Boas, în cercetările lui de antropometrie publicate între 1909 şi 1922, nu vorbea de indianizare, ci doar de americanizarea emigraţilor sau a celor numiţi half blood, într-atât este de adevărat că fenomenul acesta îl constatase chiar şi la indienii metisaţi. Chipurile alungite, emaciate şi înnegrite de oboseală şi de reziduuri metalice pe care Jung le văzuse defilând la ieşirea din uzină corespundeau probabil imaginii pe care psihanalistul însuşi şi-o făcuse despre indieni; dimpotrivă, indianul din America de Nord are faţa mult mai lată decât a americanului actual. Asta nu înseamnă că teoriile lui Jung privind sufletul indian ce continuă să trăiască în americanul de astăzi nu-şi găsesc o confirmare - singura, de altminteri, pe care o cunosc - într-un document destul de derutant, odinioară accesibil într-un singur exemplar la Koninklijke Bibliotheek din Haga şi astăzi definitiv dispărut: De samenzweering van den zielen der Indianen (Conspiraţia sufletelor indienilor); Vertaald uit het Spaansch in het Nederlandsch door Samuel van Haeren (Traducere din spaniolă în olandeză de S. v. H.), tipărit în 1918 sau puţin mai înainte de Drukkerij Shemoth, 's-Gravenhage (Tipografia Shemoth, Haga).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul îi mai surâde o dată, iar Van Haeren se îmbogăţeşte şi se îmbarcă înspre Europa pe la 1890. Din cauza iernii grele, vaporul nu ajunge la Rotterdam decât la începutul lui aprilie; Van Haeren aşteaptă dezgheţul la Londra şi din plictis şi melancolie deschide carnetul lui Luino, care la prima vedere i se pare "tare obscur". Câteva zile după aceea, descoperind că scrierea conţine totuşi o "adâncă înţelepciune" şi dezvăluie un "adevăr insuportabil", se pune febril s-o traducă din spaniolă în olandeză, sub titlul de "Conspiraţia sufletelor indienilor." Traducerea ocupă paginile 17-45 din opusculul lui Van Haeren. Tot ce precedă i-a slujit de introducere.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul eroic şi fanteziile, ci şi caracterele fizice. Observaţia aceasta, de o natură foarte personală, îi fusese prilejuită în Statele Unite de muncitorii dintr-o uzină. Ca s-o facă "ştiinţifică", Jung cita în sprijinul ei numele aproape legendarului Franz Boas, care ar fi demonstrat că fiii de emigranţi născuţi în Statele Unite suferă, în înălţime, greutate şi mai ales dimensiuni craniene, nişte modificări destul de semnificative faţă de părinţii lor proveniţi din Europa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic. În zadar am încercat să regăsesc opusculul, ce purta menţiunea "rar", în noua Koninklijke Bibliotheek, care s-a mutat de atunci. Mai mulţi funcţionari mi-au confirmat că, de altfel, vechile cataloage nu păstrau nici urmă din el şi că, în consecinţă, această carte nu aparţinuse niciodată Bibliotecii. Mai mult, Repertoriul general al publicaţiilor olandeze nu menţionează nici volumul însuşi, nici pe tipograful Shemoth: ca şi cum am zice că niciunul n-a existat vreodată. Dacă notele mele seamănă cu originalul, acesta fusese redactat într-un stil comercial laconic şi pe alocuri căutat; nişte fraze bizare întrerupeau ca nişte cratere de explozii monotonia povestirii: cititorul era proiectat într-un abis brusc surpat la picioarele sale, dar experienţa, fulgurantă, ţinea deja de trecut când se punea să reflecteze asupra ei. Şi iarăşi deşertul prozei lipsite de inspiraţie a lui Van Haeren acoperea urmele adâncurilor căscate. Notele mele păstrează destule citate din povestirea originală. În majoritatea cazurilor, le-am pus în relief cu caractere mai groase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În buna tradiţie a studiilor filologico-istorice în care am fost educat, aş avea datoria de a limpezi originea speculaţiilor conţinute în opusculul lui Van Haeren. Aş vrea să spun din capul locului că nu cred în existenţa acelui misterios metis Luino, negustor de alcool şi bun prieten al indienilor Sioux, care i-ar fi încredinţat lui Van Haeren carnetul conţinând tratatul cu pricina. Luino este după toate probabilităţile o ficţiune a lui Van Haeren însuşi, în timp ce acesta, după câte cred, este totodată autorul tratatului şi al introducerii. Oricum, cel care a redactat tratatul era cabalist. Într-adevăr, deşi destul de originale, speculaţiile conţinute în conspiraţia sufletelor ţin de o şcoală cabalistică tardivă - aceea de la Safed în Palestina.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel van Haeren aparţine unei familii de evrei sefarzi care, scăpaţi de la un autodafé în 1598, veniseră să se stabilească la Haga, unde au deschis o tipografie (oare mă înşel eu, sau aceşti Van Haeren au lucrat cu fraţii De Bry, iar unul din ei s-a căsătorit mai târziu cu fata lui Michael Maier? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt strâns legaţi de mişcarea Rosicrucienilor şi de toate evenimentele mai importante din prima jumătate a secolului al XVII-lea).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletelor nu le plac războinicii beţivi; după un anumit timp, li se face milă de ei şi-i părăsesc sau îi ucid. De aceea indianul nu bea decât trei săptămâni. Lucrul acesta e valabil numai pentru războinicii ignoranţi: înţelepţii înşişi pot să se îmbete de şapte ori pe zi şi nu-şi vor pierde sufletul. Căci ei ştiu ce fac. Toate acestea n-au ţinut mult, doi-trei ani, după care nu mai era niciun suflet de războinic întrupat, cu excepţia acelora închise în înţelepţii băutori. Armata sufletelor aştepta un semnal ca să se dezlănţuie. (N. B. Comentariul precizează că obiectivul acestei operaţiuni e răzbunarea împotriva Omului Alb. Dar nu se spune nimic despre caracterul suferinţelor pe care sufletele indiene le vor aplica Albilor.) Şi semnalul veni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am câştigat la Haga!

