Picnic
erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el și o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraților strugațki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi și ultimul
iar viața nu însemna decât niște litere
și atât
poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Despre toamna asta...
despre toamna asta...
despre toamna asta aș scrie
și frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aș scrie despre cocorii
prea devreme plecați
despre cum rămaseră anii
fără speranțe fără dorinți
și despre zile grăbite
și apusuri aș mai scrie
despre ce-a fost înainte
și n-o să mai fie...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecte
Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi și despre pomii fructiferi,
Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ și despre univers;
Voi scrie despre stat și despre mers,
Iar despre țară, cât e de frumoasă...
Voi scrie despre ape, despre munți
Și despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punți,
Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu
Și care învechitu-s-au ca vinul,
Tot așteptând un gol să-și facă plinul.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțeleptul se gândește la drum, prostul doar la picnicul de pe marginea drumului.
aforism de Ionuț Caragea din Gânduri pentru caricatura umbrei (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
Roiuri de gânduri
îmi zumzăie în minte.
Gânduri de bine,
gânduri despre mine,
despre tine,
despre lume.
Unele îmi dau aripi,
altele mă inspiră.
Unele mă încântă,
altele dezamăgiri îmi înșiră.
Într-un moment de elan suprem
îmi stabilesc prioritățile
și fac să roiască
toate gândurile
care ar putea
să-mi stăvilească entuziasmul
de a trăi,
de a iubi,
de a fi EU.
poezie de Carmen Munteniță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva despre judecata altora
acum să-ți spun ceva despre judecata altora
despre supraviețuire
despre plânsul tău și miopia lor
despre durerea ta și urma pământului
să-ți spun ceva despre zvonul nopții care îți ascunde plânsul
apoi să strâng din dinți
pentru că un supraviețuitor urmează drumuri până la capăt
și pentru că pulsezi mai puternic după fiecare lovitură
iar tu omule
ești copacul din mijlocul furtunii
dansează până la final
pentru că înalții nu cunosc lucrurile simple și fericirile
fiind mult prea sus de rostul vieții
poezie de Dorina Șișu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori
Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.
Voi treceți pe drum, vă uitați printre gratii de poartă
și așteptați să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeți-mă, credeți-mă,
despre orișice poți să vorbești cât vrei:
despre soartă și despre șarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creștem,
despre ură și cădere, tristețe și răstigniri
și înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
așa de mult să plângă și n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsați-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închiși.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș vrea să scriu despre toate femeile
care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viață
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
și că distanța dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
și nici un virus nu poate să-ți atace
singurătatea
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu
Ți-aș scrie ceva
despre nevinovăție și cunoaștere,
despre remușcare și desnădejde,
despre tristețea mea...
Ți-aș scrie ceva
despre frivolitate și melancolie,
despre Platon, Socrate și Diogene,
despre înduioșare și poezie,
despre inima mea.
Ți-aș scrie ceva
despre eleganța paradoxului,
despre zilele-mi negre și nopțile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârșite, roz-albe!
Ți-aș scrie ceva unduios și sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ți șerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!
Știu, Simm, știi bine că știu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Schija frumuseții
Despre femeie nu se poate vorbi decât cu mâinile
despre femeie nu se poate cânta decât cu lacrimile
despre femeie nu se poate lupta decât cu ochii
despre femeie nu se poate iubi decât cu inima
despre femeie nu se poate scrie decât cu soarele
despre femeie nu se poate naște decât cu moartea
despre femeie nu se poate ruga decât cu Dumnezeu
despre frumusețe numai adevărul
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (6 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnic pierdut
Parcă veșnic pierdut prin ținuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veșnic peisaj:
Unde nori colorați îmi cântă despre tine,
Folosindu-ți surâsul pe post de mixaj...
Unde soarele veșnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbești s-ajungi în viitor...
Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...
Unde eu sunt acelea ce îți urmează pașii,
Când pășim împreună pe aceeași cărare!
Unde timpul, nebunu', nu își păstrează așii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...
