Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine şi m-a luat de mână. Am tresărit, aşa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse şi de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună aşa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu serveşte decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Şi îşi văzu de drum, înaltă şi fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeiţa Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiştea, a cărei prezenţă provoca miracolul vegetaţiei, a tot ceea ce înverzea sub paşii ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sigur că toate reveriile mele nu erau simple halucinaţii: era efectiv Zeiţa şi, cine ştie de ce, fusesem singurul care-şi dăduse seama de asta. De cum am izbutit să mă mişc, mi-am continuat urmărirea gâfâind. Miss Emeralds nu s-a mai întors către mine. Se deplasa cu o viteză vertiginoasă, fără să dea impresia că se grăbeşte. La capătul puterilor, mi s-a părut că eram pe punctul de-a o ajunge, când împinse o poartă metalică şi dispăru într-o curte. Am urmat-o fără preget. Nu mică mi-a fost uimirea când am dat peste un loc viran, mărginit de patru ziduri de cărămidă şi plin de hârtii fâlfâind alene în voia vântului. Nu era nimeni acolo înăuntru şi nici urma vreunei alte porţi nu întrerupea monotonia zidurilor de netrecut. Miss Emeralds, a cărei taină eram sigur că o desluşisem, dispăruse. Se făcuse deodată foarte cald acolo, în timp ce sarea de mare îmi năpădea gura şi nările. Eram atât de sigur că n-o voi mai revedea niciodată, încât m-am prăbuşit pradă unei febre îndelung reţinute.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit din ce în ce mai puţin despre Miss Emeralds, căci colegii mei, inclusiv Ted L., mă priveau cu un aer jenat. Odată, când ne aflam singuri vâslind fără grabă într-o barcă pe lacul din singurătăţile de la A., l-am întrebat pe Ted dacă-şi mai amintea de Miss Mekor Hayyim. "Se pare", răspunse el, "că-i rosteai tot timpul numele când delirai. Vorbeai şi de o Miss Emeralds, te-am auzit chiar eu. Ce chestie, credeam că n-aveai să mai scapi. "Dar suplinitoarea profesorului J., l-am întrebat eu nerăbdător, "cine era? Îmi descrise o fiinţă insipidă, ale cărei cursuri erau atât de monotone, încât toată lumea se refugia în jocul de cărţi ori în lecturi mai atrăgătoare. Îmi confirmă că acea domnişoară destul de trecută se întorsese la ai săi, în Tennessee.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul în care, fără să facă nimic, Miss Emeralds ţinuse în frâu pe toate acele sălbăticiuni care umpleau universitatea din H. era pentru mine obiectul celei mai mari uimiri. Nu luam parte la escapadele nocturne ale colegilor mei, dar ştiam destul de bine ce fel de fete frecventau şi care era genul de frumuseţe pe care, fără greş, îl găseau excitant. Miss Emeralds încarna contrariul, în ambele privinţe. Cuvintele sunt prea brutale ca să definească genul ei de frumuseţe, lucru ce nu s-ar putea face decât prin aluzii. I-am regăsit culorile cutreierând dunele toamna şi graţia fragilă în freamătul botului unei căprioare pe malul apei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi o revedeam pe Miss Emeralds şi toate imaginile nocturne care mi se înfăţişaseră se aflau confirmate, într-atât îi erau mersul de aerian, râsul - cristalin, mişcările de gingaşe, atitudinea - încurajatoare şi rezervată în acelaşi timp, făptura-i emanând o mireasmă unică de briză marină ce-mi umplea gura şi nările de ozon şi de sare. Iar ideea de-a o fi văzut undeva mă chinuia în aşa măsură că, după vreo trei luni, sănătatea îmi fu serios zdruncinată. Ceea ce începuse ca un simplu joc devenise o obsesie care mă ţinea treaz şi mă împiedica să mă concentrez asupra multiplelor mele obligaţii. Din ce în ce mai des, închipuiam unul din smaraldele pe care le schimba în fiecare zi. Pătrundeam în acea lume verde unde o întâlneam pe Mekor Hayyim, Zeiţa Smaraldelor şi a tot ce înverzeşte, precum tulpinile şi frunzişul primăvara. Frumuseţea-i era aproape insuportabilă. Simţeam câteodată lacrimi picurând în adâncul meu ca nişte stropi de ploaie pe un trotuar nevăzut, în întuneric. Ea nu era conştientă de prezenţa mea, dar într-o zi m-a luat de mână şi m-a îndemnat să trec dincolo de acea formă inefabilă care e pojghiţa lucrurilor. Mâna îi era fierbinte sau îngheţată, nu ştiu. De atunci însă aşteptarea mi-a devenit atât de îngrozitoare, încât m-am hotărât să fac ceva.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie a tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să nu mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am fost şi încă mai sunt convins că era o Zeiţă ce nu-şi manifestase esenţa decât faţă de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întâlnit, ai recunoscut şi iubit cu disperare o Zeiţă, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veşteji sau pierde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, de bine-de rău, mi-am reluat cursurile, relaţiile mele cu profesorul de istorie, care era foarte mândru de mine, au devenit de aşa natură încât am îndrăznit să-i cer noutăţi despre Mekor Hayyim. Spre surprinderea mea, îmi declară că nu cunoştea acest nume. Nu-şi amintea nici de numele suplinitoarei sale, dar era cu siguranţă altul. Trăgeam de aici amara concluzie că se senilizase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Parrsih (mergând pe un trotuar aglomerat): Ştii, m-am tot gândit. Dacă tu eşti aici şi eşti aşa ocupat, cum iţi faci treaba în altă parte?
Joe Black: În timp ce te bărbiereai de dimineaţă, nu doar te bărbiereai, nu?
William Parish: Ce vrei să spui?
Joe Black: Îţi făceai planuri, luai decizii, nu?
William Parrish: Da, cred că da.
Joe Black: Deci, înţelegi ce vreau să spun. În timp ce o parte din tine face ceva, o altă parte se gândeşte la altceva, poate chiar la problemele de la serviciu. Nu-i aşa?
William Parrish: Desigur.
Joe Black: Atunci ai înţeles ideea. Felicitări Bill. Acum înmulţeşte cu infinit, gândeşte-te la eternitate şi de abia atunci vei avea o idee vagă despre ceea ce-ţi vorbesc. (Bill se opreşte, Joe continuă să meargă, Bill îl trage pe Joe de braţ şi astfel evită să fie lovit de o maşină... din nou).

replici din filmul artistic Întâlnire cu Joe Black
Adăugat de Loredana Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem oare ceea ce credeam, sau crezusem ceea ce am văzut? I-am pus mai multe întrebări despre lucruri ce trebuie trecute sub uitare şi ea mi-a dat câteva răspunsuri interesante, deşi nu complet satisfăcătoare. Alice H. părea în orice caz să ştie despre ce vorbeşte. Stătea într-o caleaşcă neagră şi era înconjurată de un foc blând. Câteodată nu era altceva decât foc. Cel puţin asta era impresia mea, cu toate că a doua zi T. n-a reuşit să descopere nici urmă de ars. Dar era intolerabil de cald acolo înăuntru şi toate lucrurile căpătaseră o înfăţişare evanescentă, ca într-un coşmar blând.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cărei floare se va vesteji, a cărei păsărică se va întrista şi al cărei măr va putrezi, despre aceea voi şti că nu şi-a păzit credinţa, grăi împăratul cel înţelept.

Ioan Slavici în Ileana cea şireată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă este aşa după cum ne asigură oamenii de ştiinţă, noi toţi avem în noi câteva molecule de-a lui Einstein, iar dacă particulele atomice ale corpului nostru fizic ajung în cele mai îndepărtate limite ale universului, atunci noi toţi suntem practic componentele tuturor lucrurilor. Nu mai avem unde să mergem dacă noi suntem deja peste tot, şi acest lucru este într-adevăr, tot ce vom avea sau vom avea nevoie vreodată. Dacă ne iubim pe noi înşine măcar un pic, ar trebui să respectăm toate lucrurile în egală măsură, şi să nu ne pretindem superiori asupra ceea ce sunt, de fapt, alte părţi. Este mâna superioară ochiului? Episcopul faţă de gâscă? Fiul faţă de mamă?

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sceptic de felul meu, credeam că fusesem subjugat de cunoştinţele domnişoarei Emeralds, la fel de întinse pe cât de profunde în istoria modernă, un domeniu căruia-i consacram cea mai mare parte a nopţilor şi tot entuziasmul meu. Dar am fost silit în cele din urmă să recunosc că, acum, amestecam şi nopţi şi entuziasm cu imaginea tulburătoare a Domnişoarei Mekor Hayyim, căreia-i spuneam, ca toată lumea, Miss Emeralds. Purta, într-adevăr, o mare varietate de bijuterii, dar toate, fără excepţie, aveau în centru unul sau mai multe smaralde de cele mai felurite forme şi dimensiuni. La oricine altcineva, această ciudăţenie ar fi provocat din partea colegilor mei de grupă nişte năzbâtii ce puteau oricând degenera în glume feroce. Or, noi ne mulţumisem cu toţii s-o numim Miss Emeralds şi, oricât de straniu ar părea, nu era în această poreclă nici cea mai mică intenţie batjocoritoare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, om de la munte bântuit de pasiuni, Miss Emeralds era precum amurgul într-un codru de brazi, taină încremenită, neţărmurită, precedând întunericul şi frigul. Glasurile se estompează, vântul se opreşte. Ochiul şopârlei se dilată, orb. Căldura retrăgându-se din piatră. Umbrele înălbăstrindu-se. Toate păsările de pradă îşi acordează strigătele, se apropie panica. Punct de ruptură.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marion: Te iubesc! Nu vreau să plec cu Carl.
Dr. Bill Harford: Marion, cred că nu-ţi dai seama...
Marion: Ba da, chiar dacă nu o să te mai văd niciodată, vreau măcar să trăiesc în preajma ta.
Dr. Bill Harford: Marion, ascultă-mă! Acum eşti foarte supărată şi nu cred că realizezi ce spui.
Marion: Te iubesc.
Dr. Bill Harford: De-abia ne cunoaştem. Nu cred că am mai discutat despre altceva în afară de tatăl tău.
Marion: Te iubesc.

replici din filmul artistic Cu ochii larg închişi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce tot spui? Eu... Nu te înţeleg. La ce te referi? Despre ce atenţie vorbeşti? Sau... relaţie?
Maria: Nu mă întrerupe! Şi nu te mai tot preface că nu pricepi despre ce-ar putea fi vorba. E destul de clar că eşti îndrăgostit lulea de Lia, erai de la bun început, de când te-am cunoscut, întotdeauna ai fost, asta am observat la tine încă din prima clipă... Te rog, nu spune nimic! Nu protesta! Nu încerca să mă contrazici sau să te justifici. Ştiu sigur că am dreptate, este ceva în privinţa căruia nu mă pot înşela. Este o intuiţie feminină, dacă vrei să-i spui aşa, care însă nu dă greş niciodată. Am simţit de la bun început că o preferi pe ea şi că nu te-aş putea determina sub nici o formă să-ţi schimbi sentimentele, de aceea nici n-am încercat vreodată. În plus, n-aş fi vrut ca ea să-mi devină "rivală"; probabil că nici nu s-ar fi putut. E evident că eşti înnebunit după Lia, ai fost întotdeauna şi încă mai eşti, poate chiar mai mult decât la început; ţi-e gândul mereu numai la ea... Nu doar gândul, ci şi ochii... Hei, ce înseamnă asta?! Nu cumva o să-mi spui că te ruşinezi!
Lucian: Nu! Pur şi simplu nu credeam că se observă, nu credeam că aş da de înţeles cuiva că ar fi aşa; am încercat mereu să ţin ascunse toate acestea şi mai ales, mă chinuie gândul că nu ştiu dacă ea îşi dă sau nu seama de acest adevăr...
Maria: Eh, bine, nu ştiu dacă au observat şi ceilalţi, însă eu mi-am dat cu siguranţă seama, de la bun început, după cum ţi-am spus, datorită intuiţiei feminine. Iar dacă eu am reuşit să-mi dau seama, atunci poţi fi sigur că şi ea a înţeles acest lucru, mai ales dacă avem în vedere faptul că este ceea ce este, adică psiholog şi psihiatru...
Lucian: Chiar crezi asta? Ţi-a spus ea ceva vreodată în legătură cu...
Maria: Hei, ia-o uşurel! Nu! N-am vorbit despre asta niciodată cu ea; de altfel, cu nimeni altcineva, decât acum, cu tine.
Lucian: Atunci e bine. Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!