Veni şi noaptea fatală, în care zorabul prevală asupra pisoiului. Dobermannii, alarmaţi de mirosul sălbatic pe care animalul începuse dintr-o dată să-l secrete, îl atacară amândoi deodată. Îi trebui, după cât se crede, mai puţin de un minut ca să-i orbească pe amândoi, fără să-şi facă probabil nici un rău. Gardianul postat la uşa apartamentului prezidenţial, alertat de zgomotul din salon, se repezi într-acolo; se auzi un strigăt, apoi arma sa care se descărca, inutil însă. Când fu găsit, avea jugulara sfâşiată dintr-o singură muşcătură.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi iată că ia fiinţă un centru literar, o bisericuţă în care el e Dumnezeu, singurul Dumnezeu; căci adevăratele religii nu au niciodată mai multe zeităţi. Lumea va veni în acel salon ca să-l vadă, să-l audă, să-l admire, aşa cum vin pelerinii uneori de foarte departe la anumite locuri sfinte. Va fi invidiat el şi stăpâna casei! Vor vorbi amândoi de literatură aşa cum vorbesc preoţii de dogme, în mod ştiinţific şi cu gravitate; vor fi ascultaţi atât el cât şi stăpâna casei şi, părăsind acest salon literar, oamenii vor avea impresia că au ieşit dintr-o catedrală.

Guy de Maupassant în Cannes
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată izbucni o năprasnică explozie de suduieli şi alte zgomote, scaunele şi masa zburară pârâind, urmă un zăngănit de oţele, apoi un strigăt de durere şi după o clipă Câine Negru o rupse la fugă cât îl ţineau picioarele, hăituit de căpitanul furios, amândoi cu săbiile în mână, cel dintâi sângerând dintr-o rană la umărul stâng. Din uşă, căpitanul repezi asupra fugarului o ultimă lovitură atât de puternică, încât cu siguranţă l-ar fi spintecat, dacă firma hanului n-ar fi oprit-o.

