Trepte

O să fii piatră
O să fii iarbă
O să fii smarald
Nu conteaz㠖 iarbă, apă, ceară, smarald
Aici elementele sunt aceleași
În adâncul lor.
Cât despre durere și viață
Doar literele par să le despartă
Și atunci altundeva va fi căutat
Începutul de poem
În lumea de dincolo a pietrei și a focului
Unde meșterii așază-n rânduri
Rugă, lacrimă, tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rugă

Rugă de pasăre, sus peste țară,
care se odihnește numai când zboară.
Rugă de pasăre, care
numai cât cântă nu moare.

Rugă de iarbă abia răsărită:
cerul de peste ea să deie în floare.
Rugă de piatră -să fie zidită
în zid de templu, nu de-nchisoare.

Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem
(naivă, credulă, nebună)
de aed care speră cu un poem
c-ar putea face lumea mai bună.

poezie clasică de din Zugravul anonim (1985)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 18.99 lei.

Poem

fiecare clipă de pace – o cumpănă.
de-o parte înaltul,
de cealaltă adâncul.
pe coama ei,
cruci de pământ mergătoare
spre locul de zidire
sunt
sufletele noastre.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

A roșit și atunci a știut că Zeița era deopotrivă sărut și roșeață-n obraji și țărm purpuriu și arici și pierdere a mădularelor și lipsa de înapoi și frontieră invizibilă și iepure negru și curs de apă surâzător și suferință, arbuști, delfin și toate acestea o îndemnau să continue și să treacă dincolo de frontiera de smarald unde picioarele-i goale atingeau iarba subțire sau poate un câine mare i le lingea orice ar fi fost era foarte tare îndrăgostită când a traversat frontiera de smarald.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Fire de iarbă

Cer cald
coborând
până aproape de acoperișuri.

cât o bătaie de inim㠖
atât ține fericirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Amân un festin pentru viața de-apoi...

Mi-e foame de viață, dar e marfă de lux,
De mine se-agață doar o viață-n reflux.
Și mi-e poftă de cântec și-o vorbă de-alint,
Și să n-am nicio grijă, aș vrea să mă mint...

Aș dori o salată din flori de cais,
Să o gust pe ascuns, dar mănânc doar în vis.
Și când zorii se-arată la fel de săraci
Doar din ploaie și nori ce mâncare să faci?

Și ce suflet lihnit port în mine, ce chin,
Când primește-un tain nesfârșit de venin!
Fir de iarbă pane aș gusta la dejun,
Dar nici iarbă nu am de pe unde s-adun...

Din pansele mi-aș face un chec la desert,
Dar grădinile-s toate pustii și-n deșert
Nici scaieți nu mai sunt, doar tăcere și vânt
Și-un cuvânt în atele, săpându-și mormânt...

Aș mânca un poem, dar cu ce mai rămân?
Ciugulesc o fărâmă de vers și amân
Un festin pentru viața de-apoi unde nu-i
Nicio foame de viață, doar liniștea Lui...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarbă de smarald

pășim prin iarba de smarald timorați
cu praf de spațiu-timp pe gene rare
pe brațe cu jerbe de flori arzătoare
din locuri cu meri roditori alungați

spre tronul nopții pășim fiecare
de soarele de dimineață trădați
pe plute purtate de valuri mânați
pe-aceeași apă cu dolii domoale

o flacără-n întuneric se-aprinde
nu-i capăt de drum ci speranță și vis
fum de lemn nobil și zvon de colinde

blândețea pe căi căutăm dinadins
să fie drumuri de pace spre paradis
ori vânt ce bate-n deșert spre niciunde

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Desculță prin iarbă

Vreau să fug desculță prin iarbă,
Să-mi găsesc locul meu curat
Și nu vreau nici o pată albă,
Pe covorul de iarbă plat.

Noaptea s-o savurăm în tăcere
Și cred că-n iarbă crește uitarea,
Cu o licoare pasională din alte ere,
Iar bujorii își schimbau culoarea.

poezie de (6 mai 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Rondelul bărbatului cu ochi de smarald

Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,
Pentru întâia oară un herald,
Ce din urzeli de vise-a răsărit.

Și în a lui privire când mă scald,
Știu că la naștere mi-a fost ursit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!
Mă pierd ca o copilă ce-a zărit,

Picând din ceruri al iubirii fald;
Rar limpede, ades nedeslușit...
Molaticu-i sărut dulce și cald,
Unirea noatră a pecetluit.
Iubesc bărbatul cu ochi de smarald!

rondel de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la ușă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aștept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranță
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubești printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus și ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranță,
Dragostea mă ține în viață...

poezie de (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel DancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Poem

fiece picătură de ploaie –
oglindă ascunsă
de lumină și temeri.
apa conștiinței se ivește
unde dimineți și soare
nu pătrund.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Nemuritori

Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald
Și-n plin deșert de suflet cald
O ploaie rece primenesc.

