Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a pleca, se opri lângă un trandafir frumos pe care-l pusesem într-un pahar cu apă cu intenţia de a i-l dărui, gest pe care acum eram prea întors pe dos ca să-l mai fac. Rosti tare şi limpede un cuvânt necunoscut mie, care aducea foarte mult cu Wardaa sau cam aşa ceva. "N-ar trebui să dăruieşti niciodată trandafiri", spuse. "Ei sunt taina trupului: trupurile se ofilesc precum trandafirii. Planetele sunt înveşmântate în trandafiri. Senzualitate şi efemer, asta simbolizează ei. Eram prea surprins ca să-i mai răspund, iar în clipa următoare pierise (acum îmi vine în minte că avea o foarte puternică aversiune faţă de muzică; mă întreb dacă făcea vreo legătură între trandafiri şi muzică).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ia diferite forme: Faţă de credincioşi mântuire, faţă de cei lipsiţi milostivire, faţă de cei care nu o merită dar, faţă de păcătoşi îndelungă-răbdare, faţă de cei care s-au îndreptat blândeţe, faţă de cei care-şi cer iertare iertare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se căţărase pe faleză aşa încât să bareze singura potecă practicabilă, altminteri Al-Kindi l-ar fi putut ocoli. Dar astfel se pomeniră faţă în faţă sau aproape, căci omul nu părea să-l vadă pe filosoful căţărător. Privirile-i drăgăstoase erau cu totul absorbite de o pasăre albă care gungurea încetişor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine şi m-a luat de mână. Am tresărit, aşa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse şi de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună aşa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu serveşte decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Şi îşi văzu de drum, înaltă şi fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeiţa Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiştea, a cărei prezenţă provoca miracolul vegetaţiei, a tot ceea ce înverzea sub paşii ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am probat asta în meseria mea şi stiu că omul are rezerve în el, deci aştept acel imbold care să scoată din mine încă ceva nou, ceva care să mă ducă mai departe, care să mă ridice cu o treaptă mai sus decât sunt în momentul de faţă!

citat din Victor Rebengiuc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile se duc, sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoţional care m-a ajutat să trăiesc şi mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viaţa, în cel mai intens punct al ei, poate fi resimţită numai în moarte; acum pot s-o spun; n-aş fi îndrăznit să rostesc o asemenea banalitate faţă de Alice H., care era incredibil de inteligentă; da, era şi aşa).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul creaţiei constă în caracterul ei ludic, gratuit şi numai realizând în propria noastră existenţă aceeaşi gratuitate – altfel spus: jucându-ne – vom ajunge la dezvăluirea tuturor tainelor. Dar realizarea existenţială a gratuităţii implică o stare de detaşare faţă de evenimentele lumii, ca lucruri "grave" ce se întâmplă, o perspectivă foarte îndepărtată de istorie şi de conflictele ei.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Truda este singurul lucru care este generator de fericire. Numai că, atenţie, fericirea nu e cât lumea. De obicei e mai lungă, mai scurtă, mai prea scurtă, dacă e prea lungă se strică, îţi spun eu. E ca mâncarea care stă două-trei zile la frigider, apoi trebuie să o arunci. Găteşte atât cât mănânci pentru o zi şi vei fi fără doar şi poate fericit.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva îşi imaginează că un altul îşi apropie lucrul iubit prin aceeaşi legătură de amiciţie sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care şi-l câştigase numai pentru el, va fi afectat de ură faţă de însuşi lucrul iubit, şi va fi invidios pe celălalt. Această ură faţă de lucrul iubit, legată de invidie se numeşte gelozie, care, de aceea, nu este decât o şovăială a sufletului născută dintr-o iubire şi, în acelaşi timp, dintr-o ură, însoţită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură faţă de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obişnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, şi de asemenea în raport cu afectul de care era mişcat faţă de acel cu care îşi imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă îşi imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuşi urăşte;şi de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăşte.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.

definiţie celebră de Mircea Eliade
Adăugat de Simi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu voal

S-ar crede frecvent
Tu trăieşti în spate
În spatele propriei frumuseţi
În subsidiar acolo
Tu te situezi mereu
Dar numai transparent
În umbra frumuseţii tale
Care se impune mereu
Asta numai în aparenţă
Căci tu eşti cea scoasă
Permanent în faţă
Din ipostaze veritabile
Enigmatică în toată splendoarea
Superbă in mod deliberat
Tu treci ideatică în prim plan
De fapt mai mult decât ideatică
Prin viziuni febrile
În mod senzaţional
Senzorial şi strălucitor
Căci nu poţi fi eclipsată
Nici de propria ta splendoare
Care te scoate în faţă
Care te înalţă perpetuu.

poezie de David Boia (10 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-l face să râdă pe cel pe care-l iubeşte merită să meargă în Rai; cel care-l face să plângă merită să meargă în Iad. (Parafrazare după Coran: "Cel care îşi face prietenul să râdă merită să se ducă în Rai").

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susan Orlean: Sunt prea multe idei, lucruri şi oameni ca să le putem face faţă. Prea multe direcţii în care putem merge. Începusem să cred că motivul pentru care este important să ţii la ceva cu pasiune este acela că reduce lumea la o dimensiune în care ne putem descurca mai uşor.

replică din filmul artistic Hoţul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putea spune nici măcar ce era ea însăşi, necum ce sau unde era Zeiţa. A trecut un delfin, un iepure negru, un arici. Voia să spună ceva şi nu-şi mai nimerea gura, cu toate că cineva o săruta delicat.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului faţă de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independenţa lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândeşte că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinţi şi carte de credit Visa.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!