Când râde în somn copilul
Legănându-l pe picioare
Mama își culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că și-a împlinit destinul.
Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Și se bucură din plin.
Cu drag pruncul își privește,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbește
De necazuri mama uită.
Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.
Când în somn râde copilul
Mai ușor mama zâmbește.
Râsul lui este mobilul
Care o întinerește.
Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.
poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.