Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obișnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă și să pătrundă în interiorul ei. La începu...
Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obișnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă și să pătrundă în interiorul ei. La început, totul era pură fantezie. Nu i se întâmpla să întâlnească ființe, doar niște forme asemănătoare reziduurilor de alte minerale care sunt cel mai adesea prezente în acea varietate de beriliu, numai că mai mari și mai complicate. Mai târziu, a început să întrezărească înăuntru lungi, misterioase coridoare și s-a aventurat prin câteva dintre ele, până când teama și liniștea lumii de smarald au făcut-o să dea înapoi. Alergând cu sufletul la gură, voia să iasă de acolo și inima-i bătea năvalnic o vreme.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.