Robert Louis Stevenson în Comoara din insulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi să scape; iară calul îi zise să scape pe cel ce-i făgăduise să-i dea pe Galben-de-soare, că este un cal mai harnic decât dânsul, fiindu-i frate mai tânăr. Atunci unde se repezi fata la zmeul cellalt cu paloşul, şi dintr-o lovitură îl făcu în două bucăţi! Zmeul, daca se văzu scăpat, îmbrăţişă pe mântuitorul său şi-i mulţumi, apoi merseră acasă la dânsul ca să dea lui Făt-Frumos pe Galben-de-soare, după cum se făgăduise. Muma zmeului nu mai putea de bucurie când văzu pe fiu-său teafăr şi nu mai ştia ce să facă ca să mulţumească lui Făt-Frumos că-i scăpase copilul de la moarte. Fata împăratului arătă dorinţa ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. Îi dară o cămară şi o lăsară singură. Ea, prefăcându-se că voieşte să îngrijească de cal, îl întrebă daca are să i se întâmple ceva; şi calul îi spuse ce are să facă.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşteră trăiau nişte oameni uriaşi carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânşii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul şi-l legară. După aceea aşezară şi un cazan pe foc cu apă şi se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peştera aceea, toţi ieşiră, şi lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiaşul, îi puse gând rău. Unchiaşul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune şi-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, şi apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică şi-i făcu vânt în cazan. Luă focul după care venise, o apucă la sănătoasa, şi scăpă cu faţă curată. Ajungând la Zorilă, îi dete drumul. După aceea o tuli la fugă şi fugi până ce ajunse la Miazănoapte, o dezlegă şi pe dânsa, şi apoi se duse şi la Murgilă pe care îl trimise să-şi vază de treabă. Când ajunse la tovarăşii săi, ei tot mai dormeau. Nu începuse, vezi, încă a se arăta albul zilei, atât de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul, şi aşa avu timp destul să colinde după focul care îi trebuia.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră insignifiantă se fofilă printre picioarele lui Baban şi traversă în viteză culoarul până la ieşire, fără să întâmpine nici cea mai mică opoziţie: era zorabul Baha, cunoscut de toată lumea sub masca unei pisici cuviincioase. Văzându-l atât de grăbit, un soldat idiot (care fu executat în următoarele douăzeci şi patru de ore) îi deschise uşa şi zorabul se pierdu în umbra parcului, urmărit de cîinii-lupi care, mai perspicace, îi identificaseră de la bun început adevărata personalitate. Înainte de a se refugia într-un copac, Baha răpuse doi dintre ei. Apoi zorabul profită de haosul ce se iscase spre a dispărea. Într-adevăr, nu numai comandourile de elită apărură la faţa locului, ci şi un regiment de geniu comandat de generalul Kankan, ca şi o unitate specială a inevitabilului Secan, sub ordinele generalului Piran în persoană, al cărui şofer, colonelul Maran, îşi aminti mai apoi că văzuse o pisică plină de sânge dispărând sub roţile maşinii ca să iasă din parc. Pisica părea al naibii de grăbită.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se întâmpla să fie certaţi, era de ajuns să trimită sau să primească o creangă de liliac, pentru ca, fără cuvinte şi fără explicaţii, o despărţire de câteva zile să ia dintr-o dată sfârşit. Liliacul era pentru amândoi o superstiţie, care îi dezarma, care îi ajuta să se regăsească.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Anna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trec de la un trup la altul, sufletele uită ceea ce erau în stare să facă în trecut. Păstrează totuşi anumite îndemânări dobândite şi deprind lesne ceea ce ştiau deja dinaintea transferului. Dar Al-Kindi nu s-a apucat să experimenteze asupra sunetului dintr-o dată, căci ambiţia sa era să acumuleze toată ştiinţa lumii. Aşa se face că n-a obţinut decât foarte târziu calitatea de Stăpân al Sunetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bijuteriile nu ar trebui să te mândrească. Eu aleg o zonă fierbinte pe corpul meu pe care am de gând s-o evidenţiez. Lasă doar o singură zonă sa cânte - nu vrei să auzi trei piese dintr-o dată.

citat din Padma Lakshmi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiunea aceasta era binevenită, desigur, dacă totul era, de fapt, după cum constată uimit, în favoarea lui. Incredibil... Crezuse că va fi criticat în fel şi chip, dar nu auzise nimic rău la adresa lui, care să-l deranjeze cu ceva. Desigur, nici el nu spusese nimic rău despre Lia; doar adevărul, aşa cum îl vedea el. Mai răspunseră la câteva întrebări, apoi vicepreşedintele Comisiei, domnul Sever Forţan îi invită pe amândoi să-şi semneze declaraţiile date. Amândoi înaintară, venind din direcţii opuse şi inevitabil, se întâlniră în faţă, în dreptul vicepreşedintelui, unde se opriră. "Cadet Enka..." spuse dânsul, indicându-i foaia pe care trebuia s-o semneze. Lucian se aplecă, pentru a semna. Înainte însă, privi o clipă spre colega lui, zâmbindu-i îngăduitor; şi chiar o privi cu admiraţie. Ea se simţi oarecum frustrată şi încercă să nu-l ia în seamă, să-l ignore. Apoi semnă şi ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul mergea domol, când dispărând, când apărând din nou printre tufişuri; traseul îi era labirintic, fără îndoială din cauza accidentelor de teren pe care doar el le vedea. Această mişcare interminabilă sfârşi prin a o exaspera pe biata femeie. Dintr-o eroare de optică, avea impresia că apariţia se depărta de ea, în timp ce ea, în ciuda fricii, dorea din răsputeri să se apropie. Atâtea excitaţii se amestecau în ea, încât trupu-i începu să secrete de-a valma lacrimi, sudoare, salivă şi umori vaginale, iar bătăile dezordonate ale inimii îi urcau în gât, îi răsunau în timpane. Semn de moarte sau semn de viaţă, bătrânul putea să fi fost acolo fără vreun motiv oarecare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o călimară

Îmi înfloresc bujori în păr
.....
Am plecat demult,
Din pragul amintirilor bătrâne.
Mi-e viaţa asta doar tumult
Şi-un drum ce-şi înfăşoară-n el
Flori şi două-trei ruine...

