Cuvintele convertesc prezentul prin sintaxa lor perfect literară şi farmecul visării dispare înghiţit de noaptea zilei pustii. În cugetul nostru, gândurile se aprind ca nişte făclii, luminând întunericul de dincolo de prezent.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pascal

În Noaptea Sfântă a-nvierii
Creştinii toţi aprind făclii,
E şi vestirea primăverii
Ce vine pentru morţi şi vii.

Adânca linişte-a vegherii
Aduce-n suflet bucurii
Şi-n Noaptea Sfântă a-nvierii
În lume se aprind făclii.

Mişca-tu-sa din temelii
Şi catacomba îngropării,
Precum şi credincioşii mii
Văzând miracolul ieşirii

În Noaptea Sfântă a-nvierii.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, dincolo de galaxia vieţii

Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.

Prin pulbere de artă, între spaţiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viaţa şi visul
Trăirii noastre simple şi eterne.

Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete şi-n gând,
Acoperiţi de mantie divină,
În adâncimea nopţii luminând.

Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-acelaşi soare şi trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieţii, parcă, un alt sens...

Suntem aici doar pentru-a ne cunoaşte
Şi de-a-ndrepta greşala celor mulţi,
Însă egali vom fi în faţa morţii,
Singuri şi trişti, neîmpăcaţi, desculţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul acesta continuu devenit pentru o clipă trecut mi se părea că se repeta, că vine dintr-un alt univers, pe care îl mai trăisem cândva, că l-am retrăit într-o altă dimensiune, deşi unicitatea lui era de necontestat. Prezentul devine trecut, trecutul reprezintă istorie, iar istoria devenită prezent ne oferă libertatea de a alege nu ceea ce este, ci de a o schimba.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta a fost ultimul gând pe care l-am mai putut memora... Apoi oboseala a pus stăpânire pe mine şi un somn lung, pustiitor de amintiri, s-a aşezat solemn peste trupul şi gândurile mele. Am îngenunchiat la poarta visării, în braţele celui atât de drag mie...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea din jur

În noaptea din jurul meu
Degetele îmi sunt lumină.
Îmi sorb sentimentele
Ca pe o cană de cafea cu aromă
De ciocolată.
Neuronii se întind
Ca nişte melci lipicioşi
Cu sparte cochilii.
Îi simt cum trec prin porii sufletului meu,
Le aud ecoul sentimentelor
În labirintul în care
Culorile se îmbrăţişează.
Acolo îmi caut liniştea,
Acolo este ghidul inimii mele.
Îngerii au plantat fulgi albi
Pe braţele mele.
Nu-mi mai trebuiesc globii oculari!
Sunt oar cercuri care se rotesc
În jurul unui punct.
Oh, orb, alunec în lumină
Şi dispersez întunericul,
Modelez iubirea
Şi devin înger...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca şi tine, vreau să zbor dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde şi-oraşe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.

poezie celebră de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În deplina singurătate a bătrânului parc, ne simţeam ca nişte bătrâni solitari, argaţi rătăciţi în timp, ai castelelor medievale. Am fi putut începe iar lumea, aşa cum o făcusem de mii de ori în gândurile noastre, dar unde ar mai fi fost atunci respectul, teama şi ruşinea pentru acel trecut?! Fiecare secundă este un fir din cenuşa trecutului. Şi atunci ar însemna să ne îndepărtăm conştient şi tăcut de acest prezent mişcător şi să-l renegăm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată noaptea cugetul

toată noaptea cugetul
s-a războit cu sufletul
unul ducea raniţa în spinare
celălat voia să zboare

păsările din pometul tuns
seamănă cu o plenară deschisă
în care fiecare vorbeşte cu gura închisă
şi ce vrea să spună rămâne ascuns

cuvintele - cuţite as-cuţite
şi tu Socrate nu eşti scamator
jocul tău nu place tuturor

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prezentul nu mai e prezent dispare timpul în neant.

citat din David Boia (21 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru sufletul unui artist, arta devine lumina călăuzitoare, prin întunericul vieţii.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc şi mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad şi plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Şi o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Şi-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toţi ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Şi timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Şi emisfere se divid,
Este aceeaşi luptă crudă
În întunericul perfid.
Şi se succed război şi pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Şi în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un şevalet
Şi prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sângerează fiinţa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele şi-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Şi în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de şoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Şi sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Gheţari şi în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Şi cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Şi trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Şi-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăşi "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nţeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Şi-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile mele au luat un caracter de fond, iar forma lor cosmetică s-a risipit în negura nopţii. M-am învelit într-o sevă de argint lucitoare şi blănuri de linişte formau în jurul meu un zid de lumină din care izvorau, trădate de propriile lor simţuri, cuvintele. Ele, cuvintele, deveniseră fărâme de cer, prin care izvorau adevăruri universale, în timp ce fără să ştiu, în vâltoarea amară a deznădejdii, lacrimile izvorau de sub umbrela ochilor de chihlimbar. Eram o corabie ce se legăna în genunea furtunii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralele-n perspectivă

Perspectiva orizontală
Întuneric gros aşterne
Însă din cea verticală
Suntem razele eterne
Din lumea spirituală.

Paralele orizontale
Parcă vina ne-o germină
Dar din cele verticale
Inima ni se însenină
Peste culmi spirituale

Că întunericul din cale
Înghiţit e de lumină
Şi-n a umbrei morţii vale
Purtăm o slavă divină;
- "Slava Maiestăţii Sale"!

Întunericul, e învins,
A fost biruit la cruce!
Crucea-i foc în noi aprins
Luminând calea ce duce
În Gloria Celui neînvins!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Privim prin benoclul cumpărat
De la second-hand
Iluziile pentru care nu există calificative.
Ne-am decorat gândurile după modele orientale
Şi le-am pus în târgul de vechituri, la vânzare.
Se răsfrânge în oglindă
Linia frântă a vântului rece...
Castanii au înflorit doar în sufletul nostru.
Sparge oglinda şi reformează-te din cioburi!
Tu eşti primăvara mea dulce – speranţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi lumina

Întunericul şi lumina
Aleargă pe tabla de şah a Universului
Să-şi alinieze pionii.
Turele stau de veghe
Ca nişte soldaţi cu sabia
Îndreptată spre tabăra adversă.
Cu nebunii nu te poţi înţelege.
Apropos! S-au înmulţit ameninţător de mult.
La Carul Mare stau înhămaţi caii.
Au dispărut tunurile,
Dar pacea se clatină
La intrarea în Zodia Balanţei.
Totul este reversibil...
Şi timpul şi viaţa...
Devenim prunci
Îngrămădindu-ne în uterul mamei
De teama morţii promise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă... Ar trebui să plouă... ploaia să spele urmele paşilor mei, să mă pot rătăci în copilărie şi-n umbre, în vise şi în farmecul lor...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori cu parfum de tei

Alunecă într-un vis
Florile cu parfum de tei.
Se risipesc la marginea sufletului de copil,
Ca maiapoi să alerge sub umbrela pleoapelor grele,
Căutând libertate,
Dincolo de prezent.
Peştii prezentului se prind
În undiţa de lumină.
Este atâta surâs în inima noastră
Ca a evadat în grădina în care
Curcubeul şi-a făcut leagăn.
Haideţi cu mine, copii,
Să alergăm prin parcul
Cu vise şi jucării!
Este lumină în noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!