De ziua mea

Acum... şi şapte de-ani, veneam şi eu pe lume
Ca să mă aflu-n treabă... aveam doar gânduri bune.

Era gata să mor... şi mama, odat' cu mine
Dar Dumnezeu n-a vrut şi s-a răstit: "Nu-i bine!

De ce dai înapoi?! Nu ştii ce ai promis?!
Chiar dac-ar fi război, nu vei cădea-n abis!"

M-am întors, ruşinată, din hotărârea mea,
Ştiind că viaţa toată va fi-ncercare grea.

Cu toate că zâmbeam, tristeţea-mi da de furcă
Şi în suflet găseam un mare dor de ducă...

Strângând din dinţi, gustam toată durerea vieţii,
În timp ce îmi treceau toţi anii tinereţii.

Nu vă mai spun povestea, că e numai a mea,
Şi ştiu că dac-aş spune-o, nicicui nu i-ar păsa.

Şi uite-aşa, aflaţi pe Geta, obosita,
Ce are-n ea IUBIRE, câtă spunea Nichita.

Mă bucur c-am păstrat curat şi cald în suflet!
Aşa, am reuşit să ştiu să pierd c-un zâmbet.

Un om - un Univers... o viaţă - o poveste...
Şi la sfârşit vom spune:"A fost... şi nu mai este!..."

Dar, astăzi nu mai plâng şi o să chefuiesc
Şi voi trăi mulţi ani, fetiţa să îmi cresc!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!

Mă doare tristeţea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârşit menirea?!"
În suflet e ceaţă şi nu ştiu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai ştiu să alint.

Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învăţat-o numai lucruri bune?!

Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Şi pierde, că-şi bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac şi inima-i surdă
Şi răii se-adună la colţuri, să râdă.

Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toţi anii îmi trec!
Rămân în Credinţă, că e cel mai bine
Şi îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!

Nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nţeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECŢIA" grea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

S-a înnorat un pic în al meu
suflet,
dar, nu-i nimic, va trece...
asta ştiu!
Că Soarele, aduce-mi-voi
c-un zâmbet,
un zâmbet ce mi-a fost
dăruit, viu.

Am alungat cu el furtuni
cumplite,
născute din blesteme
vineţii,
când DUMNEZEU
m-a mângâiat pe frunte,
spunându-mi blând: " Nu
deznădăjdui! ".

L-am ascultat şi am zâmbit,
în lacrimi,
încredinţându-I mari dureri,
pe rând,
iar EL m-a odihnit apoi de
patimi,
de-a LUI credinţă, inima-mi
umplând.

M-am ridicat şi am mers mai
departe
prin
toate... bune... rele... câte-au
fost
şi le-am trăit, privind cu
demnitate
la viaţa mea, ce n-a fost fără
rost.

Aşa că, norişorii mei de azi
sunt un alint, pe care îl
primesc
şi îl trimit să mângâie verzi
brazi,
crescuţi în stânca-n care mă
cioplesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet lângă suflet

Sunt măgulit de ziua asta-n care
Voi prieteni buni... v-aţi amintit de mine,
Vă dau la toţi pe rând o-mbraţişare
Şi vă doresc în viaţă numai bine.

Că nu-i în lume alta bucurie
Decât aceea de a fi iubit,
Chiar de iubirea-n toate nu te ştie
Să o primeşti aşa cum a venit.

La fiecare-n parte v-aş aduce
O mulţumire şi un gând curat,
Dar poezia mea pe toţi vă strânge
Şi ştiu aşa că-n suflet v-am intrat.

Aş vrea iubirea să vă împresoare
Iubirea are multe înfăţişări,
Iubirea e în stele şi în soare
Iubirea e pe cerul fără nori.

Pentru aceei ce mă păstraţi în suflet
Voi încerca mereu să fiu o floare,
Să vă-nfloresc pe faţa într-un zâmbet
Şi să vă fiu alint la supărare!

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

(unui om cu suflet nobil)

De sufletul tău cald şi liniştit
Azi prietenia m-a unit,
Eu te iubesc până la infinit.
Lui Dumnezeu îi mulţumesc
Că-n drumul vieţii mi te-a scos.

Tu, înger blând cu chip frumos,
Tu om atâta de cinstit
Ce sufletul la oameni ţi-l deschizi,
Dar viaţa asta nu e o întâmplare,
La toţi oamenii le dai crezare,
Le-ai pune chiar şi lumea la picioare,
Cu sufletul tău cel bun şi mare.

Sunt puţini in asta lume
Oameni cu suflet căa tine,
Ai privire dulce şi suavă,
Ai fost şi vei rămâne un om de treabă,
Dar vorba ta e vers şi poezie
Ce sufletele le mângâie.
Pe acest pământ nu ai nicio vină
Că lumea- i rea şi e meschină...

Oamenii nu îţi apreciază gestul
Doar pentru ei îşi văd interesul,
Pe bani îşi vând şi omenia,
Nu mai ştiu să aprecieze azi prietenia
Şi te vorbesc numai de rău
Dar pentru asta le plăteşte Dumnezeu.
In viaţa asta toate se plătesc...
Din suflet îţi declar că te iubesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile drag

De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ţi dea tot binele din lume
Şi-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viaţă tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Şi-n viaţă veşnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Şi multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Şi când ţi-i greu sau nu ţi-i bine,
Să ştii că-s mereu lângă tine
Cu gândul şi cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ţi-am greşit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-aşa-i în viaţă, toţi greşim
Când nici nu ne închipuim.
Dar trebuie să avem răbdare
Cu toţi cei ce ne ies în cale.
Şi trebuie s-avem puterea,
Să trecem multe cu vederea...
Că a greşi e omeneşte,
Dar oare cine nu greşeşte?!

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi sacrificii?

moto: Cine trebui' să ştie, sigur nu ştie
Dacă am, sau ce n-am, seara în farfurie
---------

Toată viaţa, sacrificii
Mi-au cerut cu toţi să fac
C-am slăbit la toţi indicii,
Numai să le fiu pe plac

Şi-am tot strâns ades cureaua
Până nu mai am ce strânge
Că dacă mă prinde neaua,
Şi mă vezi, îţi vine-a plânge.

Ne-au promis ce e mai bine
Şi eu i-am votat de buni
Că dacă-mi veneam în sine,
Mai bine spărgeam cărbuni!

Când nimic nu stă pe roze
Acum iar mi se pretinde
Dedulcirea la prognoze,
Ca la traista cu merinde

M-am hrănit destul cu gândul
C-om trăi mai bine mâine
Dacă nu ne-om pierde rândul
La tichetul pentru pâine

Între timp anii m-au nins
Şi nu mai accept solemn
Nici un astfel de îndemn
Că elanul mi s-a stins.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am în privire toată dragostea

Am un suflet cald ca de copil,
Tot timpul am fost un bun civil.
Am vrut o viaţă simplă fără averi,
Îmi vreau înapoi sănătatea mea de ieri.
Mă uit în zare dincolo de nori,
Gândesc să fiu bine până mâine în zori.
Nu pot să spun cum eu mă simt,
Durere e, nu vreau să vă mint.
Mă uit la mine şi ochii mei vorbesc,
Vreau să fiu bine că ei vă iubesc
Şi au în privire toată dragostea,
Iar luna e martoră când priveşti în ea.
Ochii mei sinceri au ceva de spus,
Că ei multe lacrimi în viaţă au strâns.
Să nu lăsăm din mână să ne scape,
Iubirea, caldura a celor d-aproape.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am în privire toată dragostea

Am un suflet cald ca de copil,
Tot timpul am fost un bun civil.
Am vrut o viaţă simplă fără averi,
Îmi vreau înapoi sănătatea mea de ieri.
Mă uit în zare dincolo de nori,
Gândesc să fiu bine până mâine în zori.
Nu pot să spun cum eu mă simt,
Durere e, nu vreau să vă mint.
Mă uit la mine şi ochii mei vorbesc,
Vreau să fiu bine că eu vă iubesc
Şi am în privire toată dragostea,
Iar luna e martoră când priveşti în ea.
Ochii mei sinceri au ceva de spus,
Că ei multe lacrimi în viaţă au strâns.
Să nu lăsăm din mână să ne scape,
Iubirea, caldura a celor d-aproape.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s viaţă anii mei

Unde-s viaţă... anii mei?
Doar tu ştii ce am făcut,
Tu m-ai pus în păr scântei
Şi speranţe-n aşternut.

Unde-s clipele nebune
Şi iubirile... de ieri?
Numai tu îmi poţi a spune,
Dintr-o mare de tăceri.

Unde-s viaţă... anii mei?
Rătăciţi prin astă lume
Şi-mbrăcaţi în flori de tei,
Pentr-o dragoste anume.

Te tot duci ca o nălucă
Înspre visele... deşarte,
Ai pus soarele în furcă
Şi-amintirile-ntr-o carte.

Unde-s viaţă... anii mei?
Cât aş da să-i am cu mine,
Să fiu numai eu... cu ei,
În amurgul ce tot vine.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă omului cu suflet bun

Mă-nclin în faţa omului blajin
Ce cu răbdare, ajută un bolnav
Laudă ţie, bunule creştin
Eşti pentru lume un om brav!

De dăruieşti din ce îţi prisoseşte
La cei ce traiu-i tot mai greu
Laudă ţie, ce faci e creştineşte
Să te-ocrotească Dumnezeu!

În aceste vremuri, se poartă lăcomia
Mulţi trăiesc doar pentru ei
Laudă ţie, ce-ţi place omenia,
Şi lăudat să-ţi fie frumosul obicei!

La toţi ce ştiu a empatiza
Şi-un zâmbet cald oferă în jur
Celor ce ştiu de jos a ridica
Laudă lor, că au sufletul pur!

Laudă ţie, omule cu suflet mare
Ce cu blândeţe, alini pe cei sărmani
Puţini sunt cei ce au aşa chemare
Laudă ţie şi să trăieşti mulţi ani!

poezie de Ionel Popa (30 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!