Îmi cântă fluturii în vânt
......
Am văzut argint în primăvară
Într-un tărâm pustiu...
Ah! Amintirea asta amară..
Îmi pune sufletul să scriu
Versuri dintr-o singură călimară.

Eu sunt...
Dar, tu ai fost?
Trecut plin lumini
Atunci când din tâmple
Îmi înfloreau crini?
Sau
Poate, fără vreo greşeală,
Am scris amândoi versuri
......
Dintr-o singură călimară...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o călimară 🌸❤

Îmi înfloresc bujori în păr
.....
Am plecat demult,
Din pragul amintirilor bătrâne.
Mi-e viaţa asta doar tumult
Şi-un drum ce-şi înfăşoară-n el
Flori şi două-trei ruine...

Îmi cântă fluturii în vânt
......
Am văzut argint în primăvară
Într-un tărâm pustiu...
Ah! Amintirea asta amară..
Îmi pune sufletul să scriu
Versuri dintr-o singură călimară.

Eu sunt...
Dar, tu ai fost?
Trecut plin lumini
Atunci când din tâmple
Îmi înfloreau crini?
Sau
Poate, fără vreo greşeală,
Am scris amândoi versuri
......
Dintr-o singură călimară..

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântărind bine lucrurile, este cam puţin probabil să-mi fi petrecut vreodată acea vară cu Alice H.; însă tot ce o priveşte este în asemenea măsură de confuz, încât bănuiesc că trebuie să fi fost amestecată în toate acele evenimente pe care tocmai că nu izbutesc să mi le amintesc - fapt care acum ar putea fi păgubitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulaţii), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu ştiu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepţiei mele despre frumuseţe şi care totuşi e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată cum părinţii Liei trecură dincolo de acea uşă, care se închise în urma lor, lăsând-o pe ea acolo, singură, stingheră, ca o pradă sigură; se simţea ca în gura leului... Spera să nu se apropie nici unul de ea, nici măcar simpatica domnişoară blondă, care o asigurase că-i era încă prietenă, în ciuda celor petrecute. De data asta însă, nu Maria se desprinse de grup, pentru a veni spre ea, ci... Vai, chiar directorul! Iar ea?! Ea ce să facă?! Unde să se ascundă?! Pur şi simplu nu avea unde, aşa că stătu locului. Traian Simionescu ajunse lângă ea. Se aştepta ca dânsul să-i vorbească pe un ton foarte aspru, dar când colo, auzi cel mai blând glas din lume, adresându-i-se amabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O persoană aflată în pericol n-ar trebui să-ncerce să scape dintr-o mişcare. Ar trebui, mai întâi, să se calmeze, apoi să se mulţumească cu mici reuşite care vor veni din idei creative.

citat din I Ching
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni şi nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nicio instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în îmbrăţişarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Maculburg, se află în două minute că zorabul dăduse lovitura, dar trebui ceva mai mult timp spre a se căpăta certitudinea că-i atinsese pe preşedinte şi pe soţia sa. Lucrul deveni absolut limpede când cele douăzeci şi trei de posturi de observaţie dispuse în jurul vilei comunicară că nicăieri nu se înregistra prezenţa energică a preşedintelui, un om care, prin natura sa, simţea nevoia imperioasă de a da indicaţii, căci psihicul îi era aidoma unui puţ insondabil plin de directive contradictorii. Iar nevastă-sa, singura fiinţă în stare să-i ţină piept, nu-şi mai făcea auzit glasul pătrunzător ca un ferăstrău mecanic: semn fără echivoc de agonie.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!