Măi Ioane...
De ce râzi așa, Ioane?
Lumea-i de necazuri plină!
Dacă vrei, o mai alină
Că-i cuprinsă de frisoane!
Dac-ai vrea să dai iubire
De un leu la fiecare,
Tot ar fi un lucru mare
Și pricină de cinstire.
Tu îmbeți de voie bună
Un dor ce te-a prins în valuri;
Înăcrit în idealuri
Noaptea te zgâiești la lună
În perplexa ta visare.
Vorbă bună n-o să-ți spună,
Nici nu-ți va pune cunună
Că dorești ce soarta n-are!
Nu mai râde-așa, Ioane,
Că te-i încreți pe față
Ca un stârv de cotoroanță!
Zi mai bine-"Ajută, Doamne!",
Vezi de lume și-o alină
Și dă vers de împăcare,
Dulce pentru fiecare,
Că de-amar e tare plină!
Măi Ioane, măi Ioane,
Oful tău a prins rugină,
Mult așa n-o să te țină!
Ce? Acum ai tu frisoane?!
Măi Ioane, măi Ioane...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (1 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.