
Lucian: Ce tot spui? Eu... Nu te înțeleg. La ce te referi? Despre ce atenție vorbești? Sau... relație?
Maria: Nu mă întrerupe! Și nu te mai tot preface că nu pricepi despre ce-ar putea fi vorba. E destul de clar că ești îndrăgostit lulea de Lia, erai de la bun început, de când te-am cunoscut, întotdeauna ai fost, asta am observat la tine încă din prima clipă... Te rog, nu spune nimic! Nu protesta! Nu încerca să mă contrazici sau să te justifici. Știu sigur că am dreptate, este ceva în privința căruia nu mă pot înșela. Este o intuiție feminină, dacă vrei să-i spui așa, care însă nu dă greș niciodată. Am simțit de la bun început că o preferi pe ea și că nu te-aș putea determina sub nici o formă să-ți schimbi sentimentele, de aceea nici n-am încercat vreodată. În plus, n-aș fi vrut ca ea să-mi devină "rivală"; probabil că nici nu s-ar fi putut. E evident că ești înnebunit după Lia, ai fost întotdeauna și încă mai ești, poate chiar mai mult decât la început; ți-e gândul mereu numai la ea... Nu doar gândul, ci și ochii... Hei, ce înseamnă asta?! Nu cumva o să-mi spui că te rușinezi!
Lucian: Nu! Pur și simplu nu credeam că se observă, nu credeam că aș da de înțeles cuiva că ar fi așa; am încercat mereu să țin ascunse toate acestea și mai ales, mă chinuie gândul că nu știu dacă ea își dă sau nu seama de acest adevăr...
Maria: Eh, bine, nu știu dacă au observat și ceilalți, însă eu mi-am dat cu siguranță seama, de la bun început, după cum ți-am spus, datorită intuiției feminine. Iar dacă eu am reușit să-mi dau seama, atunci poți fi sigur că și ea a înțeles acest lucru, mai ales dacă avem în vedere faptul că este ceea ce este, adică psiholog și psihiatru...
Lucian: Chiar crezi asta? Ți-a spus ea ceva vreodată în legătură cu...
Maria: Hei, ia-o ușurel! Nu! N-am vorbit despre asta niciodată cu ea; de altfel, cu nimeni altcineva, decât acum, cu tine.
Lucian: Atunci e bine. Mă bucur.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Știi, Luci, cred că și tu ești un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Ești tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Ești un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Știi, Luci... Ți-aș spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ți fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poți să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Știi, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar și simțeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simțit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgești! Ai grijă ce vorbești!
Maria: Nu, Luci, nu-ți fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ți spun adevărul. Cred că pot fi sinceră față de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aș fi renunțat la tine atât de ușor, aș fi luptat, aș fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuși ceva șanse de câștig, iar tu ești de altfel atât de interesant, ești, după cum am mai spus, un tip deosebit și constitui o partidă bună pentru orice domnișoară. Dar tot de la bun început am observat și atenția deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privința ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneață, nici să mă pun între tine și Lia, să stric relația dintre voi. Iar Lia e și ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu ești pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguț aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puțin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferență între ele.
Mihai: Știam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ți spun?! Am încercat să-mi fac șederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta așa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ți-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Și cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce și cu cine?! Cu Ly, bineînțeles! Despre originea ei terestră. Ți-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reușit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie inițiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre așa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: De fapt, comandante, dacă mă gândesc bine, ți-am mai oferit un sfat, nu de mult, pentru că tu mi l-ai cerut. Se pare însă că nu ai ținut cont de ceea ce ți-am spus atunci.
Lucian: Păi, aveți dreptate, deși am încercat să fac așa cum mi-ați sugerat dumneavoastră; în cele din urmă, spre rușinea mea, n-am reușit. Am greșit...
To Kuny: Aha, văd că înțelegi, știi despre ce e vorba... Nu-ți face griji, nu te judec, nici nu te condamn. Dacă ai acționat greșit, asta e... S-a întâmplat, nu-i nici o nenorocire. Deci, te simți mai bine acum? Ești mai calm?
Lucian: Da, oarecum...
To Kuny: Dar nu în totalitate. Off, tinerețea asta... Sper că totuși înțelegi că acum domnișoara consilier are dreptate, nu tu și știi de ce este așa.
Lucian: Da, sigur, înțeleg.
To Kuny: Foarte bine. Vezi tu... Pentru mine e destul de clar de ce ai reacționat astfel. Dar nu și pentru ea. Eu știu că o iubești, doar tu însuți mi-ai spus acest lucru, însă ea nu știe. Dacă nu cumva i-ai spus deja, între timp.
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic...
To Kuny: De ce nu încă? Ce aștepți?
Lucian: Păi, am încercat, nu doar o singură dată, dar, atâta timp cât ea-mi refuză categoric cererea de prietenie, nu văd ce rost ar avea.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.
replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Știu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i așa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, așa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puțin șapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aș face, oricât aș încerca... De fapt, am și încercat, de mai multe ori chiar, în fel și chip, însă n-am reușit; sentimentul mă depășește...
