Ioan Petru Culianu

Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă față către față, să mă ia de mână și să mă ducă pe acel tăpșan care înflorește sub pasu-i ușor și pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viață e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă și merită o răsplată pe care numai Zeița e în stare s-o acorde.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Zeița nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipește ceața. La asta și slujește, de altfel, ceața: fără ea, Zeița n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi și altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e și bine să suferi, căci altminteri Zeița n-ar putea arăta că există o limită a suferinței. De aceea, se pare, și Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferința și multe alte lucruri de care Zeița are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeița ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăși, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceață și adiere sunt numai niște metafore.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Înainte de a pleca, se opri lângă un trandafir frumos pe care-l pusesem într-un pahar cu apă cu intenția de a i-l dărui, gest pe care acum eram prea întors pe dos ca să-l mai fac. Rosti tare și limpede un cuvânt necunoscut mie, care aducea foarte mult cu Wardaa sau cam așa ceva. "N-ar trebui să dăruiești niciodată trandafiri", spuse. "Ei sunt taina trupului: trupurile se ofilesc precum trandafirii. Planetele sunt înveșmântate în trandafiri. Senzualitate și efemer, asta simbolizează ei. Eram prea surprins ca să-i mai răspund, iar în clipa următoare pierise (acum îmi vine în minte că avea o foarte puternică aversiune față de muzică; mă întreb dacă făcea vreo legătură între trandafiri și muzică).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea lui Dumnezeu față de noi ia diferite forme: Față de credincioși mântuire, față de cei lipsiți milostivire, față de cei care nu o merită dar, față de păcătoși îndelungă-răbdare, față de cei care s-au îndreptat blândețe, față de cei care-și cer iertare iertare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura SoareSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Omul se cățărase pe faleză așa încât să bareze singura potecă practicabilă, altminteri Al-Kindi l-ar fi putut ocoli. Dar astfel se pomeniră față în față sau aproape, căci omul nu părea să-l vadă pe filosoful cățărător. Privirile-i drăgăstoase erau cu totul absorbite de o pasăre albă care gungurea încetișor.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine și m-a luat de mână. Am tresărit, așa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse și de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună așa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu servește decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Și își văzu de drum, înaltă și fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeița Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiștea, a cărei prezență provoca miracolul vegetației, a tot ceea ce înverzea sub pașii ei.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraților săi; călugărul care-l instruise îl învățase multe, până și meditația asupra desăvârșitei contopiri cu Zeița Tara, cea verde ca smaraldul, și în această stare de perfectă fericire se așternea el la drum. Iar Zeița Verde sfârșise ea însăși prin a se complace în îmbrățișarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar și atunci când se odihnea și-i transmitea tot felul de cunoștințe; era o ființă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omenești nu erau de fapt cu adevărat omenești; Zeița îl ferea de orice pasiune funestă și-l învăța cumpătarea.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Noaptea mă cufundam în lungi meditații despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit față de ea era una religioasă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Rebengiuc

Am probat asta în meseria mea și stiu că omul are rezerve în el, deci aștept acel imbold care să scoată din mine încă ceva nou, ceva care să mă ducă mai departe, care să mă ridice cu o treaptă mai sus decât sunt în momentul de față!

citat din
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Amintirile se duc, sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoțional care m-a ajutat să trăiesc și mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viața, în cel mai intens punct al ei, poate fi resimțită numai în moarte; acum pot s-o spun; n-aș fi îndrăznit să rostesc o asemenea banalitate față de Alice H., care era incredibil de inteligentă; da, era și așa).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Misterul creației constă în caracterul ei ludic, gratuit și numai realizând în propria noastră existență aceeași gratuitate – altfel spus: jucându-ne – vom ajunge la dezvăluirea tuturor tainelor. Dar realizarea existențială a gratuității implică o stare de detașare față de evenimentele lumii, ca lucruri "grave" ce se întâmplă, o perspectivă foarte îndepărtată de istorie și de conflictele ei.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Truda este singurul lucru care este generator de fericire. Numai că, atenție, fericirea nu e cât lumea. De obicei e mai lungă, mai scurtă, mai prea scurtă, dacă e prea lungă se strică, îți spun eu. E ca mâncarea care stă două-trei zile la frigider, apoi trebuie să o arunci. Gătește atât cât mănânci pentru o zi și vei fi fără doar și poate fericit.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Baruch Spinoza

Dacă cineva își imaginează că un altul își apropie lucrul iubit prin aceeași legătură de amiciție sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care și-l câștigase numai pentru el, va fi afectat de ură față de însuși lucrul iubit, și va fi invidios pe celălalt. Această ură față de lucrul iubit, legată de invidie se numește gelozie, care, de aceea, nu este decât o șovăială a sufletului născută dintr-o iubire și, în același timp, dintr-o ură, însoțită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură față de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obișnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, și de asemenea în raport cu afectul de care era mișcat față de acel cu care își imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă își imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuși urăște;și de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăște.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Mircea Eliade
singurătate
Singurătatea e starea spirituală în care ne naștem, acea stare naturală și adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm și devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini față de ea. Acum fugim de ea, deși ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.

definiție celebră de
Adăugat de SimiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
David Boia

Iubire cu voal

S-ar crede frecvent
Tu trăiești în spate
În spatele propriei frumuseți
În subsidiar acolo
Tu te situezi mereu
Dar numai transparent
În umbra frumuseții tale
Care se impune mereu
Asta numai în aparență
Căci tu ești cea scoasă
Permanent în față
Din ipostaze veritabile
Enigmatică în toată splendoarea
Superbă in mod deliberat
Tu treci ideatică în prim plan
De fapt mai mult decât ideatică
Prin viziuni febrile
În mod senzațional
Senzorial și strălucitor
Căci nu poți fi eclipsată
Nici de propria ta splendoare
Care te scoate în față
Care te înalță perpetuu.

poezie de (10 octombrie 2016)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cel care-l face să râdă pe cel pe care-l iubește merită să meargă în Rai; cel care-l face să plângă merită să meargă în Iad. (Parafrazare după Coran: "Cel care își face prietenul să râdă merită să se ducă în Rai").

aforism de din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (23 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOISemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Susan Orlean: Sunt prea multe idei, lucruri și oameni ca să le putem face față. Prea multe direcții în care putem merge. Începusem să cred că motivul pentru care este important să ții la ceva cu pasiune este acela că reduce lumea la o dimensiune în care ne putem descurca mai ușor.

replică din filmul artistic Hoțul de orhidee
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Nu putea spune nici măcar ce era ea însăși, necum ce sau unde era Zeița. A trecut un delfin, un iepure negru, un arici. Voia să spună ceva și nu-și mai nimerea gura, cu toate că cineva o săruta delicat.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului față de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independența lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândește că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinți și carte de credit Visa.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece și tare și mai am senzația că e verde, translucidă și vibrând înăuntru. Proprietățile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia și văd tot ce vor ei să vadă - dar experiența, la început, a fost teribil de șocantă din pricina neașteptatului spor de informație pe care au început să-l primească; și la fel s-a întâmplat și cu urechile, care s-au obișnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Am petrecut multe nopți gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici și îngrozită de vagon. Abia aștepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit și zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici și simt sarea de mare în gură și în nări.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook