Mulţumită lui Dumnezeu, către 1880 întreprinderea Van Haeren e înfloritoare. Samuel se îmbarcă din dorinţa de a cunoaşte lumea. Pe vremea aceea, încă nu împlinise treizeci de ani. Cine ştie de ce, transportă arme în Mexic, iar imediat după aceea e văzut întreţinând relaţii strânse cu indienii Sioux din Statele Unite. Acolo întâlneşte un metis, pe un anume Luino, urmărit pentru comerţ ilicit de arme şi de alcool. Luino e socotit şi se consideră el însuşi unul dintre cei mai buni prieteni ai indienilor Sioux: fusese adoptat de un trib şi se însurase cu fiica şefului. Hăituit de federali, se deghizează în babă, ceea ce-i aduce o poreclă răutăcioasă din partea anumitor adolescenţi. Şi totuşi se spune că alcoolul lui e otrăvit, iar prima pusă pe capul lui, "mort sau viu", urcă de la 100 la 250 de dolari.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În buna tradiţie a studiilor filologico-istorice în care am fost educat, aş avea datoria de a limpezi originea speculaţiilor conţinute în opusculul lui Van Haeren. Aş vrea să spun din capul locului că nu cred în existenţa acelui misterios metis Luino, negustor de alcool şi bun prieten al indienilor Sioux, care i-ar fi încredinţat lui Van Haeren carnetul conţinând tratatul cu pricina. Luino este după toate probabilităţile o ficţiune a lui Van Haeren însuşi, în timp ce acesta, după câte cred, este totodată autorul tratatului şi al introducerii. Oricum, cel care a redactat tratatul era cabalist. Într-adevăr, deşi destul de originale, speculaţiile conţinute în conspiraţia sufletelor ţin de o şcoală cabalistică tardivă - aceea de la Safed în Palestina.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul îi mai surâde o dată, iar Van Haeren se îmbogăţeşte şi se îmbarcă înspre Europa pe la 1890. Din cauza iernii grele, vaporul nu ajunge la Rotterdam decât la începutul lui aprilie; Van Haeren aşteaptă dezgheţul la Londra şi din plictis şi melancolie deschide carnetul lui Luino, care la prima vedere i se pare "tare obscur". Câteva zile după aceea, descoperind că scrierea conţine totuşi o "adâncă înţelepciune" şi dezvăluie un "adevăr insuportabil", se pune febril s-o traducă din spaniolă în olandeză, sub titlul de "Conspiraţia sufletelor indienilor." Traducerea ocupă paginile 17-45 din opusculul lui Van Haeren. Tot ce precedă i-a slujit de introducere.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un calcul sumar ne arată că numărul minim de suflete este reprezentat de o cifră cu trei mii şaizeci şi cinci de zerouri, fără a mai socoti că, pentru a-i obţine primele unităţi, mai trebuie încă să-l ridicăm pe şase la puterea şase sute treisprezece. Mai realist, Samuel van Haeren vorbeşte, în tratatul atribuit lui Luino, doar de zece milioane de suflete.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături subtile se urziseră între Calul Alb şi al său lama; de aceea, alergătorul s-a îndreptat pe dată către locul unde stăpânul său tocmai îşi dăduse sufletul. Acum nu mai exista nimeni care să-l elibereze de mesaj şi alergătorul tibetan putea fi socotit ca rătăcind la infinit, fără să ştie ce anume ducea cu sine.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul eroic şi fanteziile, ci şi caracterele fizice. Observaţia aceasta, de o natură foarte personală, îi fusese prilejuită în Statele Unite de muncitorii dintr-o uzină. Ca s-o facă "ştiinţifică", Jung cita în sprijinul ei numele aproape legendarului Franz Boas, care ar fi demonstrat că fiii de emigranţi născuţi în Statele Unite suferă, în înălţime, greutate şi mai ales dimensiuni craniene, nişte modificări destul de semnificative faţă de părinţii lor proveniţi din Europa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel van Haeren aparţine unei familii de evrei sefarzi care, scăpaţi de la un autodafé în 1598, veniseră să se stabilească la Haga, unde au deschis o tipografie (oare mă înşel eu, sau aceşti Van Haeren au lucrat cu fraţii De Bry, iar unul din ei s-a căsătorit mai târziu cu fata lui Michael Maier? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt strâns legaţi de mişcarea Rosicrucienilor şi de toate evenimentele mai importante din prima jumătate a secolului al XVII-lea).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot ce se ştie precis despre acea întâlnire care a avut loc la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte; fiindcă cine oare ar fi putut comite vreo indiscreţie, dacă nu Al-Kindi însuşi, Khadir sau Dumnezeu? Nimeni n-a comis-o încă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcoolul ar fi câştigat războiul. Au căzut ca nişte găini bete, spun alţii. Ipoteza n-ar fi lipsită de orice verosimil. Cu toate acestea, ar însemna să ignorăm înţelepciunea indienilor de-ar fi să-i dăm crezare. Cea mai mare parte, e adevărat, a căzut ca o turmă de porci beţi. Dar nu din predispoziţie naturală, ci dintr-o poruncă de sus au făcut-o, deşi ignorau existenţa unei asemenea porunci. Fără s-o ştie, au îndeplinit planul înţelepţilor, ce nu era lipsit de maliţie. Într-adevăr, planul lor era sinistru, însă numai pentru cei răi şi anume chiar în clipa când se bucurau de înjosirea celor buni.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare adversar ucis, războinicul mai capitaliza nişte "raze de lumină": avea atâtea câte pene la banderolă, dar n-avea niciodată tot pe-atâtea suflete (tratatul rezerva două pagini raţiunilor insondabile ale distribuirii sufletelor şi "razelor de lumină"; din păcate, se pare că n-am înţeles nimic din asta, pentru că în notele mele nu fac decât această scurtă menţiune). Pretutindeni există raze de lumină, în omul alb şi în lupul de prerie, în întreitul strigăt al cucuvelei şi în buruieni. Dar nu există decât o mie de miriade de suflete, iar unele dintre ele se odihnesc de veacuri. Asta înseamnă că rămân întotdeauna nişte suflete nefolosite. Cât despre întreitul strigăt al cucuvelei, e un semn prevestitor de moarte la indienii Sioux.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru realizarea scopului de răzbunare (cu adevărat planul acesta este culmea şireteniei), trebuia ca sufletele, toate sufletele de folos - cu sutele de miriade - să iasă cât mai repede posibil din trupurile războinicilor şi să se încarneze în trupurile Oamenilor Albi. Atunci, înţelepţii şi-au dezgropat comorile ascunse în pământ şi au cumpărat alcool. Au dat ei înşişi pildă, îmbătându-se dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii. Toţi ceilalţi războinici i-au urmat pe această cale. Iar cei ce le vindeau alcoolul, chiar şi aceia care râdeau în hohote de ravagiile pe care le pricinuiau printre războinici, erau cu toţii socotiţi cei mai buni prieteni ai indienilor. Aceştia din urmă îşi băteau joc de majoritatea acelor mizerabili ce credeau că se îmbogăţesc pe seama lor. Indianul e prost, dar cu cât mai prost e Omul Alb!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost prima întâmplare ce a dat loc extraordinarei legende a lui Tozgrec, în care e cu neputinţă să discerni adevărul de închipuire. Pentru că tot ceea ce bătrânul îi comunicase - în ce fel anume, nu se ştie - lui Ines Garcia se dovedi exact, ea trase concluzia unei intervenţii divine şi li se destăinui tuturora. Se porni un pelerinaj către podiş şi vechea hacienda în ruină, căci majoritatea oamenilor avea probleme insolubile, iar cei care n-aveau erau totuşi foarte dornici să întâlnească divinul. Fiindcă, spuneau ei, dacă divinul există, asta schimbă într-adevăr