmi cunosc compoziţiile mi se adresează cu aceste cuvinte: Cântaţi-ne "Al doilea oftat" (Nocturna în sol)... Îmi plac clopoţeii dumneavoastră. Toate comentariile se termină cu cuvintele "Ca apa", vrând să însemne că muzica curge precum apa. Încă n-am cântat în faţa nici unei englezoaice care să nu exclame Ca apa! Toate se uită la mâinile lor şi cântă fără jenă note false. Ce adunătură!

citat clasic din Frederic Chopin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu vorbi în cuvinte omeneşti
cuvinte cu viaţă umană
care se nasc
cresc
si mor.

Fă-ţi cuvântul absolut
spune doar lucruri eterne
fii viu în toate timpurile
prin glasul tău.

Află ceea ce urechile nu uită
niciodată
şi reînnoieşte-te în veşnicie
în toate inimile
în toate lumile.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Câine, nu te mai uita la mine!
Ceea ce este departe, pare departe
Şi ceea ce este aproape, aproape;
In oglindă se reflectă prezentul.

Caută singur pe cineva care a flămânzit
Şi are viziuni!
Cel puţin, pe unul care niciodată nu s-a ambarcat
Pe marile nave cu destinaţia Anglia.

Nu? Tu chiar crezi că voi interpreta
Muzică fantastică pentru flaut
De dragul tău – şi voi privi în ochii tăi
Pentru a-mi aminti naşterea ta?

Jumătate din toate acestea chiar aş putea să fac,
Câine cu ochi mari. Dar ceea ce tu eşti
Sau ai fost – muzica –
Este doar sunetul muzicii.

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea

L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o oră de linişte

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăţa rănile pline de aşchii

... şi începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furişez înspre singurul loc neatins...

din singurătăţi îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu ştiu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniştea
şi clipa în care-am mărturisit
că am iubit şi am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu şi-n deşertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
şi tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport

Istoria stupidităţii mele ar umple paginile multor cărţi.

Câteva dintre ele s-ar împotrivi conştiinţei,
Ca zborul unei molii care, chiar dacă ar fi ştiut,
Ar fi avut oricum tendinţa de a se apropia de flacăra lumânării.

Altele s-ar ocupa de metode pentru calmarea anxietăţii,
Şoapta aceea abia auzită care, deşi-i un avertisment, e ignorată.

M-aş ocupa separat de satisfacţie şi de mândrie,
De perioada când eram unul din adepţii lor, ai celor
Care se făleau victorioşi, nesuspectând nimic.

Dar toate ar avea doar un subiect, dorinţa,
Dacă ar fi fost numai a mea – dar nu, nici vorbă; din păcate,
Am fost condus de aspiraţia de a fi asemeni celorlalţi.
Mi-a fost teamă de ceea ce era sălbatic şi indecent în mine.

Istoria stupidităţii mele nu va fi scrisă.
Datorită unui lucru, e prea târziu. Iar adevărul cere muncă multă.

poezie de Czeslaw Milosz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeţi,
Nu vorbiţi despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeţi şi povestiţi despre mine ca şi cum aş fi lângă voi,
(Cum aş reveni.. cum aş reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile şi mâhnirea nu înalţă oprelişti?)
Iar când auziţi cântece
Sau vedeţi păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsaţi, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc aşa cum am făcut-o întotdeuna...
Aţi fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiţi-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu ştiu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmare a unei secunde

M-am nascut dintr-o secunda
de neatentie a universului
fiindca am primit
trup si glas de om inchizand
o furtuna in suflet.
Am strans in acea secunda
toate iluziile si amintirile timpului
si le-am inchis in coconul de argint
ce avea sa se numeasca visare.
Si tot in acea secunda
am cules cuvinte si silabe
pe care le-am trecut stravezii
prin mijlocul inimii mele
Iar ceea ce a urmat
s-a numit cunoastere.
O secunda a fost de ajuns
ca sa scape toate grijile si deceptiile
dintre marginile anotimpurilor
astfel incat le-am trait pe toate
adanc in abisul din mine.
De atunci am semanat iubiri si tristeti
udandu-le cu lacrima acelei secunde
si rastignindu-mi sufletul
intre adevar si minciuna.
Am rascolit urmele acelei secunde
ca o pasare de prada prin noianul gandurilor
m-am strecurat asteptand sa ating
macar pentru o clipa fericirea.
Insa pana atunci am desenat
sunete pe nisip
si am convins ploaia
sa imi pastreze o secunda de iubire.

poezie de Monixa Danila
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce se identifică total cu sunetul - cu forma - să mediteze la acest adevăr: înainte de sunet, a fost Linişte; când sunetul se va consuma, va rămâne Liniştea, care a fost mereu în fundalul sunetului. Când forma s-a născut, a fost tăcută. De ce oare? Pentru că tocmai venise din Linişte. Pe măsură ce păşeşte prin tărâmul sunetului, forma începe să înveţe limbajul sunetului şi uită de unde provine, ajungând să se identifice complet cu tărâmul sunetului, tărâm pe care păşeşte doar în vizită. Această raportare exclusivă la sunet, îi creează formei o amnezie temporară, care o desparte, fictiv, de Liniştea din care provine. De ce? Pentru că privirea formei este direcţionată exclusiv pe formele de sunet şi pe mişcările acestora. Iar lumea sunetului - a formelor - nu este permanentă, ci este supusă mereu schimbării. Iar ca rezultat al raportării la sunetul exterior, atunci când sunetul se va consuma, forma va suferi, deoarece va pierde existenţa respectivului sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În partiturile lui Rimski-Korsakov nu există nici cea mai mică îndoială cu privire la tabloul meteorologic pe care muzica este menită să îl transmită. Când afară e viscol, fulgii parcă dansează şi sar în faţa ferestrei şi viorile nu se mai aud când soarele se înalţă pe bolta cerului, toate instrumentele strălucesc împreună cu el aproape la fiecare măsură; când este vorba de apă, valurile unduie şi dansează prin orchestră şi acest efect nu este obţinut prin mijlocul relativ ieftin al unui glissando pe harpă. Sunetul este rece şi sticlos atunci când descrie o noapte geroasă şi calmă de iarnă, cu cerul spuzit de stele. A fost un mare maestru al picturii cu sunetul orchestral şi încă mai avem ce învăţa de la el.

citat clasic din Serghei Rahmaninov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!