Cu stele ceru-mi înnegresc.
Ah, soare negru, fii herald!
Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald...

Destin nefast – să-mbătrânesc
Prin nopți trecând din fald în fald.
Cu pelerine de smarald
Și ochi deschiși ce iscodesc,

Nemuritori mă ispitesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Firișoare de iarbă

În ceruri,
Câteva tulpinițe de iarbă
Stăteau în fața lui Dumnezeu.

" Ce ați făcut?"

Atunci, toate, mai puțin una,
Au început nerăbdătoare să înșire

Meritele vieții lor.

Acea una stătea mai în spate
Rușinată.
Imediat, Dumnezeu a întrebat-o,

" Dar tu, tu ce-ai făcut?"

Firul de iarbă a răspuns, "O, Doamne,
Memoria nu mă prea ajută,
Pentru că, dacă am făcut fapte bune,
Nu mi le mai amintesc."

Atunci Dumnezeu, în toată splendoarea Lui,

S-a ridicat de pe tron.

"O, cel mai bun firișor de iarbă!" a exclamat El.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Red Badge of Courage & Other Stories" de Stephen Crane este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 7.99 lei.
Ioan Petru Culianu

Totul a început ca un joc. I s-a spus jocul de smarald. Obișnuia să privească o bucată de piatră verde translucidă și să pătrundă în interiorul ei. La început, totul era pură fantezie. Nu i se întâmpla să întâlnească ființe, doar niște forme asemănătoare reziduurilor de alte minerale care sunt cel mai adesea prezente în acea varietate de beriliu, numai că mai mari și mai complicate. Mai târziu, a început să întrezărească înăuntru lungi, misterioase coridoare și s-a aventurat prin câteva dintre ele, până când teama și liniștea lumii de smarald au făcut-o să dea înapoi. Alergând cu sufletul la gură, voia să iasă de acolo și inima-i bătea năvalnic o vreme.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Milan Kundera

Kitschul are ca efect curgerea a două lacrimi, repede una dupa alta. Prima lacrimă spune: "Ce drăguț e să vezi copiii alergând prin iarbă!" A doua lacrimă spune: "Ce drăguț este să fii emoționat, împreună cu întreaga omenire, de copiii care aleargă în iarbă!". Aceasta a două lacrimă face kitschul să fie kitsch.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Slowness" de Milan Kundera este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.00- 24.99 lei.

Poem

și acest soare
se va stinge cândva.
de la un pisc la altul,
urmele muritorilor
sunt amintiri
uitate deja.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi și pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ți liniștit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereți și vrăbii.
– Ochii tăi trudiți și fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viața
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, așteaptă-ți dimineața
Și o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.
Alin Ghiorghieș

At-om în iarbă

Pare răsăritul un număr par,
în alb-negru de mesteacăn e furtună negru-albă
oameni se întind pe iarbă
în alți oameni trec
dispar
soare la pământ și invers
inversând aceeași salbă.

Dincolo de veselie e miros de bătrânețe
Dincolo de tinerețe e mirosul de tristețe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Totul începuse ca un joc, dar acum știa coridoarele și bolțile și locul unde-și pierduse brațele și putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul șerpuitor și simțea distincția subtilă dintre sărut și roșeață, deși nu era nimeni și nimic de simțit. În același fel, iubirea era iubire și n-avea niciun obiect și toate acestea erau Zeița, care-o lua tot mai departe și mai departe dincolo de frontiera de smarald. Și, cu toate că nu exista nici în afară și nici înăuntru, uneori ieșea din lumea de smarald și de fiecare dată Zeița venea cu ea. Puteam simți toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închiși ori deschiși. Era atât de frumoasă și de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuși făcând parte din jocul de smarald.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acest conținut nu e disponibil momentan

întind un cearșaf lângă un alt cearșaf / lângă un alt cearșaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poți scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu ești un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii și pleci / vii și pleci

//sunt ca o papușă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioși //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ți-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu știe ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineții ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcționăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare și e o creștere continuă a neliniștii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineața ne liniștește

și pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearșafurile albe până obținem o linie continuă

un puls care ne trezește la viață și continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Ochiul Tarei nu e cel mai mare smarald din lume. În 1963, s-a furat din Muzeele Borgia, de la Roma, un disc de smarald cu caractere magice încrustate, datând din cel de-al II-lea sau al III-lea veac al erei creștine, a cărui valoare este inestimabilă. Discul încă n-a fost regăsit.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook