Ochi de Cupidon

Săgeţi cucernice de Cupidon,
Scrutându-mi paşii,
Evadează din ochii tăi.

Ce adevăr e să simt prin constelaţii
Eposul lor, al ochilor,
Preschimbat în sublimă vecie.

Mă ademenesc himerele, furişate
În gheaţa spiritului, inocent,
Şi prea departe de spaţiul-pereche,
În care îmi vei dărui Miracolul zeiesc al definirii...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări târzii

Eu te aştept să uit în toamnă
Toate aşteptările târzii,
să-mi înfloreşti cu dor ce se declamă,
precum o carte -n vers şi frenezii.

Eu te aştept să mă dezlegi de vise,
şi de negarea bolţilor senine,
să ne călătorim pe ceruri stinse,
când toamna ne încearcă prin lumini păgâne.

Eu te aştept să-mi dai dumnezeire,
şi flacără să-mi dai şi adevăr,
de-a pururi stinsă, arză-ne iubirea,
cum se deschid petalele de crini în cer.

Eu te aştept, ca să-mi creezi unirea,
unirea dintre mine şi ceva pierdut-
nu poate fi târzie amintirea
nici când s-a spus, că toate- au fost demult...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare (8 septembrie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între întuneric şi pământ

Lumina, ca un argint viu,
imprimă în dimensiunea
necunoscutului
diferenţa între întuneric
şi pământ
dintr- o fântână
a peşterilor
ce izvorăsc milenar.
Se reîntorc umbrele
singurătăţii.
În surdina
spectaculară
peştera e un templu
stoic,
cerandu- şi
fulminant
ţipătul tainic
al găurii cereşti.

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracolul Revelaţiei, inexplicabil prin cauzalitatea isorică, este miracolul intern al spiritului. Revelaţia se desfăşoară în mediul uman şi se produce prin om, ceea ce înseamnă că ea depinde de starea lui.

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluturaş

Am fost gonit de Cupidon
Eu fluturaşul din stomac
Sunt prea mic aş fi bufon
Că n-am săgeţi şi sunt sărac

Sunt îngerul iubirii ce dau fiori
Cupidon doar inima înţeapă
Iubirea o transform în flori
În stomac fluturii au treabă

Tu simţi că locu-ţi este gol
Primeşte-mă în corp la tine
În iubire şi în viaţă am un rol
Iubeşte şi mă susţii pe mine

Inimă mare un suflet fericit
Cupidon fiorul unui fluturaşi
Sunt fericit un om îndrăgostit
Un fluturaş suflet de îngeraşi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de gheaţă

Lacul, sedus de necuprins,
Prin farmec, furişat în ochii tăi,
E îngheţat în haos de mister -
Aşa mă părăsesc cuvinte-adevăr,
Pentru o clipă, dinadins.

Să ştiu că îi ating, dintr-o ispită,
Cu paşi maiestuoşi, stingher,
I-aş regăsi-n cenuşa unei păsări, revenite
Din vremuri, gânduri şi doruri părăsite,
Tăcerea lor s-o cred nerisipită.

Să mai aştept o zi de ieri,
La care ai putea să speri,
Să-ţi chem şi stelele prin ceaţă,
Să ostenesc prin ochii tăi de gheaţă,
În Lacul purului-adevăr,
Sedus de necuprins, în haos de mister.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea lui Cupidon

Privită de sus lumea pare un puzzle perfect al iubirii,
o inimă gigantică în care freamătă la unison
miriade de picături izvorâte din miliarde de suflete,
o maree de vibraţii incandescente,
de valuri extaziate revărsându-se
pe ţărmurile bunei speranţe, în ţara de foc,
acolo unde azaleele nu plâng niciodată,
acolo unde anotimpurile se contopesc
într-un sărut necontenit.

Cupidon, cel care în generozitatea sa infantilă
dezleagă din tolbă zâmbete ascuţite cu aromă de vino-ncoa',
lăsându-le să zburde la întâmplare, du-te-vino,
nu ştie că jocurile se mai schimbă,
mai apar scrabble, cuvinte încrucişate,
combinându-se după legi de nimeni ştiute,
vrute-nevrute, văzute-nevăzute.

Iar el suferă, dărnicia sa este răsplătită cu: mai lasă-mă!
câteodată din nostalgie câte o săgeată mai aruncă departe,
cu ochii închişi, sperând ca oamenii să reînceapă visarea,
cu ochii orizont-deschişi,
cu plămânii zugrăvind fresce
în aerul încă umed al dimineţilor,
simfonia patetică în ritmuri crescendo
a răsăritului sorbit de la buzele mării.

