Pe umerii somnului
În mâinile tale am lagat iernile cu noduri,
erau rămase pe drumuri
și nu le-am lăsat să fugă dintre noi.
Nopțile și-au sculptat singure întunericul
în aerul rece,
stelele căzute în gânduri
așteaptă sosirea dimineții pe acoperișuri,
orașul încă doarme cu botul pe labe
fără să fie grăbit la activitate zilnică.
Îți privesc fața și părul răsfirat
pe umerii somnului,
m-am trezit prea devreme ca o fiară
care-și adulmecă prada de plăcere,
și mă iert pentru paza care o fac
cu dorința de dragoste.
Te-am îndrăgit prea mult
încât mă oblig să nu te tulbur,
ci doar să te sărut ca într-un vis
într-o grădină cu flori de regina nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Regină a nopții
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul devreme?
Trezit în plină zi cu mască de prinț
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopții.
De voi fi oștean o să mă lupt
până-i câștig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu drumuri de iarbă crudă
O enigmă pe fața acestor zile
surâsul privirii mirat,
c-un joc de culori și umbre
încearcă să treacă prin ele
ploi de lumină.
Azi,
fluturii-n zbor de pe iile fetelor
mi-au lipit genele cu polen,
păsări de pradă au pus întuneric în ferestre,
eu caut prin vorbe nespuse,
să leg cuvintele de umerii dimineții,
o lumina de aripa îngerilor
răsăritul.
Peste câteva ceasuri
în praful de vitraliu pe fața oglinzii,
mă plimb grăbit către toamnă
într-o cabrioletă de aur
unde așteaptă caii vântului
să le umplu ieslea
cu drumuri de iarbă crudă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O amazoană a dimineții de iarnă
Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireșul are ramurile cu flori de vată
și tu-l privești cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colțul gurii ți-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
și peste inima-mi aflată desculță
pe cărările care duc la sufletu'-ți pătimaș.
Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roșie a trecutului,
înainte de prăbușirea nopții peste întuneric
tu-mi vei zdrențui marginile timpului
și vei rupe din mine iubirea ce-ți trebuie,
o amazoană a dimineții de iarnă
topind cu respirația fulgii așteptării.
Ești atât de mireasă și de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă și atât de lungă
încât iarna îți face loc să pășești în paradis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum sunt
Când n-am știut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
și singur m-am zidit în cuvânt
așa cum sunt
potrivit la toate cheile.
Cei care nu m-au iubit
n-au știut ce fac
și nici n-au înțeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situației
lipsiți de intuiție și mai ales de idei.
Între mine și ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbește să coboare mai devreme
și ceața se ridică cu greu.
Ochiul nu mă înșală dar gura vorbește multe
și mâinile ascultă de suflet
și-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în ochii tăi
Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.
Privește-mă cum măsor pașii timpului
printre cuvintele poveștilor tale
și nu le cred,
dar asta nu e o scuză.
Îmi frâng mâinile de suspiciune
și mă rog pentru liniștea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămășițele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
și totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.
Privesc
în ochii tăi și nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îți coboară pe tâmple zăpezile iernii
și mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în fața unui calculator
trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru orașul eterogen și anost
înghițit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînțeles alături de alții la fel
în care tu ești o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod deslușit
în zile fără anvergură de memnționat
în fiecare anotimp mă găsești în fața unui calculator
în care cunosc prea multe și nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate
tu ești singura care poți găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte și gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorește dorința
El își răstignește sufletul în cuvinte nespuse
și așteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înflorește dorința
chiar foarte mult,
nu poate decât să-și învingă sentimentele,
orașul ieșit pe străzi se agită normal.
Într-o clipă se uită împreună orgoliile
și nu se spune nimic.
Aș întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfășoară liber
în scopul dorit
și nu se reclamă de nimeni iubirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un târziu
Abia cînd întunericul mușca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeți
și am plecat cu ele să le împrumut.
Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aștepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna își scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
și se ascundea sub norii lăptoși.
Venea dimineața
vedeam cum se deschid toate visele și dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activității
odihniți și atenți la detalii.
Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască țestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când s-au stins luminile serii
Bat clopotele în urechile nopții obosite
uneori numai furtunile se sperie
și oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.
De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ți spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopții în fiorul din trup
și așteptările tale pline de dorințe ascunse
au rămas în cuvinte răvășite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantații de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-și lasă polenul pe umerii fini.
Pământul la care mă întorc cu fața,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăției seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.
În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii și ierburile țării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalț înflorind iubirea în cântec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
Nicio bucurie,
nicio tristețe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
și nepăsători toți privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.
Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
și o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
și se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care și-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul și moartea
fără remușcari.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acoperișuri de fum
neliniștea coboară pe tâmplele cărunte
cu pași triști
în priviri e un gol care crește
în față nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniș de umbre și ceață
într-o toamnă cu brume și burnițe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
și să aștepti îngândurat iarna.
se ridică acoperișuri de fum
o mișcare greoaie și lungă
suntem oameni și ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neștiute
cu glasul înghețat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minipoemele nopții
știu
luna se plimbă noaptea
pe acoperișuri
cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă
îngerii mirați și ei
citesc în scriptură
apocalipsa
un nor ieșit la plimbare
o salvează și se ascunde
în pălăria șarpelui
otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude
salcâmii înfloriți
își scapă parfumul
prin aer
un greier copil
învață să cânte
cu sincope în glas
un cocoș cu insomnii
invidios îi trezește
pe ceilalți
somnul alunecă
în visele dimineții
cai înaripați
după racoarea nopții
florile lăcrimează
cristale de rouă
cerul
covor de purpură
dincolo de păduri
pe vârful copacilor
pe jumătate soarele
se ridică-n picioare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt din zbor
lumina se stinge ia foc noaptea
întunericul e slăbit
dar mâinile îl vindecă de cer
să i se piardă urma
stelele foșnesc pe acoperișuri
tăcerea mă îmbie să ascult
aud strigătul unei păsări
ce nu se satură de zbor
răsăritul deschide calea
ridic privirea și mă înalț
tu rămâi cu durerea
deșertăciunea face pași
trece prin fisurile lumii
se apropie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad stelele
Le-am privit cu teamă
și mă rugam să nu cadă
steaua noastră...
Într-un colț de cer,
atârnată de-o iluzie,
strălucea fără teamă,
dragostea...
"Cad stelele", mi-ai zis,
mângâindu-mi părul...
"E timpul despărțirilor",
ți-am zis,
fără să privesc înapoi...
Mâinile tale lovesc norii
și prind, în noapte,
câteva clipe de liniște.
Sufletul meu se stinge
de-atâta singurătate...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Lumea-i mult prea curioasă
De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
își satisface plăcerea de a ieși în afară
fiecare din corpul său necunoscut
și poate într-o anumită măsură bolnav.
E greu să-ți recunoști singur ignoranța,
dar prin învățare lași să pătrundă lumina
în conștiință, gânduri,
limbă și cuvintele tale
ce dau vigoare trupului și sufletului
prin apropiere de semeni
și bunăvoință.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privirile de după colț
Ai strâns la piept prea tare șarpele
pe semne s-a trezit din somn
și așteaptă să muște.
Știi că nu mi-e frică de întâmplări,
desfac cu grijă plicurile cu scrisori,
tu n-ai timp pentru scris
și te plângi de infidelitate.
Când am vrut să-ți descos sufletul
drag, dar închis,
am bănuit că mă lovesc de aversiune
și atunci m-am furișat pe urmele sentimentelor.
Privirile tale întoarse de după colț
mi-au dus gândul mai departe de margini
și m-am hotărât să-l urmez.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât de mult mă iubești?
Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!
poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 13 comentarii până acum.Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!