Din felurite pricini, eram îndurerat şi profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur şi simplu cea mai minunată fiinţă cu care mi s-au încrucişat vreodată paşii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape inconştient şi potrivit unor metode neortodoxe şi dubioase. De-ar fi să-mi traduc o impresie vagă, aş spune că minţile ni s-au întâlnit la un fel de răspântie şi-au dat o luptă teribilă. Din fericire, mintea îmi era puternică şi umblase prin locuri foarte îndepărtate. Lupta avea întrucâtva realitate şi nu era doar un joc. E clar că n-o pot descrie decât metaforic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

am pornit pe drumuri diferite
coşmarurile au rămas în urmă
nopţile nedormite
cu zorile uitându-se pe ferestrele suferinţei
s-au diluat treptat într-o zonă mai luminoasă

nu am uitat universurile prin care am trecut
paşii analizelor livreşti
în jurul unor subiecte inepuizabile
nici legăturile sufleteşti aproape indestructibile
sau lacrimile care curgeau din sufletele noastre
pe ţărmul mărilor neîmplinirii
lângă visurile care tot timpul
ni se păreau prea îndepărtate...

au rămas însă amintirile şi gândurile
care s-au transformat în nostalgii
într-un sentiment profund şi luminos
ireal şi fascinant pe care nimeni
nu ni-l poate lua
niciodată

poezie de Liliana Ghiţă Boian din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii s-au întrunit într-un foarte tainic Consiliu, uitând toate vechile discordii ce despărţeau limbile şi triburile. Nimeni n-a ştiut de aceasta, în afara înţelepţilor înşişi. Iar cei care, morţi fiind ori suferinzi, n-au putut să participe în carne şi oase, şi-au trimis sufletele sub aparenţa unor tinere femei. A fost cu adevărat evenimentul cel mai de seamă ce poate fi imaginat: între înţelepţi se aflau nişte squaws şi ele erau mai înţelepte decât înţelepţii!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E foarte dureros pentru unul ca mine să uite nişte lucruri pe care le credea fundamentale, fiindcă aşa era Alice H., cu toate că mi-ar fi imposibil să spun de ce. Într-o noapte, i-am telefonat lui T., pentru că eram aproape sigur că-i dedicasem odată o carte Aliciei H. sau măcar un eseu. T. are şi un computer bun şi păstrează depozitate în memoria lui tot felul de adrese şi alte informaţii. Ea a încercat să mă convingă de faptul că Alice H. era pur şi simplu o plăsmuire a minţii mele, fiindcă nici ea, nici computerul nu izbuteau să-i dea de urmă. Şi, ceea ce era mai rău, niciodată nu-i dedicasem vreo carte sau vreun eseu Aliciei H.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte jos, întoarsă spre pământ,
una foarte sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face tot mai nervos. O altă dificultate produsă de capcane devine limpede în rarele clipe când şoarecii, obosiţi de a fi doar împreună, vor cu disperare să se simtă unul pe altul. În absurdul lor echipament medieval, sunt stângaci şi orice ar face nu pot ajunge unul la celălalt prin dublul perete de sticlă. În realitate, nu se simte îndemnul de a ieşi de acolo (oricum ar fi imposibil), afară de cazul când există un motiv puternic de-a o face sau vreo speranţă extraordinară. Dar trebuie de asemenea să admit că un şoarece adevărat ar putea să-şi piardă speranţa o vreme, altminteri însă ar născoci toate şiretlicurile posibile şi chiar imposibile ca să scape din cursă (există cazuri în care şoarecii au ieşit din cuşcă; au căzut de pe suport şi s-au înecat).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a pleca, se opri lângă un trandafir frumos pe care-l pusesem într-un pahar cu apă cu intenţia de a i-l dărui, gest pe care acum eram prea întors pe dos ca să-l mai fac. Rosti tare şi limpede un cuvânt necunoscut mie, care aducea foarte mult cu Wardaa sau cam aşa ceva. "N-ar trebui să dăruieşti niciodată trandafiri", spuse. "Ei sunt taina trupului: trupurile se ofilesc precum trandafirii. Planetele sunt înveşmântate în trandafiri. Senzualitate şi efemer, asta simbolizează ei. Eram prea surprins ca să-i mai răspund, iar în clipa următoare pierise (acum îmi vine în minte că avea o foarte puternică aversiune faţă de muzică; mă întreb dacă făcea vreo legătură între trandafiri şi muzică).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am avut niciodată un vis "telepatic". Şi nu pentru că nu aş fi avut vise care să conţină comunicarea că în cutare loc îndepărtat s-a produs un eveniment determinat, visătorul fiind liber în aprecierea sa de a decide dacă evenimentul s-a petrecut deja sau se va petrece mai târziu la o dată anume; şi eu am resimţit în plină stare de veghe presentimentul unor întâmplări îndepărtate; dar toate aceste avertismente, predicţii şi presentimente nu s-au împlinit, aşa cum se zice; ba chiar s-a adeverit că nu le corespunde nicio realitate exterioară şi că ar trebui să le considerăm, prin urmare, aşteptări pur subiective.

