Măi Ioane...

De ce râzi așa, Ioane?
Lumea-i de necazuri plină!
Dacă vrei, o mai alină
Că-i cuprinsă de frisoane!

Dac-ai vrea să dai iubire
De un leu la fiecare,
Tot ar fi un lucru mare
Și pricină de cinstire.

Tu îmbeți de voie bună
Un dor ce te-a prins în valuri;
Înăcrit în idealuri
Noaptea te zgâiești la lună

În perplexa ta visare.
Vorbă bună n-o să-ți spună,
Nici nu-ți va pune cunună
Că dorești ce soarta n-are!

Nu mai râde-așa, Ioane,
Că te-i încreți pe față
Ca un stârv de cotoroanță!
Zi mai bine-"Ajută, Doamne!",

Vezi de lume și-o alină
Și dă vers de împăcare,
Dulce pentru fiecare,
Că de-amar e tare plină!

Măi Ioane, măi Ioane,
Oful tău a prins rugină,
Mult așa n-o să te țină!
Ce? Acum ai tu frisoane?!

Măi Ioane, măi Ioane...

poezie de (1 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpșane
o claie de cer și-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să-ți pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobote-ți ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri și funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Măi Ioane, Domnul știe...

Eu mă uit lung la icoane
Și parcă ele la mine...
Ce îți spui, tu, măi Ioane,
Chemăm altul să se-nchine?

Îți ești putred de păcate
Și de fapte ne-creștine
Și făgăduinți uitate...
Crezi că ele ți-s spre bine?

Hai, începe-odată ruga
Că ți s-a lungi de foame
Și nu scapi nicicum cu fuga
La vreun corcoduș cu... poame!

Tot mă uit lung la icoane,
Parcă sfinții au răbdare...
"La cei sfinți vreau și eu, Doamne,
Nu le trebuie mâncare!"

Iac-așa fu rugăciunea
De păcate-ngreunată
Și-ncepui cu ea de lunea
S-o țin săptămâna toată.

Măi Ioane, Domnul știe
Cum ți-i fundul la izmene
Și mai faci câte-o prostie
Că de rugăciuni ți-e lene!

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cecilia Birca

Botez - e și ea

Botezat-ai chiar cerul în apă, Ioane!
Ai pus nemurirea în râul ce curge
și de-acuma, prin buze și vene,
albastrul - ne pătrunde în sânge.
*
Ioane! Botezat-ai în val -
pe Cel de cu soare, de cu aripi,
de cu alb și cu TOTUL - venit
să-și toarne prea-plinul ființei
în pocalul curat de argint!
*
Cele de sus, picăturile-nalte,
cu cele de jos, din dreapta, din stânga
și din zările toate... fost-au strigate!
Curge viața-izvor cu voci luminate!
*
Te uită la nori, Ioane cel mare!
și norii se nasc din apele tale!
Te uită la ploi Ioane, la bunele ploi,
la ninsori ce botează negrul noroi...
Ioane! Apa... lumină se face!
În pământ și în carne, departe,
se-aud semințe nou botezate!
Te uită în lacuri, te uită în noi
Cum duhul și apa - e-un singur șuvoi!
*
În etern cât de viu ești, Ioane!
Salomeea își moare, dansându-se-n van
pe când tu, reverși neînvins, pe tipsie,
botezul iubirii în lumea- ocean!
*
Și-atunci, mă aplec înainte-ți,
în palmă - cu una - lacrima mea
si-ți spun cu sfială:
"Ia-o Ioane! Botez - e și ea! "

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ridică-te!

Ne-am săturat să fim o biată colonie,
Nu mai dorim stăpâni străini și cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru pădurea asta verde, strămoșească,
Tăiată nemilos și dusă în vagoane
Ca hoții ticăloși să se îmbogățească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru preabunii sfinți năpăstuiți de soartă,
Pentru biserici și frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credința nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Să ne mai strângem iar și s-alungăm dușmanii
Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

poezie de (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru rodul pământului în pâine,
Țăranul a-ngenuncheat la icoane.
Rodnic va fi și prin vremea de mâine,
De ruga voastră: Gheorghe și Ioane.

*În memoriam Radu Gyr - poet, născut 2 martie
*După "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!" - de Radu Gyr

catren de (2 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Cât de prost și cât de slugă

Cât de prost să fii IOANE,
Să rămâi sortit prostiei,
Să-ți dai votul drept plocoane
Și să iei calea pustiei?

Cât de slugă să fii GHEORGHE,
Să-ți tragic jugul pe cerbice,
Să cazi în genunchi pe muche,
Să n-ai frați să te ridice?

