
Acesta a fost ultimul gând pe care l-am mai putut memora... Apoi oboseala a pus stăpânire pe mine și un somn lung, pustiitor de amintiri, s-a așezat solemn peste trupul și gândurile mele. Am îngenunchiat la poarta visării, în brațele celui atât de drag mie...
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ar fi putut să-mi ia totul și eu nu m-aș fi opus. Pentru că aș fi suportat, cu aceeași încântare, felul ei delicat de a pune stăpânire pe mine, invadându-mi sufletul, și trupul, și gândurile, până în acel profund al ființei mele care dorea cu pasiune să-i aparțină.
citat din Charmel Roses
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

De drag și dor
Iubitul meu cu ochii de cicoare,
Am fost la locu-n care ne-am iubit
Și firul ierbii iar mi-a spus că-l doare
Și fără noi se simte ne-mplinit.
Îl pârjolește goana după stele
Și visurile-n care alergam...
Îl îmboldesc cununi de floricele...
Doar eu mai stau pe-al vremurilor ram.
Mă doare iar sărutul de pe pleoape
Și-a amorțit, străin, în gândul meu.
Nici nu mai vin, din ochii-ți să se-adape
Speranțele. Mi-e somnul tot mai greu.
Am adormit și eu la o răscruce
De sentimente. Ce s-o fi-ntâmplat?!
Și drumul vieții mele, unde duce?!
De dor și drag, eu am îngenunchiat.
Mai bine împletește-mi din lumină
Un voal. Și pune-l peste chipul meu!
Și sapă-mi iar, te rog, la rădăcină!
Cu lacrima mă voi uda mereu...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas în mașină să-mi rumeg nesiguranța ce pusese stăpânire pe mine. Umbrele celor câțiva copaci sub coroana cărora adăpostisem mașina, formaseră o țesătură de raze jucăușe, poleite cu aur. Eram încântată de jocul acesta, în plus îmi dădea energia de care aveam cu siguranță nevoie. Naivitatea copilului din mine mă făcea să cred că timpul căutărilor mele se oprise aici... când el abia începuse.
Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul mesaj
Se scurg zilele din viața ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul și îndepărtatul meleag,
Voi locui și eu, ca și alții ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele și dragele, visele mele.
Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îți vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd și în brațe să te strâng?
Am să fiu mereu singur și iubirea am să-mi plâng.
Ai fost în viața mea o apariție divină,
Frumoasa mea blândă și cuminte copilă.
Plec totuși fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat și cald simțământ omenesc.
Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Și voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are și un sfârșit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înțelegi și să mă crezi.
Să-ți rămân pe veci în amintirea ta aș vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Și să-ți amintești așa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost și rămâne... Cornel.
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu mine prea departe
trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăcește când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foșnetul
aș vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar brațele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele
stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
pășesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în țărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind
poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur și gol
și ieri te-am văzut pe același țărm
prea singur și gol, cu marea în pumni
o oază pustie și seacă în noapte
storceai amintiri urcate pe culmi.
cu furie strigi, cu iubire rechemi
și te lași străpuns de spumele blânde
parcă ai cere clemență furtunii
sau brațele mele pe trupu-ți urcânde.
ca un zeu al iubirii, ca o pradă a gurii
te lași îmbăiat în sarea sudorii ce curge
de pe sânii mei flămânzi de sărutul depărtării
și-ți privești înlăuntru, zvâcnind doar cu mine în sânge.
îți întinzi brațele sforțoase peste zările toate
și sorbi ca din buzele mele dulceața prelinsă
mă știi că îți sunt răsărit și în miez de noapte
tu singur și gol într-un gând peste marea întinsă.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Te iubesc
Primul Te iubesc,
L-am primit când eram in brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi...
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zâmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu tu mi-ai spus Te iubesc
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci!
Vă văd alergând pe alee cu nuci...
E timpul iubirii de-nalt
Și mă duc,
Zbor liber spre cer, atingere lină.
Copil, frate și tată, mă duc,
Mă cheamă esența divină.
Te iubesc, suflet! Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca făclie,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul te iubesc
Primul te iubesc
L-am primit când eram în brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi.
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zîmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu Tu mi-ai spus te iubesc,
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci,
Când vă văd alergând pe aleea cu nuci.
E timpul iubirii de-nalt.
Și mă duc,
Zbor liber spre-nalt, atingere lină,
Copii, frate, tată, mă duc -
Spre ceruri, esență divină.
Te iubesc, suflet!
Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca o rază,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor
Ți-am pus în decor petale de trandafir,
Gura ta să miroase a roze.
Idealuri sidefii ți-am pus la picioare
Și în privire culoare...
Lumi paralele mi-au înfiat identitatea
Și m-am ascuns în spatele oglinzilor
Să-ți pândesc dragostea.
Jarul iubirii l-am împărțit la doi
Și când lumina s-a ascuns răpusă de somn,
Am devenit eu luna plină
Care te îmbrățișa cu razele
De pace și vrajă.
M-am desprins de cer și m-am întors în brațele tale,
Ți-am devenit pleoapă și lacrimă
Și spiritul morții mi-a îngenunchiat blând.
Atunci am desenat îngerii,
Spre a ți-i oferi în dar,
Ca semn al iubirii mele.
Pe mormintele morților vii,
Petale de iubire se vor risipi,
Căci ura din jur
Va brăzda cerul și tăcerea își va da regretatul sărut...
Ascultă cum tună și nu te întoarce spre ieri!
Fii de acum, altar de plăceri!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Solemn
