În deplina singurătate a bătrânului parc, ne simţeam ca nişte bătrâni solitari, argaţi rătăciţi în timp, ai castelelor medievale. Am fi putut începe iar lumea, aşa cum o făcusem de mii de ori în gândurile noastre, dar unde ar mai fi fost atunci respectul, teama şi ruşinea pentru acel trecut?! Fiecare secundă este un fir din cenuşa trecutului. Şi atunci ar însemna să ne îndepărtăm conştient şi tăcut de acest prezent mişcător şi să-l renegăm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aştepta viitorul ca o scăpare de prezent, pentru că atunci când acest viitor vine, ne dăm seama că el e înşelător şi ne este dor de acel prezent care a rămas în trecut.

citat din Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşinea este sentimentul adânc înrădăcinat de însăşi mama natură în fiecare om. Ruşinea îi spune omului că anumite acţiuni sunt total împotriva firii. Problema este că ceilalţi oameni au învăţat să folosească acest sentiment pentru a-i manipula pe cei din jur. Ruşinea este una dintre cele mai primare emoţii umane. Ea este şi periculoasă pentru că îi spune unui om că el, ca individ, nu are valoare şi nu este destul de bun pentru a exista. Sentimentul de vinovăţie este sentimentul că acţiunile noastre au fost greşite însă ruşinea ne spune că noi suntem greşiţi. Omul va face orice ca să evite sentimentul de ruşine şi de aceea poate fi manipulat prin acest sentiment. Invidia, ruşinea şi vinovăţia sunt cele 3 emoţii negative pe care trebuie să le evităm în viaţa noastră socială.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când opunem rezistenţă la ceva, acel ceva începe să devină mai puternic, apărând cu şi mai multă înverşunare. Nu e o lecţie uşoară, dar trebuie învăţată... pentru liniştea noastră interioară.. Când ceva ne "sperie", atunci merită atenţia noastră, pentru că dacă fugim atunci ne va urma cu mai multa forţă. Teama noastră hrăneşte lucrurile care nu ne plac, iar opunerea rezistenţei hrăneşte teama.

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţă este o secundă dintr-o veşnicie, atunci ce suntem noi?! Am învăţat, nu fără efort, că durerea face parte din fericire... Paradoxal, aţi putea spune.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picnic

erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el şi o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraţilor strugaţki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi şi ultimul
iar viaţa nu însemna decât nişte litere
şi atât

poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemăm eroii

Un gol lichid dizolvă o secundă
Îmi zice de ere... Şi-n eroi chemăm
Bătaia sângelui ce încă, curge,
Cicatrizând roua fântânii
Ce păstrează rădăcinile tăiate ale trecutului.
Cu tălpi fierbinţi peste punţi nevăzute
Păşim în trecut,
Poposind îndelung la umbra tălpilor lor
Spre-a le cunoaşte izbânda şi visul,
Dar ei nu mai sunt decât o uşă deschisă
Prin care noi păşim cu teama
De a nu pângări tăcerea din ei
Şi de a le strica liniştea.
Când, într-un târziu, ei vor deveni noi,
Ne vom opri tăcuţi,
Aşteptând pe cei ce nu vor căuta
Pentru-a trece mai departe de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte, în 1949 sau 1950, de Paşti eram în Timişoara şi m-am dus, deghizat cum am putut şi eu, la Înviere la Catedrala din Timişoara. Am fost atât de impresionat de ce am văzut atunci încât nu am să o uit niciodată. Catedrala este destul de mare, ori când s-a făcut înconjurul atâta lume a fost la înviere încât nu ştiai unde începe cortegiul şi unde se sfârşeşte. Catedrala era parcă înconjurată de un inel enorm de flăcări aprinse, iar sus în clopotniţă erau alţii cu lumânări aprinse. Era o imagine extrem de frumosă a ceea ce se întâmpla atunci, în plin comunism. N-a fost loc unde să nu se facă slujbă de Înviere.

citat din Nicolae Bordaşiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele convertesc prezentul prin sintaxa lor perfect literară şi farmecul visării dispare înghiţit de noaptea zilei pustii. În cugetul nostru, gândurile se aprind ca nişte făclii, luminând întunericul de dincolo de prezent.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erupţie periculoasă

Erupţia Vezuviului devine catastrofală!
Oasele bătrânului Nostradamus
Sfârtecă ceaţa mormântului putred,
Trecând prin moarte, la viaţă.
Gelatina ochiului se distorsionează treptat
Sprânceana devine un conglomerta de albumină,
Iar ochiul se transformă-n pătrat.
Şi doare
Gândul lipsit de culoare,
Chipul său fad...
Fulgere sângerii cad din cer
Cât trupurile se transformă în lavă.
Un porumbel alb îşi zbate aripile,
Scuturând cenuşa trecutului.
Războiul sufletelor bolnave abia a-nceput.
Vărsaţi o lacrimă-albastră
Peste trupul de lut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

a fi bolnav

A fi bolnav înseamnă a trăi într-un prezent conştient, într-un prezent sie însuşi trans-lucid, căci teama de trecut şi de viitor, de ce s-a întâmplat şi de ce se va întâmpla, dilată clipa pe măsura imensităţii temporale.

definiţie celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebelul spune, pur şi simplu, adio trecutului. Este un proces constant; de aceea, să fii rebel înseamnă să fii continuu în revoltă - întrucât fiecare clipă este pe cale să devină trecut; fiecare zi este pe cale să devină trecut. Nu este acel trecut care este deja în mormânt - te mişti prin el în fiecare clipă. De aceea, rebelul trebuie să înveţe o artă nouă: arta de a muri cu fiecare clipă care a trecut, astfel încât să poată trăi liber în noua clipă care vine.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia şi dezvoltarea personală implică să părăseşti zona de confort, spaţiul tău de siguranţă, acele obiceiuri cu care ai fost familiarizat şi să treci să faci lucruri noi, să gândeşti în alt mod, să simţi în alt mod. Atunci apare TEAMA. Teama e firească în acel moment, mai ales dacă nu ai un ghid în care să ai deplină încredere. Dacă ai completă încredere în cineva, atunci e uşor, doar că ne este din ce în ce mai greu să avem încredere în oameni. Aşa că trebuie să încercăm şi să greşim singuri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va sfârşi?

Sunt vile înălţindu-se spre soare,
Şi câte altele nu vor mai fi...
Iar alţii mor de foame prin canale...
Acest dezastru, când se va sfârşi?

Ai "pile"? E ok în lumea noastră
Ai bani? O loterie ţi-e destinul
Însă te fură setea de putere
Şi îţi îmbată sufletul ca vinul...

De ce să laşi sărmanul să se mişte?
De ce nu ai şi tu ce are el?
De ce necazul nu se mai opreşte
Sub ale voastre feţe, măşti de fior.

Când dinastia voastră, răzbunarea
O va sfârşi, voi unde o să fiţi?
Lacrimi pe faţa voastră remuşcarea
Va pune şi cu lacrimile noastre,
Veţi fi atunci în suflet biciuţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste ani, atunci când voi purta liniştit o discuţie cu mine însămi, cu umbrele trecutului meu, eu, viitorul de azi, prezentul de mâine, nefericitul cercetător în măruntaiele timpului, voi deschide poarta amintirilor şi voi zâmbi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!