Sigmund Freud în Résultats, idées, problèmes (1921-1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine şi m-a luat de mână. Am tresărit, aşa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse şi de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună aşa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu serveşte decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Şi îşi văzu de drum, înaltă şi fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeiţa Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiştea, a cărei prezenţă provoca miracolul vegetaţiei, a tot ceea ce înverzea sub paşii ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aş face să-mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, că nimeni nu m-ar recunoaşte în noaptea asta), tot nu ştiu dacă am întâlnit-o în tinereţe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur că am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ţi faţa şi pe ţevi niciun şuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile şi zvelte, al pleoapelor tale închizându-se şi al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aş fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie şi numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum şi sunt sigur că nu mă înşel.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine veşti pot fi mai neliniştitoare decât dispariţia unui om, chiar dacă aceasta nu e în întregime neaşteptată. O moarte, chiar atroce, este un reper sigur; dar cum poţi să-ţi frânezi imaginaţia de a produce fantasmele cele mai năprasnice în legătură cu dispariţia unui prieten? Torturat, mutilat, distrus fizic şi psihic în abatoarele puterii? Nici o supoziţie nu e infirmată de realitate: ba chiar, poate că nici o supoziţie nu este atât de teribilă ca realitatea (minţile unora, incapabile de a vedea departe, pot născoci infernuri rafinate). Poate, desigur, astfel de consideraţii trebuie ţinute departe de familia dispărutului; dar cine ar fi în stare să mai întreţină acum speranţe false? Aceleaşi fantasme se perindă, desigur, până la limita suportabilităţii, şi prin inima celor dragi; este mai moral a le trece sub tăcere, sau este mai moral a le pune sub ochii responsabililor încă neidentificaţi, dar bănuiţi de fiecare? În această agonie pe care ne-o înfiripă imaginaţia şi de care noi, prietenii dispărutului, nu putem scăpa prin nici un mijloc, viclenia raţiunii strecoarţ totuşi un gând consolator, provenind dintr-o veche familiaritate cu istoria şi cu veşnica realitate a Puterii.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) şi-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-şi denunţe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini şi picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belşug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volţi în trupuri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIREŞE ROŞII...

Intr-o livadă minunată
Cu cireşe roşii încărcată,
De dimineaţa m-am plimbat şi cireşele le-am admirat.

Să le culeg am ezitat,
Am ezitat şi să se mai coacă am aşteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Şi cireşele s-au scuturat!

Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireşele roşii pe care le-am admirat,
Totuşi, iată, s-au stricat...

Viaţa, să mă înveţe, aşa a încercat
Şi pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ţie ţi s-a dat,
Şi tu să-l primeşti, ai ezitat

Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ţi l-a dat Acum, pentru totdeauna ţi
l-a luat!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce înseamnă să fii simplu? A. M: Să fii simplu în lumea gândului este imposibil. Aş spune totuşi că a fi simplu înseamnă să îl pui în centrul existenţei tale pe Dumnezeu, atât de complet, încât să te dizolvi în El. Această comuniune în care nu mai rămâne nici o urmă de "eu şi al meu" este apogeul simplităţii. Dumnezeu este teribil de simplu! I: Ce înseamnă să fii om? A. M: A te crede un ego separat de Dumnezeu, care "îşi trăieşte viaţa", este suferinţa lucie de a fi om. I: Ce este o fiinţă superficială? A. M: O fiinţă care fuge, urmează orbeşte gândul, fie că e gândul "voi lua covid" sau gândul "sunt iluminat", este o fiinţă teribil de superficială. O fiinţă care îl urmează tot timpul pe "eu şi al meu" este o fiinţă cutremurător de superficială.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor şi a decis să plăsmuiască alţii mai frumoşi şi mai desăvârşiţi decât crease Allah însuşi. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roşcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustaţii magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfăţişarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce tot spui? Eu... Nu te înţeleg. La ce te referi? Despre ce atenţie vorbeşti? Sau... relaţie?
Maria: Nu mă întrerupe! Şi nu te mai tot preface că nu pricepi despre ce-ar putea fi vorba. E destul de clar că eşti îndrăgostit lulea de Lia, erai de la bun început, de când te-am cunoscut, întotdeauna ai fost, asta am observat la tine încă din prima clipă... Te rog, nu spune nimic! Nu protesta! Nu încerca să mă contrazici sau să te justifici. Ştiu sigur că am dreptate, este ceva în privinţa căruia nu mă pot înşela. Este o intuiţie feminină, dacă vrei să-i spui aşa, care însă nu dă greş niciodată. Am simţit de la bun început că o preferi pe ea şi că nu te-aş putea determina sub nici o formă să-ţi schimbi sentimentele, de aceea nici n-am încercat vreodată. În plus, n-aş fi vrut ca ea să-mi devină "rivală"; probabil că nici nu s-ar fi putut. E evident că eşti înnebunit după Lia, ai fost întotdeauna şi încă mai eşti, poate chiar mai mult decât la început; ţi-e gândul mereu numai la ea... Nu doar gândul, ci şi ochii... Hei, ce înseamnă asta?! Nu cumva o să-mi spui că te ruşinezi!
Lucian: Nu! Pur şi simplu nu credeam că se observă, nu credeam că aş da de înţeles cuiva că ar fi aşa; am încercat mereu să ţin ascunse toate acestea şi mai ales, mă chinuie gândul că nu ştiu dacă ea îşi dă sau nu seama de acest adevăr...
Maria: Eh, bine, nu ştiu dacă au observat şi ceilalţi, însă eu mi-am dat cu siguranţă seama, de la bun început, după cum ţi-am spus, datorită intuiţiei feminine. Iar dacă eu am reuşit să-mi dau seama, atunci poţi fi sigur că şi ea a înţeles acest lucru, mai ales dacă avem în vedere faptul că este ceea ce este, adică psiholog şi psihiatru...
Lucian: Chiar crezi asta? Ţi-a spus ea ceva vreodată în legătură cu...
Maria: Hei, ia-o uşurel! Nu! N-am vorbit despre asta niciodată cu ea; de altfel, cu nimeni altcineva, decât acum, cu tine.
Lucian: Atunci e bine. Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!