Biată țară DODOLOAȚĂ,
Te-au scos hoții la vânzare,
Îi plătești să scuipe-n față
Orice urmă de onoare.

Nu mai ai flăcăi la oaste,
Au luat calea pribegiei
Și primesc când vin, în coaste,
Gloanțele Jandarmeriei.

Stoarceți bube și puroaie,
Nu fi prost de tot Ioane,
Gheorghe nu primi gunoaie,
Nu fi slugă sub bulane!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dedicatie postmortem

De care cer mai ești cuprins, Ioane?
migrând cu tine in inima-ți de lut,
că nu s-au inventat canoane
și nu ințeleg cum ai putut...
să chemi albastrul ca un chin să vină
să rupi fâșâia zorilor ca vamă
aveai o atât de mare teamă?
c-ai stins in noi orice lumină...

chitara-ți plânge, cu tine-I nicio muză?
nu prevestește nimeni zboru-ți mut?
e-o amăgire jertfa-n ecou de lehuză
știu bine că nimeni nu te-a priceput...

și-ai ales o zi ca orișicare
să urci pe-o scară foarte, foarte sus!
tu te vei naște-ncet din fiecare
când toți murim de-același nor răpus!

de ochii lumii te-ai ascuns in tărână,
la conacul poeziei nu-ți trebuie bilet,
tu-ngropi versul tău intr-o altă lumină
el pe tine/il plânge pe poet...
știai că-I obosit de rătăcire?...
cum gata-I lumânarea de pe tort,
ai renunțat, Ioane, cu totul la trăire_
ce rană porți cu tine, dă-mi rana ta s-o port...

și stelele se plâng de tine
inchise toate in inima-ți de lut,
cu aceeași teamă de lumină
cu același dor de moarte plină...
... nu ințeleg cum ai putut...

poezie de (20 decembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu DorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Maria: Câți ani îmi dai, Ioane?
Ion: Ce să-ți mai dau, Mărie, că și așa ai destui...

replici
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dandana

Vă zic, e mare dandana,
Fiindcă de ieri, nevasta mea,
Plătește boodygard la haine...
- Văleu, Ioane, ferite-ar, Doamne!
Beleaua asta zău că-i mare!

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Marinescu-Puiu

Nevasta surprinsă în flagrant delict: "Ioane, numai la cap să nu dai, Ioaneeee!"

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dumitru Matei

Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă și să spui
Ce știi despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce știi!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ținea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moșia
Era gata și poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuiești,
Eu, bărbate, îs din Bulzești.
Cine o fi și o mai trăi?
Nu știu, Ioane, ce să spui
Eu la șicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coșbuc
Cu iarna lui numai frig
Și noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneș Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Și săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le știi,
Că te ții numa de beții,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Și e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuți de Dumnezeu.
Că de când mă știu, săraca,
Tot cu sapa și cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumești
Spune ceva de Buzești,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Pașa și mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la București la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Așa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc și pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii și maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpățânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere și cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deșteaptă mai ești,
Îi știi bine pe Buzești.
Da, pe Sorescu îl cunoști,
Fiind cu tine din Bulzești
A scris teancuri de poezii,
Și multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În țară și peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deștept,
Îmi e rudă și-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Și-i aprinde o lumânare.
- Așa, Veta mea cuminte,
Toată viața te țin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am bețivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul și dovleci,
Că prea le știa pe toate
Și le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcălești
Și cârciuma n-o ocolești!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăiești cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, ești cuminte,
Mereu am să te țin minte.
Culegem duda și prune,
Facem țuica și spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem și mâncăm la vatră,
Așa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!

poezie de din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Indreptar practic de medicina de familie Ed.3" de Dumitru Matei este disponibilă pentru comandă online la 100.00 lei.
Petru Ioan Gârda

Prietenilor mei, Ioni și Ioane

"La mulți ani!", cu mare drag,
Sănătate, bani, avere...
Eu v-aștept, pe toți, în prag,
Să mă scoateți la o bere.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e foame... nu-mi mai e foame (dialog între mamă și copil)

- Mamă, mie mi-e foame.
- Așteaptă puțin, Ioane!
Niciun minut n-a durat,
Că o pasăre-a tăiat.
- Mamă dragă, ce-ai tăiat?
Un cocoș, sau o găină?
- Un cocoș.
- Îl faci cu borș, sau cu făină?
- Cu făină nu-l pot face,
Că nu cântă cotcodace.
Doar dacă-ar fi fost găină
L-aș fi făcut cu făină.
- Am înțeles, este cocoș
Și matale-îl faci cu borș.
- Ai înțeles bine, Ioane.
- Mamă, știi ceva? Nu-mi mai e foame.

