Când, de bine-de rău, mi-am reluat cursurile, relaţiile mele cu profesorul de istorie, care era foarte mândru de mine, au devenit de aşa natură încât am îndrăznit să-i cer noutăţi despre Mekor Hayyim. Spre surprinderea mea, îmi declară că nu cunoştea acest nume. Nu-şi amintea nici de numele suplinitoarei sale, dar era cu siguranţă altul. Trăgeam de aici amara concluzie că se senilizase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit din ce în ce mai puţin despre Miss Emeralds, căci colegii mei, inclusiv Ted L., mă priveau cu un aer jenat. Odată, când ne aflam singuri vâslind fără grabă într-o barcă pe lacul din singurătăţile de la A., l-am întrebat pe Ted dacă-şi mai amintea de Miss Mekor Hayyim. "Se pare", răspunse el, "că-i rosteai tot timpul numele când delirai. Vorbeai şi de o Miss Emeralds, te-am auzit chiar eu. Ce chestie, credeam că n-aveai să mai scapi. "Dar suplinitoarea profesorului J., l-am întrebat eu nerăbdător, "cine era? Îmi descrise o fiinţă insipidă, ale cărei cursuri erau atât de monotone, încât toată lumea se refugia în jocul de cărţi ori în lecturi mai atrăgătoare. Îmi confirmă că acea domnişoară destul de trecută se întorsese la ai săi, în Tennessee.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci Khadir i-a arătat lui Al-Kindi misterele djinnilor şi pe ale Întreitei Puteri şi l-a învăţat că puterea sunetului nu are limite. Alţii mai spun că atunci Khadir i-a dat lui Al-Kindi ca să-l slujească un djinn femeiesc cu păr roşcat pe nume Mekor Hayyim, cea mai frumoasă fiinţă pe care Allah, fie-i numele binecuvântat, o crease vreodată. Alţii, în sfârşit, afirmă că i-a dat o idee despre puterea sunetului creând din nimic o armată feroce şi apoi distrugând-o pe loc. Oricum, fapt e că de atunci Al-Kindi a început să practice activ magia sunetului şi să facă tot ceea ce înaintaşii săi Sa'id ibn Misjah, negrul devenit alb şi Al-Mawsili se pricepuseră să facă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am priceput pe-ncetul că Mekor Hayyim nu făcea parte din speţa noastră: era o zeiţă. Era ca zorii deasupra unui lac: tu, scufundat, începeai deodată să vezi. Era ceea ce împinge iepurele să scape de vulpe şi de puşcă. Sălăşuia în inima şi în pasul fugarului. Se afla în toate antenele ce vibrează.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre surprinderea mea, lucrurile s-au petrecut cam ca în visul meu. Miss Emeralds a venit către mine şi m-a luat de mână. Am tresărit, aşa era de rece sau de fierbinte. "Bill", spuse şi de atunci nimeni n-a mai îndrăznit să-mi spună aşa, "Bill, ce-ar fi să încetezi să te mai zbuciumi? Chiar dacă ai avea dreptate, asta nu serveşte decât la a complica lucrurile, oare nu pricepi? Şi îşi văzu de drum, înaltă şi fragilă, cu mâna dreaptă ridicată a rămas bun sau a binecuvântare, iar eu mi-am dat seama într-o străfulgerare că pogora din Primăvara lui Botticelli, că era zeiţa Venus ale cărei tălpi neprihănite abia atingeau pajiştea, a cărei prezenţă provoca miracolul vegetaţiei, a tot ceea ce înverzea sub paşii ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cu siguranţă o greşeală să-i telefonez lui T., căci ea mă minte de ani de zile, lucru care însă nu contează, dat fiind că o cunosc atât de bine încât întotdeauna sunt în stare să discern adevărul. În acest caz, eram convins că exista o oarecare legătură între a o fi cunoscut pe T. şi a o fi cunoscut pe Alice; şi că T. mă minţea cu bună ştiinţă zicând că nu ne-am întâlnit la Milano.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt exemplu de lapsus: O doamnă cere medicului ei informaţii cu privire la o altă doamnă pe care ei doi o cunosc, numind-o cu numele ei de fată. Cât despre numele pe care aceasta îl poartă după căsătorie, l-a uitat cu desăvârşire. Întrebată în legătură cu acest fapt, ea declară că este foarte nemulţumită de căsătoria prietenei sale şi că nu-l poate suferi pe soţul acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot gândindu-se la aceste amănunte, ajunse în sfârşit în faţa uşii cabinetului domnului Eugen Manea, al cărui nume era înscris cu majuscule pe uşa care se deschise automat, iar Lia pătrunse timidă în interiorul cabinetului, unde, spre surprinderea ei, nu se afla nimeni. Nici urmă de instructor, de membrii de bază ai echipajului... Încăpe-rea era goală, dar după cum îşi amintea din mesajul de pe monitorul computerului din cabinetul ei, mesaj pe care-l citise de mai multe ori, aici va trebui să-i aştepte pe ceilalţi trei candidaţi care vor reuşi să treacă testele cu succes. Asta însemna că ea era prima care reuşise?! De abia în acel moment îşi dădu seama de acest amănunt, ceea ce o determină să afişeze un zâmbet scurt, de mândrie, deşi n-o vedea nimeni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor şi a decis să plăsmuiască alţii mai frumoşi şi mai desăvârşiţi decât crease Allah însuşi. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin roşcat "închis" într-un strophalos sau disc de smarald cu incrustaţii magice (în realitate, discul nu-i decât un instrument pentru a o invoca; ea nu e defel "închisă" în el, ci există într-o lume a ei, care are, după cât se spune, înfăţişarea unei insule sonore în mijlocul unui ocean sonor).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să constat la rândul meu că Tratatul despre revoluţiile sufletelor nu este opera lui Luria însuşi, ci a discipolului său Hayyim Vital (într-atât e de adevărat că peste tot în ea e vorba de "Eu, Hayyim"). Textul ebraic al tratatului Sha' ar ha-gilgulim a fost tipărit la Ierusalim în 1912. Traducerea franceză a lui Jégut s-a slujit totuşi de versiunea latină a cabalistului Francescus-Mercurius van Helmont, fiul celebrului medic paracelsian Jan Baptist van Helmont, inclusă în Cabbalae denudatae tomus III de Knorr von Rosenroth, sub titlul De revolutionibus animarum.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Aşa am ajuns la concluzia personală că Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiţă prinsă în cursă prin cine ştie ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esenţa ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât că merita să fiu nesăbuit şi să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram student la universitatea din H., profesorul nostru de istorie, grav bolnav, îşi trimise o suplinitoare pe care, din pricina tinereţii şi a frumuseţii ei, toată lumea începu s-o privească pieziş. După câteva zile, făptura aceasta sfârşise prin a le inspira simpatie chiar şi acelora dintre colegii mei care erau atinşi de o pubertate mai dificilă decât mine, în timp ce profesorii noştri, între care deosebirile de sex nu mai jucau de mult niciun rol, se pierdeau în tot soiul de elogii faţă de noua lor colegă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai uimitoare scriere şcolii cabaliste tardive este Tratatul despre revoluţiile sufletelor, care a fost tradus în franţuzeşte de Edgar Jégut şi tipărit în 1903 într-o ediţie clandestină de 150 de exemplare. Les Éditions d'Aujourd'hui l-au reluat în 1984, într-o retipărire fotostatică, în colecţia "Les Introuvables".

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi o revedeam pe Miss Emeralds şi toate imaginile nocturne care mi se înfăţişaseră se aflau confirmate, într-atât îi erau mersul de aerian, râsul - cristalin, mişcările de gingaşe, atitudinea - încurajatoare şi rezervată în acelaşi timp, făptura-i emanând o mireasmă unică de briză marină ce-mi umplea gura şi nările de ozon şi de sare. Iar ideea de-a o fi văzut undeva mă chinuia în aşa măsură că, după vreo trei luni, sănătatea îmi fu serios zdruncinată. Ceea ce începuse ca un simplu joc devenise o obsesie care mă ţinea treaz şi mă împiedica să mă concentrez asupra multiplelor mele obligaţii. Din ce în ce mai des, închipuiam unul din smaraldele pe care le schimba în fiecare zi. Pătrundeam în acea lume verde unde o întâlneam pe Mekor Hayyim, Zeiţa Smaraldelor şi a tot ce înverzeşte, precum tulpinile şi frunzişul primăvara. Frumuseţea-i era aproape insuportabilă. Simţeam câteodată lacrimi picurând în adâncul meu ca nişte stropi de ploaie pe un trotuar nevăzut, în întuneric. Ea nu era conştientă de prezenţa mea, dar într-o zi m-a luat de mână şi m-a îndemnat să trec dincolo de acea formă inefabilă care e pojghiţa lucrurilor. Mâna îi era fierbinte sau îngheţată, nu ştiu. De atunci însă aşteptarea mi-a devenit atât de îngrozitoare, încât m-am hotărât să fac ceva.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am închis ochii şi am trecut în nefiinţă. Nici un gând, nici un sunet, nici o percepţie, nici un fel de senzaţie. Nu exista nici spaţiu, nici timp.

Ioan Petru Culianu în Jocul de smarald (1987)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pleoapele-mi sunt grele, verzi, translucide şi dincolo de ele bănuiesc existenţa unei lumi pe care abia o întrezăresc. Înaintez fără şovăială. Dar nimic nu mai e acum de recunoscut la mine: fălcile mi-au devenit puternice, faţa mi s-a alungit, gesturile îmi sunt numărate, glasul mi-a devenit aspru şi precipitat. Ipoteza mea e că sufletele se îmblânzesc şi se amestecă intim între ele. Nu cred în preexistenţa sufletelor şi în trecerea lor dintr-un trup în altul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!