Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă şi să spui
Ce ştii despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce ştii!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ţinea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moşia
Era gata şi poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuieşti,
Eu, bărbate, îs din Bulzeşti.
Cine o fi şi o mai trăi?
Nu ştiu, Ioane, ce să spui
Eu la şicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coşbuc
Cu iarna lui numai frig
Şi noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneş Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Şi săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le ştii,
Că te ţii numa de beţii,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Şi e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuţi de Dumnezeu.
Că de când mă ştiu, săraca,
Tot cu sapa şi cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumeşti
Spune ceva de Buzeşti,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Paşa şi mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la Bucureşti la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Aşa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc şi pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii şi maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpăţânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere şi cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deşteaptă mai eşti,
Îi ştii bine pe Buzeşti.
Da, pe Sorescu îl cunoşti,
Fiind cu tine din Bulzeşti
A scris teancuri de poezii,
Şi multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În ţară şi peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deştept,
Îmi e rudă şi-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Şi-i aprinde o lumânare.
- Aşa, Veta mea cuminte,
Toată viaţa te ţin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am beţivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul şi dovleci,
Că prea le ştia pe toate
Şi le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcăleşti
Şi cârciuma n-o ocoleşti!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăieşti cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, eşti cuminte,
Mereu am să te ţin minte.
Culegem duda şi prune,
Facem ţuica şi spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem şi mâncăm la vatră,
Aşa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi Ioane...

De ce râzi aşa, Ioane?
Lumea-i de necazuri plină!
Dacă vrei, o mai alină
Că-i cuprinsă de frisoane!

Dac-ai vrea să dai iubire
De un leu la fiecare,
Tot ar fi un lucru mare
Şi pricină de cinstire.

Tu îmbeţi de voie bună
Un dor ce te-a prins în valuri;
Înăcrit în idealuri
Noaptea te zgâieşti la lună

În perplexa ta visare.
Vorbă bună n-o să-ţi spună,
Nici nu-ţi va pune cunună
Că doreşti ce soarta n-are!

Nu mai râde-aşa, Ioane,
Că te-i încreţi pe faţă
Ca un stârv de cotoroanţă!
Zi mai bine-"Ajută, Doamne!",

Vezi de lume şi-o alină
Şi dă vers de împăcare,
Dulce pentru fiecare,
Că de-amar e tare plină!

Măi Ioane, măi Ioane,
Oful tău a prins rugină,
Mult aşa n-o să te ţină!
Ce? Acum ai tu frisoane?!

Măi Ioane, măi Ioane...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri şi funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei oarecare...

La tine-oricum se cer prea multe,
Caracter bun şi studii culte,
Nu numai chip şi-o spartă gură
Fără noimă, nici măsură...

Se pare mult două cuvinte?
Pretenţii sunt dar nu le minte,
Spui te respecţi, cine te-ascultă,
Cacao-nghiţi şi încă multă...

Uns cu-alifii dar expirate
Şi dosul ţi-e, nu am dreptate?
Becul s-a stins, eşti mai cuminte,
E beznă nu? Ca-n a ta minte...

Hai marş! Dispari şi dute-n... colo!
Nu-ţi face griji, că nu eşti solo,
Ca tine sunt, deci ai pereche,
Bătute-n cap şi-ntr-o ureche;

Îmi pare rău, dar ştii prea bine,
Eu te iubesc şi ţin la tine,
Te-aş vrea, nu pot... mă ţine-un sinus,
Tu eşti în plus şi plusu-n minus!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botez - e şi ea

