Într-o zi și-a dat seama că atmosfera verde de acolo nu era rece și a auzit niște sunete frumoase, deși disonante, scoase de instrumente de suflat. S-a oprit...
Într-o zi și-a dat seama că atmosfera verde de acolo nu era rece și a auzit niște sunete frumoase, deși disonante, scoase de instrumente de suflat. S-a oprit pe un coridor și a ascultat. Pentru prima dată, a izbutit să-și stăpânească teama și a dorit să meargă mai departe. Locul era ademenitor. Era o boltă mare, roșiatică, având la partea de sus un fel de coș de fum. A ajuns la el fără dificultate și a continuat explorarea în sus la fel de ușor de parcă ar fi mers normal. Ceva delicat ca o iarbă invizibilă îi mângâia obrajii și picioarele goale. Brațele și le pierduse pe undeva și nu putea să le mai găsească, dar nu-i păsa. A traversat un curs de apă surâzător și a ajuns la un țărm de purpură.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.