poezie de (27 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulțămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez și eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nțelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nțăles toată lumea, că nu-i așa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, știi matale, ni se zâcea că toți suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Și atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toți.
Reporterul: Cum știi tu cât anume îți revine ție?
Ion: Cum știu? Ehe, mintea țăranului, tinere, mintea țăranului, că isteț ca țăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toți... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau și eu acolo de-o spiță. Azi o spiță, mâine o spiță.... și p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Colo sus și mai în sus

Colo sus și mai în sus

O, Domnului

Sus la poarta raiului,
Suntu-ți, Doamne, mese-ntinse,
Mese-ntinse și subscrise.
Dar la masă cine șade?
Șade Domnul Dumnezeu
Cu preasfântul Fiul Său
Și cu Mihail, Gavrilă
Și cu Ioane, sfinte Ioane
Și cu sfinte Niculaie
Chinuit și gârbovit
C-așa intră Iuda-n rai.
Sus la poarta Raiului,
Scaunul județului,
Șuștariul botezului.
Ei în iad când le-au băgat
Și raiul s-a-ntunecat
Și iadul s-a luminat.
Sus lumina raiului,
Scaunul județului
Șuștariul botezului.
Ei în rai când l-au băgat
Și iadul s-a-ntunecat
Și raiul s-a luminat.
Noi umblăm și colindăm
La bun gazdă să închinăm,
Închinăm de sănătate
De Crăciun să-și aibă parte

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jonelui

Jone murgu-și potcovește,
Jonelui bono
Azi e mare sărbătoare
E Sfânta Duminecară,
Maică-sa prin sat trebară
Mai Ioane, Sfinte Ioane,
Dar tu gându' ce l-ai pusu
Pus-ai gând de privegheatu,
Cel mai mare de-nsuratu.
Dar io maică în cohiră
Când Dumnezeu porunciră
Sus în vârful muntelui,
Sub poalele bradului
Este-un leu de câine rău.
Pus-ai gându' să-l săgete.
Leu-ndată se sculară
Și din grai așa grăiară:
Nu mă voinic săgetară,
Mai bin' leagă-mă-n cureară
Și mă du pe ulicioară,
Pe ulița grecilor
Tot în cinstea fetelor
Și-n ciuda nevestelor,
Pe tine căci te-or vedeară
Pe tin' toți te-or lăudară,
Pe tin' și pe maică-tară
Ce băiat a fost băiatu'
Ce ducea leul legatu,
E legat nevătămatu
Și-n curea neagră băgatu,
Și-n curea neagră legatu.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdere sau câștig?

- Azi a murit mama mare.
- Dar ce a avut, Ioane?
- La șosea, o vilă tare,
Și... câteva milioane.

epigramă de (10 octombrie 2008)
Adăugat de Paul ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Confuzie de valori

Ioane dragă, ți-o spun drept:
L-ai definit nerealist,
Că-i "homo", asta mai accept,
Dar "sapiens", un polițist?

epigramă de din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Bocet pentru Ion cel fara de mormant

Ca tara sa nu-ti moara
Tu linistit te-ai frant,
Si tot colinzi prin tara,
Ion fara de mormant.

Asa a fost destinul tau,
Sa mori precum te-ai si nascut
Ca un erou necunoscut
Intr-un mormant necunoscut.

Ioane fara de mormant,
Te plang si te ingan,
Ca tu ai fost si eu mai sunt,
Ion, soldat roman.

Dar undee mormantul tau,
In care rau sau deal,
Te bat parerile de rau,
Soldat si general.

In fata mortii neclintit,
N-aveai ce o ruga,
Ai lacrimat si i-ai zambit
Ca si la nunta ta.

Dusmanii tai si azi se tem
De-ngrozitoarea zi
Cand vom iesi de sub blestem
Si tte vom regasi.

Ioane, fara de mormant,
Cuvant fara coperti,
Din locul tragic un` te-au frant
Incearca sa ne ierti.

Asa, a fost, va fi mereu,
Te cautam cu dor
Ion esti tu, Ion sunt eu,
Ion e un popor.

poezie celebră de (1 septembrie 1988)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Prietenul: Ioane, unde duci gâștele alea două?
Ion: La soacră-mea. Ieri a spus că și-ar da o jumătate din viață pentru o gâscă.

replici
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook