Serenada celui care pleacă

La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfinţit.
***
S-aude în depărtare
ţipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână uşor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescăruşii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănaţi de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiţi cu rost şi fără rost.
***
Luna păleşte mai tare,
n-am înţeles de ce,
poate-am greşit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Şi marea îşi cântă tristeţea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viaţa,
pescăruşii – ani ce-au rămas.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul cu sare-n priviri

Mugurii albaştri au căpătat culoarea nopţii,
ciorchini de stele s-au lăsat ca o simfonie
între fericire şi nefericire, între azi şi mâine.
Vaporul abia se zăreşte,
frunze de octombrie oftează in larg,
cine va trage cortina speranţei?,
apa-i sărată, pesăcurşii se zbat aproape de mal.

***

Şi sarea s-adună pe rana iubirii,
mă doare trupul de-atâtea amintiri,
o scoică mi se aşează-n palmă,
sărată şi ea de-atâtea amăgiri.

***

Nu mai e loc lângă Mare,
apa fierbinte-a spălat ce-i lumesc,
a rămas doar o dâră albastră
ca un vis printre albii nămeţi.

***

Cerul de prea mult soare
lăcrimează cu stele şi dor,
Marea spre nord se retrage,
vaporul mai face-un ocol.
Marinarul intoarce privirea
spre ţărmul sărat şi pustiu,
ciorchini de vise aleargă
spre marinarul cu sare-n priviri.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi copii ai mării

Suntem doi copii ai mării
tu sirenă şi eu val,
Ne-întâlnim în faptul serii
lângă farul de pe mal.

Luna se-oglindeşte-n apă,
pescăruşi-au adormit,
Întunericul îmbracă
cuprinsul nemărginit.

Liniştea nopţii coboară,
ascultăm cum cântă marea,
Iubirea ne împresoară
până se aprinde zarea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul aleargă desculţ

Vezi tu noaptea asta?
E a ta, când ninge fară fulgi
Ochii mei tot aleargă
Luna coboară ca o urmă de lup
Nu intra în stropii de ploaie
Timpul aleargă desculţ
Anii ca zăpezile se vor întoarce tot mai albi
Şi atunci şi acum iubirea.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

anii au trecut în grabă, grămadă
au mai rămas câţiva
în palmă se scutură amintiri
de azi, de ieri, de nicăieri
i-am spus vieţii, du-mă
şi m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se sparg de câte un ţărm
doruri, vise, precise, imprecise
sunt un cuvânt lovit de aspre stânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânzele rupte
în derivă, pe marea neagră
de gânduri, păcate, de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Ne ridicăm pe vârfuri
şi rostogolim privirea dincolo de valurile
multicolore de hârtii.
"Sunt caracatiţe isterice şi rechini fără sentimente"
mi-ai spus într-un moment de luciditate barbară,
şi te-am crezut.
Rău a fost că ai avut dreptate!

Din palmele noastre întinse au căzut mii de scoici
ca leproşilor carnea,
şi din scoici s-a prelins marea
la picioarele slinoase ce creşteau din cuvântările lor.
Ne-au secătuit de răbdare şi vestele de salvare
s-au spart în colţii atent îmbrăcaţi în catifea.
Ca trandafirii îşi ascund spinii în parfum.
Dormim pe ei în fiecare noapte şi ne minţim
cu acele îmbrobodite în miere.

Ne-am ancorat visele aiurea,
când porturile lor au trădat întotdeauna o noapte
cu faruri mult prea slabe.

Ia-mi sufletul
şi vinde-l la anticariat!
Iubito,
în marea asta
peştii se-mput din capul pieptului.

Doar afară pescăruşii zâmbesc mai sincer...

