Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic...

Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic. În zadar am încercat să regăsesc opusculul, ce purta menţiunea "rar", în noua Koninklijke Bibliotheek, care s-a mutat de atunci. Mai mulţi funcţionari mi-au confirmat că, de altfel, vechile cataloage nu păstrau nici urmă din el şi că, în consecinţă, această carte nu aparţinuse niciodată Bibliotecii. Mai mult, Repertoriul general al publicaţiilor olandeze nu menţionează nici volumul însuşi, nici pe tipograful Shemoth: ca şi cum am zice că niciunul n-a existat vreodată. Dacă notele mele seamănă cu originalul, acesta fusese redactat într-un stil comercial laconic şi pe alocuri căutat; nişte fraze bizare întrerupeau ca nişte cratere de explozii monotonia povestirii: cititorul era proiectat într-un abis brusc surpat la picioarele sale, dar experienţa, fulgurantă, ţinea deja de trecut când se punea să reflecteze asupra ei. Şi iarăşi deşertul prozei lipsite de inspiraţie a lui Van Haeren acoperea urmele adâncurilor căscate. Notele mele păstrează destule citate din povestirea originală. În majoritatea cazurilor, le-am pus în relief cu caractere mai groase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!