Botezat-ai chiar cerul în apă, Ioane!
Ai pus nemurirea în râul ce curge
şi de-acuma, prin buze şi vene,
albastrul - ne pătrunde în sânge.
*
Ioane! Botezat-ai în val -
pe Cel de cu soare, de cu aripi,
de cu alb şi cu TOTUL - venit
să-şi toarne prea-plinul fiinţei
în pocalul curat de argint!
*
Cele de sus, picăturile-nalte,
cu cele de jos, din dreapta, din stânga
şi din zările toate... fost-au strigate!
Curge viaţa-izvor cu voci luminate!
*
Te uită la nori, Ioane cel mare!
şi norii se nasc din apele tale!
Te uită la ploi Ioane, la bunele ploi,
la ninsori ce botează negrul noroi...
Ioane! Apa... lumină se face!
În pământ şi în carne, departe,
se-aud seminţe nou botezate!
Te uită în lacuri, te uită în noi
Cum duhul şi apa - e-un singur şuvoi!
*
În etern cât de viu eşti, Ioane!
Salomeea îşi moare, dansându-se-n van
pe când tu, reverşi neînvins, pe tipsie,
botezul iubirii în lumea- ocean!
*
Şi-atunci, mă aplec înainte-ţi,
în palmă - cu una - lacrima mea
si-ţi spun cu sfială:
"Ia-o Ioane! Botez - e şi ea! "

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi Ioane, Domnul ştie...

Eu mă uit lung la icoane
Şi parcă ele la mine...
Ce îţi spui, tu, măi Ioane,
Chemăm altul să se-nchine?

Îţi eşti putred de păcate
Şi de fapte ne-creştine
Şi făgăduinţi uitate...
Crezi că ele ţi-s spre bine?

Hai, începe-odată ruga
Că ţi s-a lungi de foame
Şi nu scapi nicicum cu fuga
La vreun corcoduş cu... poame!

Tot mă uit lung la icoane,
Parcă sfinţii au răbdare...
"La cei sfinţi vreau şi eu, Doamne,
Nu le trebuie mâncare!"

Iac-aşa fu rugăciunea
De păcate-ngreunată
Şi-ncepui cu ea de lunea
S-o ţin săptămâna toată.

Măi Ioane, Domnul ştie
Cum ţi-i fundul la izmene
Şi mai faci câte-o prostie
Că de rugăciuni ţi-e lene!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu-mi cere să fiu alta decât sunt,
Nu pot ca sfinţii să ajung deodată,
Tu ştii că-s doar o mână de pământ
Ţărâna ce se cere modelată.
Să-mi dai putere, să mă-nveţi Îţi cer,
Să nu mă laşi să rătăcesc pe Cale,
Eşti Dumnezeu şi pe pământ şi-n cer,
Făpturile sunt toate ale Tale.

Tu poţi să faci din mine ce voieşti,
Mă poţi purta în slava sau în moarte
Şi dacă nu ştiu bine Cine eşti
Nu mă împinge, Doamne, mai de-o parte.

Tu m-ai adus la Tine să mă-nchin,
N-a fost uşor şi, Doamne, ştii prea bine
Cu câtă noapte ai luptat să vin
Ca să-Ţi slujesc, să Te slujesc pe Tine.

Chiar dacă numai o clipita-a fost,
Din viaţa mea e jumătate dusă,
Tu care-mi ştii viaţa pe de rost,
Tu dă-mi puteri să pot să-Ţi fiu supusă.

Sunt încă mică pe cărarea Ta
Şi poate încă-n suflet sunt bolnavă,
Întinde-Ţ mâna, mângâie cu ea
Şi-ajută-mă de vrei să fiu în slavă...

Amin!

rugăciune de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e tare dor de tine mamă,
De chipul tău angelic, de fecioară,
De glasul tău scăzut şi blând,
Spunând vorbe bine ticluite,
Pe care şi acum le am în minte.

De la tine ştiu, e uşor a găsi pricină
Când este dragoste puţină,
Pământul negru pâinea albă face,
Numai omul, locul îl sfinţeşte
Şi câte încă or mai fi
Care s-au pierdut în negura vremii.

Gândurile mă poartă ades,
La satul nostru vechi, de la răzeşi,
Aşezat pe coama unui deal
Şi la poale, râul Berheci şerpuia
Şi toată valea lin o străbătea.