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E pace pentru noi

Am aşteptat clipa
Să fiu suficient de liniştit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu eşti aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Şi o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voinţă
Se numără şi aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau şi pe tine
Şi tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Şi nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Şi cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Şi vreau să înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înşelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arşiţa era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pe un ţărm de vis

pe ţărmul iubirii nu e loc de furtună
doar valuri albastre să umezească urme
de săruturi tandre sub clarul de lună
şoapte mângâieri nicicând să se curme.

plutesc pe valul mării liniştite
şi pescăruşii zboară deasupra mea
în fericirea mea razele-s împletite
purifică la rădăcină nostalgia grea.

mă tot întreb cu visele din mine
ce să mă fac cum să le dau un rost?
unde pot să le alătur clipelor divine?
cum să fac timpul să nu fie anost?

port în mine viaţa superbă nestemată
stăpână peste suflet- iubirea fecundată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,
pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,
pe umărul stâng îţi plana un cocor,
pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,
copilul de aur scăpăta încet spre nadir,
în jocul celest scufunda un vapor
în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,
zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,
mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,
în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,
de-un fir de păr atârna o petală de nor,
cădeam cu braţele deschise în cerul tablou
contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ţi urmele paşilor goi,
vântul şoptea nisipului uitarea,
un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor,
scrijelindu-mi durerea.

Priveam şi am rămas un veşnic privitor,
am fost actor şi am rămas un simplu autor,
am fost al tău şi am rămas al tuturora, un solist,
poetul autist.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta pescăruşii dorm

I

În ceaţa estului cerul parcă-i de mătase;
Sfioasă, lumina se iveşte de dincolo de mare;
Bolta-nmănunchează fire de argint lucioase,
Tribut plătit de soarele care răsare.

Iată! Stolul, un fulger pe cer cu aripi uşoare,
Se înalţă din locul unde valurile lungi se sparg
În dimineaţa asta, proaspătă ca o mirare –
Pentru că pescăruşii s-au trezit şi ies în larg.

II

E-o pace somnoroasă pe maluri şi pe unde-acum
Când mareea-şi schimbă cursul pe tăcute;
Nu se aude zgomot de pistoane şi nu se vede fum,
Barca se leagănă domesticită, valurile-s mute!

Dincolo de deşertul turcoaz al mării, undeva departe,
Acolo unde vânturile mari îşi au spaţiul lor de joacă,
În miezul zilei păsările se bucură de libertate –
Pentru că pescăruşii-s prinţi pe-a oceanului toloacă.

III

La asfinţit, deasupra orizontului se lasă
Amurgul peste ape-n pulberi aurii şi violete.
Hoinarii mării se întorc, stol după stol, acasă
Dosind în aripile neobosite nişte regrete.

Se-ntorc în zbor planat unul după altul
Sufletele desfătate pe-ntinsul oceanului enorm,
Aterizând pe stâncile care mărginesc uscatul –
Pentru că în noaptea asta pescăruşii dorm.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu dor

Ninge peste lacul nostru îngheţat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde şi dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri uşor,
şi iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor şi cu lacrimi
şi liniştea să stea în-mprejurimi,
aşa aş umple un gol din suflet,
şi vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ţi-am greşit
şi de durere mă simt răvăşit.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vânturat

Doamnă, fără tine sunt pierdut!
- sta de vorbă Vântul azi cu Marea -
ca un ied la târg pe-un ban vândut,
ochii mei pustii ar plânge zarea
şi aş amuţi în aşternutul
de zăpadă-al iernilor târzii.
Doamnă - îi şopteşte mării Vântul -
valul tău cu braţele-l urzii
şi cu suflul meu până la cer,
de mă laşi, îl urc, nu face nazuri!
dragă Doamnă dăruiesc, nu cer
veşnic loc în albele talazuri."

Pescăruşii par nişte străjeri
ce duc nouri fără soţ în ciocuri,
soarele apune, precum ieri
un vapor e priponit la docuri.
Ca o capră neagră, de niciunde,
noaptea parcă vine la păscut.

"De mânia mea nu te ascunde!"
Deodată, Vântul a tăcut...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

am luat în braţe marea
valurile m-au aruncat în sus
de bucurie plâng şi-nmulţesc apa şi sarea
iubite, nu mă privi...
aruncă-te-n ea!

o plută vie trasă de curenţi spre larg
ploile ne taie respiraţia
ne şterg strâmbăturile triste
nu suntem zei
dar putem fi o zi

întinderea apei oglindă-i
norii se prefac în conduri
pescăruşii fac cercuri pe aceeaşi rază
în ce piesă suntem acum?

marea şi cerul decoruri
poate fi viaţa din mare un vis
sau poate
poate un înec

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!