El speră ca amorul să fie dezgolit
între oglinzi de apă şi cer,
adieri dulci valsând pe nori buimaci,
dezmierzându-i,
hrănind palmele secate de singurătate,
Numai că speranţa este captivă în colivia deşertăciunilor,
promisiuni făcute, jurăminte solemne,
stele căzătoare aşternându-se pe pleoape naive,
atingeri îngrămădite în ferestre mincinoase,
uşi ferecate în spatele perdelelor fermecătoare.

Săgeata se înfige,
predestinată să unească inimi, acum le frânge,
Cupidon a îmbătrânit aşteptând,
nu mai există patosul de altădată,
basmele în care oamenii se iubeau până la adânci bătrâneţi,
Altele sunt acum simbolurile fericirii...
(cât de relativă este fericirea când vine vorba de săgeţi)
Săgeţi otrăvite, iar cel străpuns va alerga
după himerele trecutului
pe care le va atinge cu vârful degetelor,
printre şoaptele lui Bachus, în crâşma cotidiană.
Este o victimă, ca o ultimă licornă
aşteptând taurul stacojiu, destinul neîmplinit,
să o elibereze în marele mister al necuprinderii celeste.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Absolut

Letargica goană după valsul morţii
Se sfârşeşte într-un amar de nesomn,
Străpuns de paradisul de cuvinte
Şi de taine poetice,
Inexplicabil de concave şi indisolubile.

Gratitudinea ochiului, setos de adevăr,
Cerne sofisticata mea viaţă,
Căzută în naufragiul marilor iluzii.
Astfel re-naşte pauza dulcelui sens
Dinspre mirificul cutremur de adevăr spre Absolut.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intenţionat primăvara

Intenţionat primăvara
imprimă
miracolul fiinţei
vis fluid
în faţa urletului
şi-a disperării
dispare
frâu imaginativ
baricadează senzaţii
te surmenează
plăcerea
trecerii:
-Aşa
condamnă-mă
nu am fost bun
cu cei răi
aşa
ucide-mă
mi-am asumat
imponderabilitatea
cad rătăcind
deasupra
morţii:
-Ia-mă
ia-mă cu tine...
şi aţipesc
în nebuloasa
urmelor ei...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Inchid ochii si nu-mi vine sa cred,
Ca esti asa departe, mi-e frica sa te pierd.
Atunci cand eram in bratele tale,
simteam ca pe-ntuneric soarele strabate
si ca ne-nconjoara stele stralucitoare.

Fericirea mea nu cunostea hotare,
si acum simt, ca te iubesc Dragoste.
Fara Tine sunt pierduta
Nu gasesc calea luminoasa,
tine-ma de mana
ca fara Tine-s oarba!

Daca esti cu mine, nimic nu conteaza,
doar ochii tai prin care vad o alta viata,
alaturi de Tine, mereu langa Tine,
vorbind despre Tine, visand despre Tine.

Fara Tine zilele sunt negre,
dar speranta imi da putere.
Vreau sa simt dragostea ta,
pe care o vecie nu voi uita.

Vezi ca mana-mi tremura,
cum iti aud glasul.
O liniste imensa ma cuprinde,
si-ti simt sufletul acum, langa mine.

Auzi glasul meu pe Tine te cheama,
cum mama natura o cheama pe primavara.
Mi-e sete, simt ca buzele tale-s aproape,
dar Tu... Tu esti prea departe!!!!!!

Dar stiu un singur lucru,
Ne iubim Dragoste,
Si nimeni, nimic,
numai Moartea ne va desparte!

poezie de Adela Farcas din revista Liceului Al. Papiu Ilarian (2002)
Adăugat de Adela Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Parcă începe să meargă destul de bine..." gândi "Cupidon", întrezărind şansa reuşitei planului său, fără arc şi săgeţi. Lui "Cupidon" îi venea să sară-n sus de bucurie din ascunzişul său, zicându-şi: "A mers! A ţinut! Planul meu a funcţionat! Ce bine! Am ajutat la unirea unei perechi, nu la despărţire... Ah; şi acum ar trebui să se sărute! Oare ce mai aşteaptă?" Însă geneticianul "Cupidon" avu dreptate; nu dură mult până când cei doi trecură la sărut, un sărut plin de pasiune, după cum bănuia "Cupidon", deşi nu putea să vadă bine din ascunzătoarea lui, poate şi datorită întunericului. Bănuia însă, iar instinctul proaspăt format nu-l putea înşela... Îşi îndeplinise misiunea de Cupidon, fără arc şi tolba cu săgeţi, ba încă destul de bine, deci, în curând putea ieşi din ascunzătoare, fără a-i deranja pe cei doi îndrăgostiţi, aşa că momentul prielnic de a-şi face apariţia era doar după ce cei doi se sărutaseră... Alex ieşi, apropiindu-se de cei doi; acum nu mai erau body-guarzii săi, ci "victimele" planului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simţ de Duh Preacurat şi dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...

Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Şi cine era acest om, cum se numea...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcut ciur

Când Cupidon la nebunie
M-aduce cu săgeţi din arc,
Din mine curge poezie...
Şi ud copacii de prin parc!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas intens

Îmi număr paşii minţii mele,
Ciudaţi, se-opresc, privesc în jur,
În dimineaţa, ce i-a dezlegat de stele,
Se-apropie de numărul prea pur.
Şi cât aş vrea să mi-i îmaginez,
În al inimii incognito răgaz,
Ei, însă, tăgăduiesc
De-a sta pe loc,
Şi răsăritului de nouă zi,
Credinţa împărţită-n patru
O lasă, în absenţa vremii,
Pe iconostas.
Îmi cad cuvintele nestinse
Din torţele ce ard în vers,
Aprind o pocăinţă,
Văzându-mă înainte,
Şi, din vecia orelor,
Mai cer o clipă,
O clipă de popas intens...

poezie de Lilia Manole din Cuvinte nestinse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catharzis

Aş respira senin, cadenţat, atâta timp cât ochii tăi
îmi vor aprinde fericitul gol cosmic, luminiscent,
Pentru care am ţesut veşmântul catharzisului naufragiat.

Aş ferici pasiunea metaforică şi din suspinul ei
Aş veni la tine pe aripi de vultur,
Să ne înecăm în iubire şi dor poetic, arhaic şi de necuprins.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

- Acoperă-mi ochii, să simt mângâierea
Nisipului umed, sub tălpi şi s-ascult,
Refrenul de unde, al mării tumult
Şi-n paşii noptatici s-aştept adierea...

Şi ia-mă de mână şi du-mă departe,
Sub norii minunii, în bucla de timp.
Vom sta doar o clipă, zâmbind pe Olimp!
Intra-vom în pagini deschise de carte...

Zâmbeşti şi-mi ajunge! Privirea-ţi ne poartă,
Prin spaţii astrale şi drumu-i parcurs,
De parcă milenii întregi s-ar fi scurs.
Ne leagă iubirea şi-ncrederea-n soartă...

- Priveşte Pământul! E-o boabă de rouă!
- Arid, universul, îmi pare de foc.
Acasă-i mai bine, că-n oricare loc!
Ne-ntoarcă privirea-ţi cu zâmbet, când plouă!

- Prea bine, atuncea... De vrei, ne-om întoarce!
O clipă ne-aduce din nou pe Pămaânt:
Privirea senină şi soarele sfânt,
Din rază în rază miracolul toarce...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

paşii tăi scuturaţi pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi şi acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

ridicaţi parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinşi în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

zorii vin chiar şi-n ultima zi
ce-o desfid ca şi când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca şi-acum
paşii tăi
deschizând un alt drum

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

paşii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii

călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător

mâine se arată spânzurat de acelaşi păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
acelaşi de la trezirea lumii
tulburat de luminile şi umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineaţă
aparţinând albastrului

cuvintele ţes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mişcător
pe care nici ploaia nu-l ştie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind eternităţii mute

nu mi-am dorit vreodată nemurirea
şi nici sa stiu ce-nseamna a iubi
partasa sa mai fiu peste vecie
în lumea ce va fi, a nimănui.

e crud şi fraged inca tarmul
mintind stafilopozi cantand
lasandu-si tuluri de smaralde
în ochii mei tarziu visand.

nemarginiri se încrusteaza
în cratere curg amintiri
lăsand morminte triste-n valuri
cu şoaptele zvacnind trairi.

în prea departe se-ntrevede
o mana-ntinsa din neant
as prinde inelarul lunii
ce-mbraca timpu-n ceas galant.

şi sunt prea mandra si tacuta
sunt doar talazul infinit
scriind eternitatii mute
iubirea ochilor granit.

în pergamente prin apusuri
de parca-s fluturi razvratiti
adandu-si picura cerneluri
în umbra paşilor trăiţi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti copac

pe drumul meu
sunt multe drumuri

în stânga – buruieni
în dreapta – buruieni

la a treia răscruce
un afin se-nfige
cu rădăcina în iad

băltoaca îl hrăneşte
până la sevă

otrava rostirilor de prunci

cu un mugur de crin în torace
îi dau ocol
îl adulmec
până sângerează ochii mei
ochii tăi
ochii ochilor mei
ochii ochilor tuturor

mă-ndeamnă la culcuş
de frunze reci

eu mârâi
şi trec mai departe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!