Pașii tăi
pașii tăi scuturați pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi și acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
pașii tăi
ridicați parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinși în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
pașii tăi
zorii vin chiar și-n ultima zi
ce-o desfid ca și când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca și-acum
pașii tăi
deschizând un alt drum
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Voi scrie la fel
Voi scrie, la fel, până-n ultimul ceas,
Pentru tine, pentru toți copiii rămași.
N-am prea multe culori, poate pumnii mi-s grei,
Poate-n mine au rămas odihnindu-se trei.
Voi scrie, la fel, și-n noapte, și-n zi,
Pentru cei reîntorși în poveștile vii,
Pentru cei înălțați, pentru cei trași pe roți,
Pân' la cer de atunci deschizându-se porți.
Voi scrie, la fel, azi, și mâine, și-n vis,
Chiar de trupul pe drum mi-a rămas între grinzi,
Și de-i lung și amar, și de nici n-ar mai fi,
Eu voi scrie, la fel, până-n ultima zi.
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul așteptării
Pașii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăștie mireasmă-n prag de seară,
Pe-o bancă, sub teiul încărcat, te-aștept să vii,
Din chioșcul vechi străbat acorduri de vioară.
Amurgul se coboară în ape străvezii,
Se tulbură în val priveliștea de-afară,
Pașii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăștie mireasmă-n prag de seară.
Dorul m-apasă greu și simt a lui povară,
Înfrânt și-ngândurat te-aștept, tu n-ai să știi
Că-n lunga frământare a serilor târzii
Singurătatea mi se zbate prinsă-n gheară,
Pașii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii amintirilor
E-același loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i același! Iarăși mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar pașii tăi se-aud pe vechiul drum.
Am și uitat de ce-ai plecat, dar știu
cum mergi și cum respiri, îți știu privirea,
deși ți-am șters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.
Nu-s pașii tăi și, sigur, îi confund.
Sunt alții, mult mai siguri, hotărâți,
ce visurilor mele corespund.
Nu poți fi tu, nu-s pașii coborâți
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
MĂ POARTĂ PAȘII GREI PE STRADA TA CA MAI DEMULT
Mă poartă pașii grei pe strada ta ca mai demult
Având un dor ca dulcele tău glas să îl ascult
Ca altă dată, dar timpul se rostogolește-n unic sens
Ducând departe și al amintirilor tumult.
rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drum de noapte pașii...
Pe drum de noapte pașii îmi sună încă-n stradă,
Paris, și tot mai merg prin ceață,
La ceasul când din umbră încep să se-ntrevadă
Căruțele ce trec spre piață.
Paris, suspin și zâmbet și cântec de ciocane
Și somn posomorât și greu,
Când Vesper licărește departe pe oceane,
De ce nu pot să dorm și eu?
poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Yeti
Pe drum de munte urc la pas
Si mă opresc in scurt popas.
In linistea ce mă-nconjoară
O mie gânduri dau năvală
Zăpezi in jur imi desenează
O umbră mare omenească.
Zâmbesc ușor, intr-un impas
E Yeti cel in munți rămas.
Om al zăpezi, ești sau nu?
Din preistoric, rendez-vous,
Vrei azi cu mine la cafea?
Mă uit si râd de umbra mea!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Iubesc pașii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezește zorii...
Iubesc norii când își varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arșița clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă șansa la o ultima răsuflare, înainte de asfințit...
Iubesc ochii tăi copilaroși care aleargă jucăuș către mine,
chemându-mă și alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruiește parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar și printre nori întunecoși...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor și cald... prin viața-mi rece...
Urma șoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simțirea...
Iubesc!
Simt că-mi așezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viață...
Spune-mi, dragul meu... tu simți gândul meu sub pașii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l strivești...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea și...
Îți dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul miroase a viu
să nu ucizi
lumina lunii
nimic să nu omori
în drumul tău
oricât de grei
ți-ar fi pașii
pe negrele zăpezi
în care umbrele
se-așează
privește cerul
încearcă să vezi
cu mult mai adânc
de clipa fulgerată
în colți de nisip
să nu ucizi nicicând
minunea de-a fi
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unicul drum
unicul drum către cer alege pașii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
și viziunea egalității între noi și zei.
numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spațiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.
într-o relativă abandonare,
printre șiraguri de stele,
lăsăm tinerețea scânteind în dorințe
și ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri și neliniști,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.
apusul își așază coroana de spini
și palma mângâie vântul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpezi albastre
S-a așternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeași cărare
pașii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viață
umbrele nopții împletesc
flori de gheață
dintr-o tristețe de-a mea.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
Viața dormitează germinând,
Și o simt în jur, universală,
Într-o nesfârșită oboseală
Și-n absența ultimului gând.
Și rămân și eu uitat de toate
Și de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea îngerilor
Și se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind ușor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai
Și îți era... nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi
Era un drum străin, amăgitor,
Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, pășind pe amintiri
Și încercând cu pașii să le ștergi.
Nu-ți mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coșmar
Când pașii tăi pluteau spre amăgiri.
Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu... tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar
Când se făcea că pleci, dar nu plecai.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii
Pașii mei sunt grăbiți
Peste poduri tociți
Au plecat răzvrătiți
Iar acum sunt cuminți
C-au întâlnit pașii tăi
Scuturați fiind de ploi
Aruncați în ninsori
Au lăsat urme moi
Încolăciți fiind de flori
Au zburat pân' la nori
Au visat că sunt doi
Visători până-n zori
Și-au luat pașii-n zbor
Colorând urme noi.
poezie clasică de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii mei
Prin parcuri goale și triste
Iar mă plimbă pașii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.
Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.
Lin pe băncile-nvechite
Cade burnița-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Și culorile ce curg.
Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu și pașii mei.
poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o seară
Într-o nu știu care seară,
Mă înec prin fulgi zglobii,
Mă simt copilul de odinioară,
Când fulgii îmi erau sortiți.
Eu simțeam căldură lor,
Ori eram îndrăgostit,
Ori poate ca sunt nebun,
Sau poate chiar obosit.
Dar și acum te simt în iarnă,
Dar fulgii au dispărut,
O dată cu fericirea
A rămas un drum abrupt.
poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi plouă-n suflet
Îmi plouă-n suflet
lacrimile toamnei
surâsul tău
strivit de timp
adie la ferestre
firesc tăcerea
pașii noștri
au rămas în urmă
înainte
doar pașii mei.
poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah!, Petronela, pașii tăi văratici!
Ah!, Petronela, pașii tăi văratici,
Pășesc pe al destinului traseu
Și-n mersul tău persistă Dumnezeu,
Și-n carnea ta plâng fluturii ostatici...
Lumini albastre-s ochii tăi hieratici,
Iar trupul tău străluce marmoreu,
Ah!, Petronela, pașii tăi văratici,
Strivesc staminele din androceu!
Și sânii tăi discreți, primăvăratici,
Tresar din când în când în decolteu,
Ți-e părul vânturat de-un alizeu
Și ochii-ți sunt, de-a pururi, enigmatici...
Ah!, Petronela, pașii tăi văratici!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutări pierdute
Și chiar lângă marele pas al timpului,
Lumina bătea clar pentru soarele acelor zăpezi calde.
Nu avem pentru stele gheții
Decât firavele rădăcini calde ale sufletului.
Ele topeau zăpezile pe sub țărâna pleoapelor.
Undeva, departe, încerca să ningă cu petale de lumină.
Pașii grei de mister n-ar fi putut ajunge
Niciodată la hotarul eternității pentru că,
Departe de clipele furate luminii unei calde priviri,
Se ascundeau tainele vieții
Coborâte în sufletele purificatoare ale zeilor.
Pentru ce-ar mai fi chinuit amintirile
Clipa cea veșnică a apusului,
Dacă toate speranțele nesfârșitelor căutări
Se pierdeau pe rând,
Fără lacrimi și zbor de cuvinte...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutări pierdute
Și chiar lângă marele pas al timpului,
Lumina bătea clar pentru soarele acelor zăpezi calde.
Nu avem pentru stele gheții
Decât firavele rădăcini calde ale sufletului.
Ele topeau zăpezile pe sub țărâna pleoapelor.
Undeva, departe, încerca să ningă cu petale de lumină.
Pașii grei de mister n-ar fi putut ajunge
Niciodată la hotarul eternității pentru că,
Departe de clipele furate luminii unei calde priviri
Se ascundeau tainele vieții
Coborâte în sufletele purificatoare ale zeilor.
Pentru ce-ar mai fi chinuit amintirile
Clipa cea veșnică a apusului,
Dacă toate speranțele nesfârșitelor căutări
Se pierdeau pe rând,
Fără lacrimi și zbor de cuvinte...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De satul meu bătrân
De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.
De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.
Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...
Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.
Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.
Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!
Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.
Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!