Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În buna tradiţie a studiilor filologico-istorice în care am fost educat, aş avea datoria de a limpezi originea speculaţiilor conţinute în opusculul lui Van Haeren. Aş vrea să spun din capul locului că nu cred în existenţa acelui misterios metis Luino, negustor de alcool şi bun prieten al indienilor Sioux, care i-ar fi încredinţat lui Van Haeren carnetul conţinând tratatul cu pricina. Luino este după toate probabilităţile o ficţiune a lui Van Haeren însuşi, în timp ce acesta, după câte cred, este totodată autorul tratatului şi al introducerii. Oricum, cel care a redactat tratatul era cabalist. Într-adevăr, deşi destul de originale, speculaţiile conţinute în conspiraţia sufletelor ţin de o şcoală cabalistică tardivă - aceea de la Safed în Palestina.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul îi mai surâde o dată, iar Van Haeren se îmbogăţeşte şi se îmbarcă înspre Europa pe la 1890. Din cauza iernii grele, vaporul nu ajunge la Rotterdam decât la începutul lui aprilie; Van Haeren aşteaptă dezgheţul la Londra şi din plictis şi melancolie deschide carnetul lui Luino, care la prima vedere i se pare "tare obscur". Câteva zile după aceea, descoperind că scrierea conţine totuşi o "adâncă înţelepciune" şi dezvăluie un "adevăr insuportabil", se pune febril s-o traducă din spaniolă în olandeză, sub titlul de "Conspiraţia sufletelor indienilor." Traducerea ocupă paginile 17-45 din opusculul lui Van Haeren. Tot ce precedă i-a slujit de introducere.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumită lui Dumnezeu, către 1880 întreprinderea Van Haeren e înfloritoare. Samuel se îmbarcă din dorinţa de a cunoaşte lumea. Pe vremea aceea, încă nu împlinise treizeci de ani. Cine ştie de ce, transportă arme în Mexic, iar imediat după aceea e văzut întreţinând relaţii strânse cu indienii Sioux din Statele Unite. Acolo întâlneşte un metis, pe un anume Luino, urmărit pentru comerţ ilicit de arme şi de alcool. Luino e socotit şi se consideră el însuşi unul dintre cei mai buni prieteni ai indienilor Sioux: fusese adoptat de un trib şi se însurase cu fiica şefului. Hăituit de federali, se deghizează în babă, ceea ce-i aduce o poreclă răutăcioasă din partea anumitor adolescenţi. Şi totuşi se spune că alcoolul lui e otrăvit, iar prima pusă pe capul lui, "mort sau viu", urcă de la 100 la 250 de dolari.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce a scris lucruri profunde despre astrologie, Al-Kindi s-a tulburat, fiindcă toată ştiinţa de pe lume i se părea zadarnică, din moment ce soarta individuală, ca şi aceea a unui clan, a unui imperiu, a pământului şi a acestui întreg univers pe care Allah, lăudat fie-i numele, îl crease prin Cuvântul său, soarta tuturor acestora este previzibilă şi nu poate fi schimbată.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un calcul sumar ne arată că numărul minim de suflete este reprezentat de o cifră cu trei mii şaizeci şi cinci de zerouri, fără a mai socoti că, pentru a-i obţine primele unităţi, mai trebuie încă să-l ridicăm pe şase la puterea şase sute treisprezece. Mai realist, Samuel van Haeren vorbeşte, în tratatul atribuit lui Luino, doar de zece milioane de suflete.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre încurcătura mea, fiindcă ştiam că Alice avea oroare de orice intimităţi şi fiindcă s-a frânt literalmente în două de-a lungul braţului meu. Ne aflam lângă uşă şi credeam că se clatină, gata să cadă. Am prins-o (avea consistenţă, dar n-avea deloc greutate) şi atunci trupul i s-a pliat pur şi simplu în jurul braţului meu, într-un loc unde nu exista niciun fel de articulaţie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel van Haeren aparţine unei familii de evrei sefarzi care, scăpaţi de la un autodafé în 1598, veniseră să se stabilească la Haga, unde au deschis o tipografie (oare mă înşel eu, sau aceşti Van Haeren au lucrat cu fraţii De Bry, iar unul din ei s-a căsătorit mai târziu cu fata lui Michael Maier? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt strâns legaţi de mişcarea Rosicrucienilor şi de toate evenimentele mai importante din prima jumătate a secolului al XVII-lea).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Sfat al înţelepţilor defuncţi şi vii s-a ocupat de soarta celor o mie de miriade de suflete. Toţi acei războinici, dintre care mai mulţi - au fost rostite şi nume - avuseseră câte patru sau chiar mai multe suflete, toţi acei războinici aproape indestructibili fuseseră ucişi acum prin trădare. Trebuia oare aşteptat ca sufletele lor să se întrupeze iarăşi şi să-şi reverse răzbunarea sângeroasă asupra ucigaşilor şi a urmaşilor lor?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a pururi

