A roşit şi atunci a ştiut că Zeiţa era deopotrivă sărut şi roşeaţă-n obraji şi ţărm purpuriu şi arici şi pierdere a mădularelor şi lipsa de înapoi şi frontieră invizibilă şi iepure negru şi curs de apă surâzător şi suferinţă, arbuşti, delfin şi toate acestea o îndemnau să continue şi să treacă dincolo de frontiera de smarald unde picioarele-i goale atingeau iarba subţire sau poate un câine mare i le lingea orice ar fi fost era foarte tare îndrăgostită când a traversat frontiera de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putea spune nici măcar ce era ea însăşi, necum ce sau unde era Zeiţa. A trecut un delfin, un iepure negru, un arici. Voia să spună ceva şi nu-şi mai nimerea gura, cu toate că cineva o săruta delicat.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi şi-a dat seama că atmosfera verde de acolo nu era rece şi a auzit nişte sunete frumoase, deşi disonante, scoase de instrumente de suflat. S-a oprit pe un coridor şi a ascultat. Pentru prima dată, a izbutit să-şi stăpânească teama şi a dorit să meargă mai departe. Locul era ademenitor. Era o boltă mare, roşiatică, având la partea de sus un fel de coş de fum. A ajuns la el fără dificultate şi a continuat explorarea în sus la fel de uşor de parcă ar fi mers normal. Ceva delicat ca o iarbă invizibilă îi mângâia obrajii şi picioarele goale. Braţele şi le pierduse pe undeva şi nu putea să le mai găsească, dar nu-i păsa. A traversat un curs de apă surâzător şi a ajuns la un ţărm de purpură.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţea marea de smarald, dar nu putea s-o vadă. Ar fi zis că e undeva înapoi, dar nu exista niciun înapoi. Cum stătea aşa în picioare, o cărare i s-a aşternut în cale, şerpuind printre nişte arbuşti fragili de cristal, galben-verzui, agitaţi de o boare ce aducea foarte mult cu un şarpe înaripat. Ciocnirea lor producea sunete vesele, ca nişte fluierături. A zâmbit şi toţi arbuştii au părut tare fericiţi din pricina asta şi atunci şi-a pierdut un picior şi apoi şi pe celălalt, sau poate asta să fi fost mai târziu, lângă fântâna îngheţată păzită de un impenetrabil fluture de noapte-şoim? Oricum, nu izbutea să-şi mai găsească niciun mădular, dar nu-i păsa câtă vreme îi era lesne să se ducă oriîncotro voia. Mai avea încă ochi şi poate nimic altceva. Îşi arunca privirile de jur împrejur şi totul era în regulă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul Tarei nu e cel mai mare smarald din lume. În 1963, s-a furat din Muzeele Borgia, de la Roma, un disc de smarald cu caractere magice încrustate, datând din cel de-al II-lea sau al III-lea veac al erei creştine, a cărui valoare este inestimabilă. Discul încă n-a fost regăsit.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cotropitorul a trecut frontiera pe tancuri purtate de tot felul de roţi, toţi alergătorii disponibili s-au repezit să ducă vestea la mânăstirile din Miazănoapte şi de la Apus. rTe-hu, aflat în Lhassa, a fost imediat trimis la Shigatse cu două misiuni distincte, dintre care una era să-i transmită maestrului său un secret indicibil, iar cealaltă să-l prevină pe Tashi Lama, Încarnarea lui Amitabha în persoană, de primejdia iminentă. Dar călugării din Tashihunpo prinseseră deja de veste şi se îndreptaseră către Sikkim, ca să treacă frontiera în India: tragică eroare, fiindcă duşmanul era deja acolo şi avea să-i măcelărească aproape pe toţi, distrugându-le comorile inestimabile pe care le purtau cu ei - suluri conţinând toate comentariile la sutre - şi jecmănindu-i de lucrurile lipsite de importanţă, precum aurul şi bijuteriile consacrate (smaraldul zis Ochiul Zeiţei Tara însă a ajuns neatins la Bihar şi de acolo, prin Delhi, până în Alpii elveţieni, unde a fost reaşezat în locaşu-i tainic; recent, a fost transportat, după cât se pare, la Boston, Massachusetts).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obişnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă şi să pătrundă în interiorul ei. La început, totul era pură fantezie. Nu i se întâmpla să întâlnească fiinţe, doar nişte forme asemănătoare reziduurilor de alte minerale care sunt cel mai adesea prezente în acea varietate de beriliu, numai că mai mari şi mai complicate. Mai târziu, a început să întrezărească înăuntru lungi, misterioase coridoare şi s-a aventurat prin câteva dintre ele, până când teama şi liniştea lumii de smarald au făcut-o să dea înapoi. Alergând cu sufletul la gură, voia să iasă de acolo şi inima-i bătea năvalnic o vreme.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul bărbatului cu ochi de smarald

Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,
Pentru întâia oară un herald,
Ce din urzeli de vise-a răsărit.

Şi în a lui privire când mă scald,
Ştiu că la naştere mi-a fost ursit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,

Picând din ceruri al iubirii fald;
Rar limpede, ades nedesluşit...
Molaticu-i sărut dulce şi cald,
Unirea noatră a pecetluit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!

rondel de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

O să fii piatră
O să fii iarbă
O să fii smarald
Nu contează – iarbă, apă, ceară, smarald
Aici elementele sunt aceleaşi
În adâncul lor.
Cât despre durere şi viaţă
Doar literele par să le despartă
Şi atunci altundeva va fi căutat
Începutul de poem
În lumea de dincolo a pietrei şi a focului
Unde meşterii aşază-n rânduri
Rugă, lacrimă, tăcere.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Almanach gotha

Ai avut si tu o istorie, iarba,
verde lacrima bizantina,
privind în urma
ce spun firele din care ai curs?
Aiavut si tu voievozi
retezati de coase,
rupti de camile,
surpati în fântâni?
A domnit peste voi Iarba cea Buna,
Iarba Viteaza, Iarba cea Mare si Sfânta?
Unde esti, Iarba T;epesa
si unde batrânul fulger de lut
tras din Menumorut?
Toate acestea inima mea le întreaba
sfiita sub tronul câmpiei
cu oase de iarba.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfin de păpădie

Condamnat, condamându-mă
Precum un delfin pe uscat.
Pe stâncă, nearucându-mă
De mării ochii-ncojurat...

Privind după cristaline
valuri de căprui smarald
cu adiere mistral în fald,
Stol cu păsările gene...

Zbătându-mă în flamură
Pe vârful de condei, întors..
Pe trestie din gând de piatră!
În puf de păpădie ucis

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritori

Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald
Şi-n plin deşert de suflet cald
O ploaie rece primenesc.

Cu stele ceru-mi înnegresc.
Ah, soare negru, fii herald!
Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald...

Destin nefast – să-mbătrânesc
Prin nopţi trecând din fald în fald.
Cu pelerine de smarald
Şi ochi deschişi ce iscodesc,

Nemuritori mă ispitesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1993, două milioane de zorabi, urmaţi prudent de armata lui Bostan, s-au îndreptat către Jorjan, necropola presidentială. În piaţa palatului regal au fost atacaţi cu rachete, obuze, grenade, mitraliere. Mare parte a zorabilor fură masacraţi. Cei scăpaţi s-au arătat însă şi mai feroce când palatul a fost în cele din urmă cucerit. La 31 mai 1993, la ora nouă seara, cei 78, după o rezistenţă disperată, pieriră de o moarte atroce. La 1 iunie, armata lui Bostan alungă restul de zorabi din capitală cu ajutorul unei puternice esenţe de trandafiri de fabricaţie bulgărească, al cărei secret fusese dezvăluit de Solcan, care pretindea că-l aflase de la un vânzător imaculist de tabele cu efemeride. În ziua aceea, trupele Maculiei îi sfidară mai mult ca oricând, de dincolo de râul Putan, pe ultimii grăniceri de la frontiera jormană.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui când, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfârşi - şi nu din vina lui, de bună seamă - sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. În clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pământ, sângele - în apă, răsuflarea - în vânt, lumina din ochiul stâng - în Lună, lumina din ochiul drept - în Soare, mesajul cunoscut - în tărâmul murmurelor, Zeiţa Tara - în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă - în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobândesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoldurile unei squaw sunt izvor al fiinţelor din toate aceste lumi, cele ce-au fost şi cele ce vor să vină. Coapsele-i sunt la originea metalelor pure şi a tăişurilor ucigaşe. Gura-i este sursa sunetului unic ce generează universurile şi a tunetului teribil în care vor fi distruse (adică: universurile). Taina sânilor ei închide în ea toate bucatele fine şi otrăvurile care înviază (sau: care regenerează). Stătea înfăşurată în pletele-i negre încât nu i se zăreau decât ochii sclipind mijit în deschizăturile lor. Erau verzi ca făgăduinţa Câmpiilor de Smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În America Latină, frontiera dintre fotbal şi politică este foarte vagă. Există aici o listă foarte lungă de guverne care au căzut sau au fost respinse după o înfrângere a echipei naţionale.

citat din Luis Suarez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile Zeiţei nu erau doar poetice. Zeiţa se putea defini ca Frumuseţe, dar cum să defineşti Frumuseţea? Putea fi definită ca Bucurie, dar cum să defineşti Bucuria? Sau Frumuseţea şi Bucuria dimpreună? Teologia Zeiţei nu era nici pozitivă, nici negativă: era aluzivă. O teologie aluzivă e făcută pentru un obiect care se derobează, precum Zeiţa însăşi. A spune că ea este ceva, un anumit lucru, înseamnă să calci regula teologiei aluzive; a spune că se derobează înseamnă a spune că se află dincolo de orice descriere. Ea este expresie. Orice ar face, e Graţie, Frumuseţe şi Bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!