Am schimbat macazul,
Haga nu-i mai iartă,
Vom fora noi gazul
... de pe hartă!

epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să constat la rândul meu că Tratatul despre revoluţiile sufletelor nu este opera lui Luria însuşi, ci a discipolului său Hayyim Vital (într-atât e de adevărat că peste tot în ea e vorba de "Eu, Hayyim"). Textul ebraic al tratatului Sha' ar ha-gilgulim a fost tipărit la Ierusalim în 1912. Traducerea franceză a lui Jégut s-a slujit totuşi de versiunea latină a cabalistului Francescus-Mercurius van Helmont, fiul celebrului medic paracelsian Jan Baptist van Helmont, inclusă în Cabbalae denudatae tomus III de Knorr von Rosenroth, sub titlul De revolutionibus animarum.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recent, T., care câteodată poate fi într-adevăr insuportabilă, s-a prefăcut exasperată de toate întrebările mele despre Alice H. şi a scos la iveală ceea ce, după ea, era purul adevăr: Alice H. a dispărut într-un accident de avion undeva în Ohio. Mi-a arătat nişte vechi şi înnegrite tăieturi din ziare ce ar fi confirmat acest lucru. Le-am aruncat cât colo, fiindcă nimeni nu se putea încrede în T.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumită lui Dumnezeu, către 1880 întreprinderea Van Haeren e înfloritoare. Samuel se îmbarcă din dorinţa de a cunoaşte lumea. Pe vremea aceea, încă nu împlinise treizeci de ani. Cine ştie de ce, transportă arme în Mexic, iar imediat după aceea e văzut întreţinând relaţii strânse cu indienii Sioux din Statele Unite. Acolo întâlneşte un metis, pe un anume Luino, urmărit pentru comerţ ilicit de arme şi de alcool. Luino e socotit şi se consideră el însuşi unul dintre cei mai buni prieteni ai indienilor Sioux: fusese adoptat de un trib şi se însurase cu fiica şefului. Hăituit de federali, se deghizează în babă, ceea ce-i aduce o poreclă răutăcioasă din partea anumitor adolescenţi. Şi totuşi se spune că alcoolul lui e otrăvit, iar prima pusă pe capul lui, "mort sau viu", urcă de la 100 la 250 de dolari.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci şi opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicţii a lui Tozgrec. Îşi aminteşte când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuţ, puţin chel, cu o mustaţă neagră şi un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalţi săteni, era un căpitan de poliţie la pensie care-şi petrecuse vacanţa într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiş nu-şi manifestase încă prezenţa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai uimitoare scriere şcolii cabaliste tardive este Tratatul despre revoluţiile sufletelor, care a fost tradus în franţuzeşte de Edgar Jégut şi tipărit în 1903 într-o ediţie clandestină de 150 de exemplare. Les Éditions d'Aujourd'hui l-au reluat în 1984, într-o retipărire fotostatică, în colecţia "Les Introuvables".

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!