Sonya: Înțeleg, sau cel puțin încerc. Deci, n-am nici o șansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar, spune-mi, Luci, înainte de a pleca, nu-i așa că o iubești pe Lia? Spune-mi, e adevărat?
Lucian: Tu ce crezi?!
Maria: Nu, te rog, nu ceea ce cred eu... Ți-am spus deja ce cred eu. Vreau însă să aud asta de la tine personal, pentru că m-aș simți mult mai liniștită; ar fi ca o confirmare a afirmațiilor pe care le-am făcut, o confirmare din partea ta a convingerilor mele.
Lucian: De ce crezi că ți-aș spune ție?
Maria: Te rog, Luci...
Lucian: Dacă insiști atât, fie, cedez... Da, recunosc: O iubesc; și încă foarte mult, de la bun început, de cum am văzut-o... Poftim, e bine?! Ai aflat, direct de la mine. Deși aș fi dorit foarte mult ca ea însăși să fie prima persoană căreia să-i spun acest adevăr, nu tu, sau altcineva...
Maria: Sunt convinsă. Dar te rog, să nu-ți pară rău că mi-ai spus mie mai întâi; eu oricum știam deja acest lucru, mi-am dat de mult seama, nu uita asta.
Lucian: Sigur. Sper să ai dreptate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înțeleg că am greșit în privința voastră?
Maria: Bineînțeles, dragul meu! Ai greșit închipuindu-ți că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu știi ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ți-aș vrea răul. Și evident, nu te-aș înșela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aș fi vrut pe Luci pentru mine, n-aș fi renunțat de la bun început la el, aș fi avut destul timp de partea mea. Șase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine știe?! Am fi putut deja fi căsătoriți și atunci sigur n-aș fi putut deveni soția ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Așa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ți-am mai spus... Deși îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunțat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneșe de Lia și nu voi reuși să i-o scot din minte așa de ușor. Iar dacă atunci am renunțat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aș fi străduit, n-aș fi avut nici o șansă; inima lui îi aparține tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa și tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aș putea să vă fac așa ceva. Nici ție, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Și nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritați una ca asta. Deci, n-aș putea. Sincer, n-aș putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg și prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; și comandantul nostru. Nici n-aș vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că ești perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director așa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus așa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, lingușitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ți-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunțat despre misiune, pe mine și pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Și i-ai spus că încă te mai simți vinovat, deși ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc și nici nu știu cum mi-aș putea îndrepta greșeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales față de tine... Iar acum vom pleca și... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ți-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simți vinovat, să-ți faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ție trebuie să-ți pară rău. Tot eu am greșit și față de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ți faci speranțe în ceea ce mă privește. Ți-am spus încă de atunci să nu-ți faci iluzii în privința mea; repet, n-am vrut și nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puțin, să-ți îndepărtez gândul de la colega mea, Maria și de la proaspătul ei soț, Nick, dar se pare că am greșit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poți. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrățișat și m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenția asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deși parcă știam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te privește, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să știu acum dacă ești îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă ești cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aș putea să-ți zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură și au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deși știu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii și să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aș fi vrut să spun asta, dar e adevărul și nu-l pot evita. Aș vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poți întreba pe oricine dorești! Chiar și Sid știa că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ți-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ți accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de ușor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebunești! Mă zăpăcești de tot! Zău așa...
Lia: Off, Luci... Nu-ți accept prietenia... Nu încă. Și... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promițător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranțe false, nu mă amăgi! Lia, ți-am mai spus... Nu-mi face așa ceva! Ți-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aș putea suporta, pur și simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Și nici nu-ți dau speranțe false, nu te amăgesc...
Lucian: Și atunci, eu ce-aș putea înțelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ți-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ți accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuși. Mi-ai spus că nu vei renunța atât de ușor la șansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunți, pentru că ai șansa ta. Ești pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ți dorești atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obții, cât de curând, însă nu încă...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar așa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt și tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraș, sigur nu doar o singură dată și nu numai cu ea. Și nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzație!
Lia: Iar ție nu ți-a cerut nimeni niciodată explicații!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înțelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înțelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu știu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înțelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ți dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Și din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Și atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Și n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simți jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îți pare rău?! Zău că nu știu ce să mai cred.
Lia: Totuși, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc și te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înțeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Și nimic altceva? Nu ți-am dovedit nimic în toți acești ani? Absolut nimic?
Lia: Nu știu ce-ai vrea să-mi dovedești, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales față de domnișoare. Știu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Și restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenți?
Lia: Nu înțeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan și-n toți acești ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Șase, cel puțin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aș fi avut?! Pe naiba, n-aș fi avut cum! Aș... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancționat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamație, foarte probabil că mă vor sancționa sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Așa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îți dai seama, sper, că n-am de gând să-ți dezvălui.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aș vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aș putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulțumesc pentru intenție... Nu înțeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simțea jenată de privirile tale și s-a gândit că astfel ți-ar putea da o lecție. Și doar ți-am spus de nu știu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abține. La naiba! Trebuia să-ți fi dat ascultare de la bun început și să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar și mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraș azi. Oare nu stăteam liniștit în nava noastră, fără probleme?! Așa, m-am învârtit ca un idiot prin oraș și... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu știu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauți...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!