Unde lumea și pacea se-nțeleg de minune,
Unde nimeni nu știe să trăiască-n trecut,
Unde tu și cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veșnic pierdut...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Dacă luna m-ar lăsa
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.
Despre zboruri și căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi și întâmplări,
Deziluzii și frustrări,
Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,
Fiindcă-așa m-ai învățat,
Pân' din cer ți-ai făcut pat,
Și la EL te-ai înălțat
S-ascut dor, reverberat.
Ți-aș scrie pe-un colț de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colț de vis:
Cum ți-e, mamă'n, paradis?
citat din Iolanda Șerban
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizația e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere fie și o fisură pătrunde și schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porțiune meridională a Carpaților. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizației în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereștii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naște, crește și moare, fără să le fi părăsit vreodată!
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...
spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătați de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre pașii noștri unduiți de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ți-ai apropiat buzele
ca să-mi săruți inima răvășită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrățișare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoșteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât
Cânt
Cânt în gând un cântec
despre pământ
Cânt
cânt cu noaptea despre zi
despre miazănoapte
numai zi-mi!
De-ar ști îngerii câte aripi le-am furat
și le-am lăsat la amanet
și tot pe jos
ca prostul am umblat..
Hai zi-mi!
De ce mi-ai luat
și ultimul răspuns ce ți l-am dat?
Pe unde Doamne
la dracu am umblat?
Doar zi--mi!
Atât...
Și am venit cum am plecat
cântând!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele lui întredeschise erau buze care vorbeau, dar nu despre iubire, ci despre spații de milioane de mile, ochii lui închiși erau ochi care priveau, dar nu în adâncurile altor ochi, ci în cele ale altor lumi. Sub tâmplele lui pulsau gânduri, dar nu despre frumusețile altor femei, ci despre priveliștile siderale și configurațiile constelațiilor.
Thomas Hardy în Idilă pe un turn
Adăugat de Violeta Jumatate

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care scrie despre el și despre prezentul său este cel care scrie despre toți oamenii din toate epocile.
citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-aș spune
Ți-ar spune ceva
ți-aș spune orice
despre luna din geam
despre nopțile albe
și despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineața și seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghițituri mici
din aceeași ceașcă...
despre grădina
în care aștept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
și fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoțește
și despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
și între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aștearnă între noi
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este un mister pentru mine, încă și astăzi. La noi se vorbește doar despre căsătorie, nu despre dragoste. Despre ascultare și supunere totală, nu de relații de iubire între un bărbat și o femeie. Doar despre o relație sexuală obligatorie între o fecioară și soțul ei care a cumpărat-o. Dacă nu uitarea sau moartea. Atunci unde este iubirea?
Suad în Arsa de vie
Adăugat de Iustina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gloata se cucerește dacă-i vorbești despre bătălii, regi, elefanți și ființe fantastice; despre fericirea ce va veni după moarte, dacă-i vorbești despre lumina vie ce le-a păzit nașterea, despre îngerii care roiesc în jurul lor, despre demonii care-i amenință și despre iubire, iubire, această promisiune a uitării și îndestulării. Vorbește-le despre toate acestea și te vor iubi; vor face din tine egalul unui zeu. Dar tu, tu vei ști, pentru că ești aici în fața mea, tu, francul urât mirositor pe care hazardul l-a pus în mâinile mele, vei ști că toate astea nu sunt decât un văl parfumat, după care se ascunde nesfârșita durere a nopții.
citat din Mathias Enard
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Viața e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viața" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică și ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăiește gânduri crezând că trăiește "viața". Tu ești Viața, care nu poate fi făcută de nimeni și de nimic. Dacă părinții tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i așa? Gândul nu poate cunoaște viața, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viață"; după cum Adevărata viață nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viața ființează ca prea-fericire a fericirii, doar în absența gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici și acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici și acum, Sunt Viața din aceasta clipă și nu gândul care apare în ea și pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viață liberă de devenirea gândirii înlănțuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!