Când se va deschide alb, pământul
Când se va deschide alb pământul,
Și cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.
Și acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...
Apoi, se va sfinți obolul și carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitației- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.
Lumina, din el, ca mintea, ce naște,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaște,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.
Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simț de Duh Preacurat și dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...
Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Și cine era acest om, cum se numea...
Lilia Manole
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.