Când vedeam marea nemărginită înaintea mea, liniştită şi poleită de lumina soarelui la prânz, ca o oglindă, şi munţii dinţaţi ai Eginei mai albastru coloraţi decât şira lungă a munţilor înalţi ai Argolidei şi cerul albastru limpede ca o lacrimă printre căscăturile columnelor Parthenonului, mărimea clădirii şi seriozitatea ei religioasă adânc pătrunzătoare, mi-au dat pentru prima oară acea înfiorare vie, adâncă, despre care zicea Maiorescu odată la curs, că străbate măduva şirei spinării din creştet până la tălpi.

Teohari Antonescu în jurnal (1893)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal în jurul inimii

Albastru de Voroneţ
albastru de Română
singur printre poeţi
cu cerul pe mână

Albastru de Română
albastru de verde
curcubeul se amână
până când se vede

Albastru de verde
singur printre poeţi
şi Ceahlăul mă crede
albastru de Voroneţ

Albastru de Română
un clopot pe strună

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particula de gheaţă a lui Robu

(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)

Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un gheţoi,
Electrizând şira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul aşteptării
Unui deznodământ în doi?

Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel şi după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creştet până la călcâi?
Când se va naşte nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?

Va mai simţi, când vom fi oase noi,
Şira spinării noastre un gheţoi?

Va ţine o particulă ciudată
Iubirea noastră încă îngheţată?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Am un stil inconfundabil in a scrie poezie
Se perindă-n faţă oameni si o tonă de hârtie
In final ţes o poveste despre ieri si despre azi
Despre norii prinşi de cerul in albastru de topaz.

Pasul meu coboară munţii si străbate lunca verde
Pasul meu trece pârâul, călcând pietre după pietre
Pasul meu nu-i şovăielnic nici când frigul mă cuprinde
Mă-ncălzesc cu vers fierbinte din o mie de cuvinte.

Port cu mine scris in sânge, gânduri care imi sunt dragi
România e Ardealul cu pădurile de fagi
România e Danubiu, delta si Moldova toată
România este marea, România mi-este vatră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat...

Am luat din munţii României,
Rezistenţa rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esenţa vieţii pure.

Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingăşie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.

Ce ştii de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculţi când eşti aproape,
Aducându-ţi linişte în grai odihnitor.

Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniştită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta fiinţă iubită.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi ochii

care te fulgeră erau
de un albastru injectat
precum miezul albastru al unei flăcări
galbene de aparat de sudură
cu oxiacetilenă în clipa
când te hotărăşti s-o stingi
aşa-i erau ochii în plină tandreţe
privesc fascinat cum mâinile ei
se lasă-n râul de iubire
şi-n căuş aduna apa
care străbate lumina la fel
cum străbate aerul
căzând pe buzele moi
e un act de autoritate
numai apa poate să pretindă asta
ochii se întâlnesc din nou
au culoarea oţelului proaspăt răcit
taie clipa-n două înainte de somnul
de veci au fost aşa la supărare
acum tremură instabili

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul e albastru pentru că tu vrei să ştii de ce cerul e albastru.

citat din Jack Kerouac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul tău albastru

Un râu de lacrimi am vărsat
De fericire si de tristeţe
Lumina ochii mi s-a secat
Tu-mi dai a visului acurateţe

O pânză albă ochii mei
Iubirea e ce mă nconjoară
Gândul am străjer pentru ei
Căldura Luceafărului în seară

Am apucat ca să te chem
Luceafărule printr un gând
Şi inima mi s-a făcut un ghem
Am simţit prezenţa ta venind

În gândul meu rămâi te chem
Un bulgar al aştrilor arzători
Cerul este tatăl tău suprem
Veşnic iubitor printre muritori

De poţi veni în fiecare seară
Spune-mi povestea ta de astru
Să te astept la geam afară
Coboară din cerul tău albastru

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Vântul cald mângâie marea,
Soarele dăruieşte bronz,
Vacanţa-şi face de cap
Printre muritori,
Poveştile de dragoste
Se trăiesc intens,
Şoaptele de-amor
Se spun sub clar de lună
În cântul greierilor.

Pretutindeni culori vii,
Cerul, tablou spectaculos
În mişcare,
Predominat de seninul albastru.

Totu-n jur e bucurie;
Plante, flori, copii,
Munţii numai buni de luat la pas;
Se trăieşte frumos,
Se pregătesc din vreme nostalgiile
Pentru toamna care va veni.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa a fost de multe comparată cu escaladarea munţilor, înalţi sau nu foarte înalţi. Dar care dintre noi poate spera, chiar şi în imaginaţie, că ar putea ajunge până în vârful Everest şi să privească în linişte întregul lanţ al munţilor Himalaya, întinzându-se la infinit în albul orbitor al zăpezii?

citat din Subrahmanyan Chandrasekhar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Pe ramuri verzi
picur albastru
din bucăţi de oglindă.
Ochii mei de sticlă
văd unduirea firelor de iarbă
şi-mi desenează
modele vii,
perfect geometrice
pe-un disc albastru.
Lumina ce-mi cade în poală,
călduţă,
se-mparte-n atingeri de verde
şi sunete de-albastru
şi-mi lasă un vid de culoare
pe care să-l acopăr
cu gânduri,
nici verzi, nici albastre,
ci de un galben mat
ca de-o suflare stinsă.
Verde crud,
Albastru nemărginit,
Toate se-ntorc în lumină.

poezie de Anca Adriana Arbune
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albastru

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
ce-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul din albastru

Ziua cu lumnină
Viaţă trecătoare
Noaptea e senină
Viaţă fermecatoare

Suspină ea marea
Valul sărută malul
Un răsărit de soare
Pe tera este raiul

Mâna ce ne-a dăruit
Un infinit din astru
Iubirea pe pământ
Cerul din albastru

Păsări care zboară
Clipe dintr-un ceas
Omu-îi o frântură
Secundă de popas

Rămase vii amintiri
Din iubirile lumeşti
Din zbor de cocori
Sufletu-îl moşteneşti

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!