La casa noastră de pe-o a lui uliţă,
Nu mai iese nimeni la portiţă,
Mi-e greu mamă pe-acolo să trec,
Că tare, tare inima-mi bate în piept
Şi un nod în gât mi se pune,
Când gândul îmi zboară către tine.

Mi-e tare dor de tine mamă,
Lacrimi calde mi se preling pe geană,
Mult aş vrea chipul a ţi-l mai vedea,
Să-mi mai alin puţin durerea.
Aievea eşti în visul meu,
Şi-n al meu suflet te port mereu.

Timpul nu ne-a fost de-ajuns,
Să ne spunem tot ce aveam de spus,
Viaţa mi-am dus-o departe de tine,
Iar tu erai împăcată c-o duc mai bine,
Aşa cum tu te-ai luptat şi ţi-ai dorit,
Ca noi, copiii tăi, să fim mai fericiţi.

Mi-e tare dor de tine mamă
Amintirile în minte-mi dau năvală,
Dar nu voi uita vreodată,
Odăiţa în care am crescut odată,
Când amândouă coseam şi tricotam,
Taina meşteşugului o descifram.

Mi- e tare dor de tine mamă
Şi nu voi uita vreodată,
Cum ne petreceai până la poartă,
Ne binecuvântai şi-ncercai mereu să spui,
Când vă voi mai vedea, dragi copii.
Dar cum era firesc şi de aşteptat,
A venit şi clipa de adio şi de bun rămas.

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

Fermierul îngândurat
Trece la control în vie
Îl ia pe Cardinal la întrebat
De ce coacerea întârzie.
- De, stăpâne! Sunt vinovat,
Dar ploile şi mult frig...
Toate m-au întârziat,
Iar acum ziua mă încing.
- Eu, care am contat pe tine,
Fiind roz pe-o parte
Nu te-ai gândit şi la mine
Şi să-mi spui că nu se poate!
Gata! Te dau afară
Şi plantez numai Crâmpoşie
Să fac mult vin iară,
Ca să scap de sărăcie!
- De ce să spun şi mi-e ruşine,
Dar mai lasă-mă puţin,
Măcar numai câteva zile
Şi mă roşesc pe deplin.
Mă cobori apoi în vale
La Craiova şi Severin
Să-mi dea oltencele târcoale
Iar tu cu banii în chimir.
Ascultă-mi ruga şi povaţa
Nu mă scoate, vreau să stau,
Să vezi cum îţi râde mustaţa
De beneficiul care îl dau,
Iar când voi fi bătrân,
Matale fără griji şi amar.
Eu, care te-am servit din plin,
Să mă numeşti General.
Să fie şi mai mare bucuria,
De ce nu şi pe România!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

punct şi de la capăt...
capătul cui
ce zici, ce spui
da, taci...
ai spus tu vreodată ceva
doar ai tăcut
da, eşti cuminte şi cult
a gândeşti...
ce gândeşti
ai gândit tu ceva
normal, la nimic
circumvoluţiunile au obosit
ai pus câţiva neuroni la murat
gândesc alţii pentru tine, nu...
când ai făcut ceva
o iartă-mă te rog
tu doar aplauzi
azi ai închis
ultima librărie din sat
ştiu, ştiu..
neuronii tăi s-au stricat
de citit
da, alfabetul este greu
mai bine treci la copiat
offf, ştiu că este greu
mai bine furi
că ştii, că poţi
într-o ţară plină de netoţi
ai cui...
şi e păcat
să pierdem pleava unui sat
ce ceri
ai cerut tu ceva..
te-ai mulţumit cu zoaie
sa trăieşti în noroaie
e prea târziu acum
pentru tine o spun
e capăt de drum
al cui...
al tău, al lui, al nu ştiu cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Moş Crăciun

Dedicată tuturor copiiilor cuminţi şi nu numai

S-a zvonit acum pe-aici
Că un moş cu barbă albă
Şi cu sacul plin cu daruri
O să vină la cei mici.

Iar dacă ai fost cuminte,
Pentru tine moşul are
Multe daruri minunate,
Doar să ai un pic răbdare.