totul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi atât era de melancolic, încât a hotărât să-şi pună capăt zilelor şi s-a urcat pe o faleză stâncoasă ca să se arunce în apă de la înălţime, iar lumea să creadă că fusese un simplu accident. Dar nu asta-i era soarta, pentru că pe la mijlocul cărării a întâlnit un personaj bizar, în care, mai pe urmă, avea să creadă că-l recunoaşte pe acela pe care arabii îl numesc Khadir şi persanii Kezr, pe Abraham, Jidovul Rătăcitor, a cărui identitate însă e departe de a fi sigură; fapt e că el se manifestă în împrejurări excepţionale, spre a le da de înţeles anumitor oameni că nu le-a sosit încă ceasul morţii (creştinii l-au numit uneori Diavol, dar desigur se înşelau; creştinii au oroare de miracol - de aceea printre ei nu mai există miracole de două mii de ani).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut între creştini, Isa ibn 'Ali al-Kashkari s-a expatriat de timpuriu în Emiratul din Melitene. Unii îl dau drept zindiq sau dualist, dar întotdeauna a fost bănuit de ceea ce după toate probabilităţile nu era. Căci, în acel teritoriu incert de la întretăierea mai multor state, Isa ibn 'Ali izbuti să-şi ascundă religia atât de bine, încât nimeni n-a ştiut cu adevărat dacă fusese creştin şi de ce fel, sau paulician, sau încă musulman şi de ce fel anume. Acest prodigiu unic a fost şi va fi lăudat în vecii vecilor; căci, cum obişnuia el însuşi să spună, "există oare gărzi în stare să-l oprească pe Allah la graniţă?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetătorul: Aşa cum demonstrează cercetările istorice, capul există încă de pe vremea când omul avea coadă. Între timp, coada omului, atrofiindu-se, a căzut, astfel că astăzi nu mai zăreşti coadă la om, ci doar om la coadă. Principala funcţie a capului este aceea de a-l face pe om să gândească. Cu toate acestea, întâlnim astăzi destui oameni cu funcţie care gândesc cu alte organe ale corpului omenesc. În ceea ce priveşte evoluţia rolului capului, notăm epoca matriarhatului, când rolul conducător îl avea capul de femeie. Pe vremea aceea, din cauza ignoranţei, femeile îl aveau în cap pe Dumnezeu. Astăzi, datorită emancipării, nici Dumnezeu nu ştie ce au în cap. Apoi, a urmat, la rând, capul bărbatului cu rol conducător. Capul bărbatului este foarte dotat, fiind în stare de orice, dar mai ales în stare de... ebrietate.

replică din Unda veselă, Pseudo-eseu despre cap de Corneliu Sofronie (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boas, în cercetările lui de antropometrie publicate între 1909 şi 1922, nu vorbea de indianizare, ci doar de americanizarea emigraţilor sau a celor numiţi half blood, într-atât este de adevărat că fenomenul acesta îl constatase chiar şi la indienii metisaţi. Chipurile alungite, emaciate şi înnegrite de oboseală şi de reziduuri metalice pe care Jung le văzuse defilând la ieşirea din uzină corespundeau probabil imaginii pe care psihanalistul însuşi şi-o făcuse despre indieni; dimpotrivă, indianul din America de Nord are faţa mult mai lată decât a americanului actual. Asta nu înseamnă că teoriile lui Jung privind sufletul indian ce continuă să trăiască în americanul de astăzi nu-şi găsesc o confirmare - singura, de altminteri, pe care o cunosc - într-un document destul de derutant, odinioară accesibil într-un singur exemplar la Koninklijke Bibliotheek din Haga şi astăzi definitiv dispărut: De samenzweering van den zielen der Indianen (Conspiraţia sufletelor indienilor); Vertaald uit het Spaansch in het Nederlandsch door Samuel van Haeren (Traducere din spaniolă în olandeză de S. v. H.), tipărit în 1918 sau puţin mai înainte de Drukkerij Shemoth, 's-Gravenhage (Tipografia Shemoth, Haga).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!