Toate hârtiile mele
Le-am cărat cu brațul
Pe un câmp mare,
Le-am semănat solemn
Și le-am arat adânc
Cu plugul.
Să văd ce-o să răsară
Din gândurile acestea,
Din bucurii, din tristețe, din fericire,
Iarna, primăvara, vara și toamna.
Acum mă plimb
Pe câmpul negru
Cu mâinile la spate,
Mai neliniștit cu fiecare zi.
Nu se poate totuși
Nici o literă să nu fi fost bună!
Precis într-o zi
Câmpul acesta se va umple de flăcări
Și eu voi trece printre ele, solemn,
Încununat ca Neron.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn
Leagăn de dor - leagăn ușor,
Leagăn promis - leagăn de vis,
Leagăn de vis, leagăn de dor,
Leagăn promis - vis călător.
Leagăn de soc - vis cu noroc,
Leagăn de fag - plâns celui drag,
Leagăn de dor, leagăn ușor,
Plâns celui drag - zbor de cocor...
Leagăn de val - cer sideral,
Pat de aripă - fragedă clipă,
Leagăn de cânt - pală de vânt,
Val de nisip, salt peste timp.
Toate-s în noi... Pașii greoi
Trec risipiți... Noi oropsiți,
Răstigniți și mizeri
Ai apuselor seri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sicriul pe umăr
Toți oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toți oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
și codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toți copii lumii vor plânge și apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrățișa, îi va înspăimânta și-i va arde.
Toate femeile din lume țipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezișul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuși este așezat spre somn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un trandafir alb, ultimul trandafir alb peste care cade prima zăpadă, sunt ca voalul unei mirese alunecând pe zăpada pătată de sânge, ofrandă pe altarul sincerității și al luminii... Apoi, petalele mele alunecă pe obrazul timpului, într-un dans simetric, elegant și subtil, completând nuanțele reci cu cioburi de lacrimi și vis.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare,
Dar mi-ați lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare!
Nu v-ați hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...
În ochiul meu voi n-ați văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveați un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.
Câmpii de sângeri n-ați văzut
Pe cerul existenței mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.
Erați de mine prea departe
Neștiind că-n lacrima ocean,
Se naște-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...
Din mine iar am renăscut,
Voi mi-ați uitat închis trecutul
Și-având același, începutul,
Aceleași vise am avut.
Chiar în deșertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...
Voi n-ați știut că veșnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.
Gustați din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăși mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!
Nu-mi dați și sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins pe covorul balcanez și plin de amintiri exacte, m-am lăsat pradă unor gânduri nebunești din care nici cvartetul lui Schumann n-a reușit să mă smulgă. Doar vocea Dumneavoastră a putut să facă această minune. Iată, am și devenit un alt om - cel care a râs atât de mult împreună cu Dumneavoastră în timpul acestei întâmplări unice. Niciodată nu am prevăzut că în acest moment al existenței mele cineva ar fi putut să joace un asemenea rol. Oboseala părea a-mi fi singura camaradă. Ea chiar și este, dar, din fericire, îi faceți o concurență periculoasă.
Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele convertesc prezentul prin sintaxa lor perfect literară și farmecul visării dispare înghițit de noaptea zilei pustii. În cugetul nostru, gândurile se aprind ca niște făclii, luminând întunericul de dincolo de prezent.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!
Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Ființa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieși cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalță, ruginită și rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârșitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsuflețire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi și sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de știri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere și spaimă,
De brațele reci ale morții,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Și cine ești tu?!
Un om sau o umbră
Ce-și caută crucea
În abisul încărcat de neguri și amintiri?
Tu, ești un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat și integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine ești tu?! Și ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Intrebarile mele
Întrebările în mine s-au revărsat peste margine
iedere cățărătoare
împânzindu-mă
încolăcind mirare cu mirare
călcând apăsat peste nelămuritele mele tristeți
le simt cum se strâng, cum clocotesc
horă nebunească de iele rotind peste gânduri
am să mă așez pe o piatră mare albă
la margine de drum fără sens și fără capăt
și-am să le las să curgă prin mine
fără să le mai număr
fără să le întreb nimic la rândul meu
să se risipească numai în mine
ca o ploaie de vară
legând gând de gând
și simț de simț
curcubeu împletind în chip de răspuns
peste clocotitoarele regrete.
poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita

Comentează! | Votează! | Copiază!

și ultimul gând -
când pe calea iertării
așteptăm moartea
haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când dormi...
Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înțeles,
Și-o clipă aș vrea ca tu să-mi dăruiești,
Un vis frumos din care să nu te trezești.
Tu să m-aștepți să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopții îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.
Voi veni încet și pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniștea să-ți necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.
Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou plutești,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi șoptești.
Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Și visul tău ușor se va-mplini.
poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!