Când se va deschide alb, pământul

Când se va deschide alb pământul,
Şi cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.

Şi acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...

Apoi, se va sfinţi obolul şi carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitaţiei- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.

Lumina, din el, ca mintea, ce naşte,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaşte,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.

Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simţ de Duh Preacurat şi dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...

Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Şi cine era acest om, cum se numea...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între întuneric şi pământ

Lumina, ca un argint viu,
imprimă în dimensiunea
necunoscutului
diferenţa între întuneric
şi pământ
dintr- o fântână
a peşterilor
ce izvorăsc milenar.
Se reîntorc umbrele
singurătăţii.
În surdina
spectaculară
peştera e un templu
stoic,
cerandu- şi
fulminant
ţipătul tainic
al găurii cereşti.

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări târzii

Eu te aştept să uit în toamnă
Toate aşteptările târzii,
să-mi înfloreşti cu dor ce se declamă,
precum o carte -n vers şi frenezii.

Eu te aştept să mă dezlegi de vise,
şi de negarea bolţilor senine,
să ne călătorim pe ceruri stinse,
când toamna ne încearcă prin lumini păgâne.

Eu te aştept să-mi dai dumnezeire,
şi flacără să-mi dai şi adevăr,
de-a pururi stinsă, arză-ne iubirea,
cum se deschid petalele de crini în cer.

Eu te aştept, ca să-mi creezi unirea,
unirea dintre mine şi ceva pierdut-
nu poate fi târzie amintirea
nici când s-a spus, că toate- au fost demult...

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare (8 septembrie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii si parinti in Saptamana Patimilor

In Saptamana Patimilor,
copiii se maturizeaza.
Cauta in cosul
Maicii Domnului
ouale rosii.
Constient
isi asculta
parintii,
Inconstient,
ratacesc
intr- o
Carte de rugaciuni-
Tatal nostru,
care esti
in ceruri,
sfinteste
Numele lor,
Usa milostivirii
li se deschide,
In timp ce suferinda
Mantuire Il nvie
pe Iisus Hristos.

In Saptamana Patimilor,
Cresc ingerii,
Cresc parintii,
precum aluatul,
care dospeste
in casa credintei.

Spinii incercuiesc
sufletele lor,
cuvintele sangereaza
cu lacrimi
si "Hristos a inviat!"
e simbolul copilariei,
inviate in adevar.
In Saptamana Patimilor,
copiii vad chipul
lui Iisus in Cartea Sfanta.

poezie de Lilia Manole (28 aprilie 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vedea totul

A vedea umilinţa
Pe această fiinţă.
A vedea fericire
Pe această iubire.
A vedea iertare
Pe această disperare.
A vedea un talentat
Pe acest om minunat.
A vedea un cuvânt
Pe acest mormânt.
A vedea un păzitor
Pe acest popor.
A vedea un zbor
Pe acest nor.

poezie de Luciana Manole
Adăugat de Luciana Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcere e să scrii o poezie cu tot sufletul! Uite asta e poezia, când simţi că ceva s-a desprins din tine şi te transfigurezi, devii parcă trup fără oase, subţire şi uşoară ca pana, pluteşti în acest văzduh poetic şi simţi că pereţii nu contează, totul pare reliefat, astfel încât ar putea să încapă în acest univers toate cărţile lumii, toate frunzele copacilor şi tot raiul de pe pământ, şi mâna să odihnească peste filele cărţilor, ochii să se înece în verdele frunzelor, iar inima să pulseze şi să cheme starea angelică, adăpostindu-ţi spiritul în paradis.

Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orhidee poetică

Sangvinicul dor de vise
Îl prind în zbor peste ecoul, ad-literam şi de neconceput,
Al feeriei cu aromă de orhidee -

Tu, floare cu petale amorţite de nefericire,
Să-mi reciteşti sacrul început,
Să-mi rostuieşti misterul edemic pe acest pământ!

Poate fiorul fericirii îmi va încânta suflarea,
Să-mi pot pleca obrajii albi la rădăcina Ta,
Îngenunchindu-ţi toţi îngerii Cerului!

poezie de Lilia Manole (ianuarie 2014)
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii noii zile se arată

Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.

Şi ciripitul live de vrabiuţe
Deschide geamurile vraişte,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârşită lacrimă din Paşte.

Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...

Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.

Cum vine- o Zi, cum zorii o vestesc,
Ştie numai Cel ce ne priveşte
Şi dirijează lanţu-acesta omenesc
De cântece durute şi totul zăboveşte.

Mai zăbovesc în taine, albe rugi,
Şi aş vesti, că-mi iese -n cale-o zi,
Dar amintirile supreme şi prealungi
Îmi dau navală, lăsându-mi dorul gri.

Lăsându-mi zori de zi într-o culoare,
Prin care altfel noaptea ar pleca,
Dar m-ar uita pe mine într-o vale,
Să cant şi eu, cum cântă pasărea.

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre oglinzi avide

Dintre oglinzi avide, separă-te de ură,
Lumina eminească fii demn a o prelege,
Declară-te curat, mirat de alba zgură,
Când soarele pe chip e a ta Lege!

Fii demn şi nu rodi fruct insipid,
Ce niciodată pilda rea el nu şi-a ogoit,
Ci s-a răscopt în van şi a scornit
Viermii minciunii, ce l-au dezminţit.

Fii purtătorul verbului din lacrimi,
Dintr-o enigmă grea ce ţi s-a dat-
Nu-ţi vinde fraţii, nu-ţi urî duşmanii,
Oriunde ai să cazi, de eşti ingrat.

Tinde să-nşirui argila vieţii sacre
Şi unsă fi -va în ceruri spre citire,
Nu regreta, că te-au cladit pe chakre
Şi te-au dat premoniţiei - grea fire.

Şi Eminescu, negreşit, de acolo unde
Îţi arde cu scântei lumina ta de veci,
Îţi va intinde braţul şi va pătrunde
Puterea nemuririi în tine s-o alegi.

Călcând pe capete, nu ai să auzi
Al libertăţii vaiet şi-al patriei curaj-
Unde iar mergi, unde-i, ce-ai dus?
Plătind cu transparenţa muncii lor de ocnaşi?

Au unii simţăminte ce se agravează,
Trecând arar c-un soi de vicleşug,
Peste lumina stelei şi a ei amiază,
Şi mână-n întuneric tot neamul burg.

Ridică-te Tănase, Scridoane şi Vasile,
Orânduiala ţării în pace s-o zidiţi-
Chemaţi-vă pe nume parinţii, fiii,
Nu vă lăsaţi trădării acelor ce-i iubiţi.

Ci mântuiţi, cu milă, poporul ăsta,
Gătit să i se incuibe în el mânia-
Deşteaptă-te, române, dac din deltă-
Trăiasca naţiunea, Eminul, România!

Lilia Manole

poezie de Lilia Manole (15 iunie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înveşniceşti privirea

Înveşniceşti privirea
cu cerul tău albastru
şi desenezi sclipirea
minunilor de astru.

E iarăşi primăvară-
coroană fără rege,
când clipa ta solară,
nu are nici o lege.

Şi-n pagină se-aşează
vibraţii de cuvânt,
să simţi a vieţii rază,
pe umezit pământ.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet...

şi în "A fi"
încolţeşte
un static mugur.

Pe el îţi întinzi
Sufletul,
când doare,

ca o lingoare
netămăduită,
ca o plagă
imortalizată,

atunci când
nemurirea
e cel mai viu păcat-

imuabil destin,
fără frunze,

respiraţie fluidă,
culeasă din întinderea
unui ram de tei...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între prezent şi viitor

Fantoma imperciptibilului e scufundată
În ozonul veşnicei aroganţe.

Necazul fulgerător de bestial
Îşi va pierde veninul deşertăciunii
Peste machiavelicul cuprins de libertate.

Veacuri se vor perinda, râuri se vor scălda
În lacrima îngăduinţei, iar dulcea Casiopee
Va murmura şoapta Domnului din Înaltul Cer.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana lui Manole

Ana lui Manole - acest Iisus feminin al românilor.

definiţie aforistică de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau soarele să-l prind,
Cu-nţelepciunea vastelor incendii în priviri,
Păstrând acelaşi dor arid,
Să-l sting prin focul de iubiri.

Vreau iar lumina zilei, printre stele,
Năframă zeilor s-o dăruiesc,
Cu tot albitul ei în pânză,
S-acopăr ochii ce iubesc.

Vreau inima să-ţi capturez,
Cu buzele fierbinţi, de pe jăratec,
Candoarea zorilor dori-mi-aş să visezi,
Aşa cum te visez în nopţi, ca un ostatec.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de Cupidon

Săgeţi cucernice de Cupidon,
Scrutându-mi paşii,
Evadează din ochii tăi.

Ce adevăr e să simt prin constelaţii
Eposul lor, al ochilor,
Preschimbat în sublimă vecie.

Mă ademenesc himerele, furişate
În gheaţa spiritului, inocent,
Şi prea departe de spaţiul-pereche,
În care îmi vei dărui Miracolul zeiesc al definirii...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

Şi vălul şoaptelor parcurge
Distanţe, ce văd chipul dulce,
Îmi este dor, până la moarte,
Şi dincolo de ea, prin noapte...

Că dorul, care îl descoperi,
Le vede –n tine, tot ce –acoperi,
Nu ai altfel de... un alt Dor,
În sinea ta de spirit doritor.

Şi numai dorul nu e o trădare,
În ciuda stelei căzătoare,
Această veşnică prezenţă
Te umple-adânc de o absenţă.
******
Cum să cerşeşti luminii- soare,
Cum vieţii să îi ceri favoare?
Cum dorului să-i porunceşti,
Că altfel nu ştii, să trăieşti?

Când ai să vezi, că iarba suie-
Să-şi facă dor, pe cărăruie,
Îţi va fi dor de-un dor, ce nu e,
Şi nu-i cel drag, ceva să-ţi spuie.

În partea, dată stelelor aprinse,
Ai să strigi " Dorule ucise!
Mă doare mult, până la tine,
Încă un dor, căzut în mine."

Un drum de dor, necontenit,
Va înverzi sus, din pământ,
Până la gheaţă, din acest colind,
Dorul nu seacă, nici în gând...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog! nu deschide ochii! eu sunt aici, nimeni nu ne poate vedea, eu îţi sunt aproape.... nu deschide ochii, nu încă! nu trebuie să-ţi fie teamă, eu sunt lângă tine, mă simţi? Nu deschide ochii, şi-mi vei vedea trupul...

citat din Alessandro Baricco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catharzis

Aş respira senin, cadenţat, atâta timp cât ochii tăi
îmi vor aprinde fericitul gol cosmic, luminiscent,
Pentru care am ţesut veşmântul catharzisului naufragiat.

Aş ferici pasiunea metaforică şi din suspinul ei
Aş veni la tine pe aripi de vultur,
Să ne înecăm în iubire şi dor poetic, arhaic şi de necuprins.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!