Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firesc, integru şi asertiv, într-un acord subtil şi asumat cu destinul. Stăruie în schimbare şi în dorinţă de recunoaştere şi regăsire a fărâmei de lumină care dăinuie în celălalt, indiferent de adâncimi necuprinse şi întuneric. Pentru că suntem răspunzători de calitatea vieţii şi de lecţia pe care încercăm să o împărtăşim. Iubeşte şi iartă mult, consecvent şi plin de răbdare. În definitiv noi suntem înfăptuiţi din experienţe şi trăiri dobândite în timp, datorită celui care a produs răni adânci dar şi brume de frumos în interior. Întotdeauna datorită şi niciodată din cauza. Concluzia aceasta ne ajută să înţelegem cât de necesar este să fim buni şi să dăruim.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac oamenii. Mă intrigă şi deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea şi vanitatea care amestecă visuri mici şi mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă şi adună fericiri şi tristeţi de pe cer deschis, cu nori şi colţuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferinţele altora, dansează pe note de clipă fără portativ şi ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparenţă ci intens, asumat, din toată puterea esenţei lor. Sunt siguri, fragili în proporţii inegale, neştiut de nimeni, decenţi şi simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute şi vârf de speranţă într-o lume aproape înghiţită de consumerism şi ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluţiei. La ce-mi foloseşte slăbiciunea sau neputinţa altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganţi. Iubeşti, ierţi, dai totul fără măsură, dar cui?

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am acceptat tacit fără prea mult elan. De ce poartă oamenii măşti? Îmi vine să râd şi să fiu furioasă pentru că am deja toate răspunsurile. Le simt pe de rost. Doar că nu prea ştiu să le exprim. Nu vreau să plec. Pentru că abia atunci când oamenii pleacă din viaţa noastră irevocabil, înţelegem cât de frumos ne completam cu imperfecţiunile lor...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi închipui că Dumnezeu e pretutindeni. În răsărit şi amurg, pe câmpii de maci, în smerenie şi simplitate. Dumnezeu este într-o răsuflare de clipă, la adăpostul sufletelor firave, în oameni efemeri, flămânzi de veşnicie şi rugăciune sinceră. Merge la pas de taină, nu clipeşte, iartă şi vindecă neîncetat. Devine palpabil mai cu seamă în străinii care vin şi pleacă din vieţile noastre cu desaga plină de lecţii şi amintiri.
Dumnezeu e căldura unei mângâieri, zâmbetul unui prunc, mâna întinsă din neant tocmai când existenţa de sine se prăbuşeşte. Lucrează neoprit, ascultă, înţelege, pregăteşte atât ziua de mâine cât şi plămada noastră de lut pentru ea.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

Urăsc atunci când cineva opreşte
Iubirea ce în suflet înfloreşte...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Şi fură destine, fermecând mereu.

Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,
Care stau mereu şi se dau grăbiţi.

Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.

Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,
Neştiinţa dom'le, te lasă şi mai spân.

Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.

Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,
Prin ura de urât se construieşte
Un suflet alb şi-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schopenhauer spune că oamenii renunţă la 3/4 din ceea ce sunt ei ca să fie ca toţi ceilalţi. Devenim orice e nevoie şi ne călcăm în picioare propriul sine doar pentru o fărâmă de atenţie, acceptare şi iubire. De ce nu spunem ceea ce simţim, în mod autentic? Ne e ruşine, ne protejăm masca, vrem să fim iubiţi şi acceptaţi şi căutăm să spunem ceea ce se ce cere de la noi pentru a nu suferi ruşinea respingerii. Şi ăsta e exact momentul în care suntem respinşi, pentru că nimenui nu-i plac prefăcuţii. Exprimă-te aşa cum eşti şi astfel îi vei găsi pe ai tăi, cei care te plac pentru ceea ce eşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac oamenii care ştiu ce trebuie eu să fac, dar mai mult îmi plac oamenii care tac şi fac ceea ce trebuia eu să fac!

aforism de Valentin Chilat Cornaci
Adăugat de Valentin Chilat Cornaci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treapta cea mai de jos este viaţa trăită pentru poftele trupeşti, pentru a face pe plac trupului, a doua treaptă este pentru aprobarea oamenilor, pentru a face pe plac oamenilor, a treia pentru răsplata lui Dumnezeu, pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu cel din afara ta, a patra, mai presus de tot ce cunosc, viaţa trăită pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu din tine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac femeile cu măşti

Nu-mi plac femeile cu măşti
Te trag în piept făr' să respire
Deci pe asemenea jivine,
Nu poţi decât să le urăşti

Nu-mi plac femeile cu măşti
Cele acoperite bine,
Nimicnicia le deţine...
Sirene false pentru proşti

Nu-mi plac femeile-jivine
Ce au întotdeauna măşti
Rămâneţi, fetelor, cu bine,
Vă las la oamenii anoşti...

Încă ceva... nu-mi pot reţine
Dispreţul faţă de-aste găşti.
Aviz femeilor cu măşti!
Sunteţi prea goale pentru mine

poezie satirică de Teodor Burnar (2020)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place în antiteză

Îmi plac oamenii care răsucesc cuţitul în rană,
Şi se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenţia de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinţei". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Şi tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toţi,
Iar restul, îl încarcă cu povară şi-l face negoţ.
Îmi place, când fiecare îşi vede de el,
Acceptă să fie partaş la un joc mişel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face şah-mat, tot în spaţiul curat.

Îmi plac şi cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac şi cei care fug după funcţii şi renume,
Iar când totul se sfârşeşte, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ţi înfrunţi temerile şi să nu priveşti înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afişează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim demnitate! Dacă am înţeles în ce oglinzi se îngână chipul suspinelor noastre tăcute. Ştiu, suntem prea puţin. Lăsând la o parte ierarhiile stupide, pagini de cărţi rupte, cu final prost, toţi vom da acelaşi răspuns. Pentru timpul pe care l-am păstrat pentru noi, pentru tot ce-am fi putut face şi n-am făcut şi mai cu seamă pentru oftatul atribuit urmelor noastre păgâne în prag de suflet.
Vrei să-ţi spun care-i cea mai grea boală? Irecuperabilă, perfidă şi crudă în cele mai cumplite moduri. Neiubirea. E în fiecare, superficial, vădit sau adânc impregnată în subconştient. Păcat că uităm să ne fim efectiv, reciproc, fără intenţii ascunse, suficient cât dintr-o îmbrăţişare să ştim răspunsul prea multor întrebări nerostite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce rătăcire se află oamenii când depun toate eforturile ca să facă în viaţa lor schimbări care nu le stau în putere, ca să rânduiască viaţa altora, iar de dragul acestei false rânduieli se lipsesc de acea rânduire a vieţii care e mereu în puterea lor şi e singura în stare să influenţeze viaţa altor oameni? Nu ştiu şi n-am cum să ştiu ce va fi cu mine, bun sau rău, ce evenimente se vor petrece. Ştiu sigur că întodeauna e bine să trăiesc moral, şi pentru mine şi pentru toţi ceilalţi. Şi, ştiind acest lucru, voi jerfi oare ce e drept pentru ce e nedrept?

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care cu adevărat te plac îţi fac pe plac şi îţi caută compania imediat; pentru tine ar merge pe drum îngheţat sau pe coline de nisip uscat, prietenia lor fiind un izvor de bucurii nesecat.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place...

Îmi place să mă trezesc cu soarele în faţă,
Şi lui Dumnezeu să –i mulţumesc pentru tot,
Ca într-o prefaţă a operei de viaţă.

Îmi place să mânânc bine şi de toate,
Sunt o gurmandă înfometată de lucruri bune,
Măreţe, de pace şi dreptate.

Îmi place să străbat cărările naturii,
Din vârf de munte până în vale
Şi ochilor să le ofer frumosul, plin de încântare.

Îmi place să-mi beau cafeaua dimineaţa
Pe un bolovan scăldat în razele de soare,
În mijlocul unui râu cu valuri mici, ca viaţa trecătoare.

Îmi place să-mi adap setea la gură de izvoare,
Iar trupul să mi-l spăl în cascade zgomotoase, reci,
Cu incantaţii, de binecuvântare.

Îmi place muzica cerului plin de ciripitoare,
Ce au inspirat marii artiştii ai lumii,
Nimic din întâmplare, pentru încântare.

Îmi plac hainele la modă, mai mult să le privesc,
Dar sincer, mă atrage un trening lejer,
Pentru capriciile mele, copilăreşti.

Îmi plac călătoriile alături de oameni cu spirit frumos,
Iar glumele spuse lângă un foc zdravăn
Să fie descântat cu un vin Rose, pentru sufletul setos.

Îmi place să citesc o carte bună,
Cocoţată în vârful patului cu dicţionarul alături,
Să decodific ce nu am învăţat şi ce încă nu ştiu.

Îmi plac toate florile din lume şi din jurul meu,
Ce bucură sufletul omenesc cu parfumul lor natural,
Şi în şoaptă să le vorbesc.

Îmi place să iubesc, şi să fiu iubită,
Dar nu prea am noroc la acest măreţ tupeu...
Probabil n-am firea potrivită, m-am resemnat, dar greu.

Îmi place viaţa la nebunie!
Acest miraculos dar divin,
Asta sunt eu, nu mai puţin.

Libertatea m-a curtat mereu,
Binecuvântată să fie!

poezie de Valeria Mahok (26 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!