Căci de vrei să le primeşti,
Ai o mică datorie...
Trebuie acum să spui
Cum ştii tu... o poezie.

Să creşti mare şi cuminte,
Tu copil frumos şi bun,
Şi la anul am să vin
Tot aşa... de Moş Crăciun.

poezie de Elena Bulancea (21 decembrie 2011)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi scrii?

Aş vrea să ştiu, de ce nu-mi scrii?
Am greşit eu, cu ceva, oare?
Am văzut în comportarea ta,
Un mare semn de întrebare.

Atât de mult am şteptat,
Să-mi spui, că ţi-este foarte bine.
Oare, de gripă ai scăpat?
Că nu mai ştiu nimic de tine...

Aş vrea acum, tu să îmi spui
Cuvinte dulci, de alinare.
Să-ţi văd ochii, ca doi tăciuni,
Să-mi spui o vorbă mare.

Cândva, ce fericit erai!
Mă-nbrăţişai, mă mângâiai,
Azi, ai apucat pe-alt drum!
Ce tristă sunt acum...

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (3 ianuarie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

Acum... şi şapte de-ani, veneam şi eu pe lume
Ca să mă aflu-n treabă... aveam doar gânduri bune.

Era gata să mor... şi mama, odat' cu mine
Dar Dumnezeu n-a vrut şi s-a răstit: "Nu-i bine!

De ce dai înapoi?! Nu ştii ce ai promis?!
Chiar dac-ar fi război, nu vei cădea-n abis!"

M-am întors, ruşinată, din hotărârea mea,
Ştiind că viaţa toată va fi-ncercare grea.

Cu toate că zâmbeam, tristeţea-mi da de furcă
Şi în suflet găseam un mare dor de ducă...

Strângând din dinţi, gustam toată durerea vieţii,
În timp ce îmi treceau toţi anii tinereţii.

Nu vă mai spun povestea, că e numai a mea,
Şi ştiu că dac-aş spune-o, nicicui nu i-ar păsa.

Şi uite-aşa, aflaţi pe Geta, obosita,
Ce are-n ea IUBIRE, câtă spunea Nichita.

Mă bucur c-am păstrat curat şi cald în suflet!
Aşa, am reuşit să ştiu să pierd c-un zâmbet.

Un om - un Univers... o viaţă - o poveste...
Şi la sfârşit vom spune:"A fost... şi nu mai este!..."

Dar, astăzi nu mai plâng şi o să chefuiesc
Şi voi trăi mulţi ani, fetiţa să îmi cresc!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ţi revii odată! Fii tu însăţi din nou! Nu crezi că dacă aş fi avut de gând să-ţi fac totuşi ceva, aş fi făcut-o de cum am intrat pe uşă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal şi sunt conştient de acţiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Şi... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poţi să mă laşi singură.
Lucian: Eşti sigură că te simţi bine?! Ştii, cred că ar trebui să porţi o cămaşă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluţele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziţia... Ştii prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieşit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva şi te-aş ruga să mă ierţi dacă am greşit faţă de tine. Asta-i tot. Te aştept afară. Să te echipezi repede. Grăbeşte-te! Colegii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste în versuri

Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopţii-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu eşti în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă şi-am şi suduit, să ştii... de unde să ştiţi voi asta, eraţi doar nişte copii...
Şi mai am păcate multe, mi le ştiu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toţi păcătuim cumva... dintre toţi, mai vinovată nu eşti tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aş avea bilet de voie să vă văd şi plec 'napoi!
-Ştii că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aştepţi la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă şi de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-aşteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Şi trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi şi una pentru tata!
-Toate-s bune şi frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna şi în ea nu te găsesc...
Cum să-ţi spun că nu e bine şi că iadul e aici? Mi-e necaz şi mi-e ruşine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine şi bolnavi ne târâm printre ruine cu paşi zdrobiţi ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieşiţi voi din morminte şi noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ţi spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin şi tac...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!