Nu sunt gelos
pentru ce ai fost înainte.

Vino cu un bărbat
ascuns la spate,
vino cu o sută de bărbaţi în plete,
vino cu o mie de bărbaţi între sâni şi gambe,
vino ca un râu plin de înecaţi
care întâlneşte marea înfuriată,
spuma cea veşnică, timpul.

Adu-i pe toţi
acolo unde eu te-aştept:
de-a pururi vom fi singuri,
de-a pururi vom fi doar tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.

poezie celebră de Pablo Neruda din Versurile căpitanului (1952), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciziile pe care le luaţi vă determină soarta. Soarta noastră depinde de alegea noastră şi nu de norocul nostru.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de rorogio
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Boba, al doilea exil al său s-a dovedit calitativ superior celui dintâi. Puţin înainte de a muri, a scris celebrul roman "În viaţă", care conţine această nemuritoare frază privind existenţa umană: "E ca şi când am şofa mereu pe o noapte neagră într-o negură deasă sau ca şi când am călări un tigru furios. Recompensa noastră e să murim înainte ca el să ne azvârle la pământ."

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi alte cunoştinţe de-ale mele au mai întâlnit-o, ici şi colo. Numai eu nu, deşi am fost de mai multe ori în Grecia, la Florenţa şi în deşert, unde crezusem că aveam să mor, de nu m-ar fi salvat un ofiţer francez cu un vechi jeep al armatei. Acum n-a mai rămas nimeni care s-o ştie din vremurile acelea trecute, cu excepţia lui T., care însă nu şi-o mai aminteşte defel (dar, încă o dată, cine s-ar bizui pe T.?).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Să trece munte văi si lunci
Ce te reţine sa anungi
Ai mersul greu sau..
iţi e rău
Porneşte nu crasni din dinţi
Treci mai întâi prin Mehedinţi
E un loc
unde tu te vei afla
Acolo tu vei poposi si încarcă
Eu stiu iubire acolo afli soarta ta
Opreste te puţin pleacă iar la drum
Si vei ajunge
un om bun
Acolo unde sufletul ţi-l odihnesti
Si vrei tu să trăiesti
acolo este locul tău
Acolo eu te voi găsi mereu!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era prin urmare pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plângerea mărginită a unui egoist nemulţumit cu soarta sa particulară, ci era eterizat sub forma mai senină a melancoliei pentru soarta omenirii îndeobşte, şi chiar acolo, unde din poezia lui străbate indignarea în contra epigonilor şi a demagogilor înşelători, avem a face cu un simţământ estetic, iar nu cu o amărăciune personală.

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost prima întâmplare ce a dat loc extraordinarei legende a lui Tozgrec, în care e cu neputinţă să discerni adevărul de închipuire. Pentru că tot ceea ce bătrânul îi comunicase - în ce fel anume, nu se ştie - lui Ines Garcia se dovedi exact, ea trase concluzia unei intervenţii divine şi li se destăinui tuturora. Se porni un pelerinaj către podiş şi vechea hacienda în ruină, căci majoritatea oamenilor avea probleme insolubile, iar cei care n-aveau erau totuşi foarte dornici să întâlnească divinul. Fiindcă, spuneau ei, dacă divinul există, asta schimbă într-adevăr totul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!