Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe ţărm, să număr anii
zidurile cetăţii au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se căţăra pe pereţi căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i aşa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întors mâinile către cer
erau aspre de întrebări
a rămas cuvântul răstignit pe o cruce
şi cuiele plâng pe o cruce
nu am venit între voi ca să să stric ci să împlinesc cuvântul Lui
cu umilinţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi de gânduri

soarele a căzut şi a plâns
ploaia a tăcut printre munţi
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieşind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căuşul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toţi erau ocupaţi cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
nişte puncte cardinale aruncate aiurea
munţii işi spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu paşii un ţărm
pe ţărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
păşeam printre râpele joase
mă înţepam în spini
lăsând la fiecare colţ o rugăciune
la final, mă întorc păşind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

m-am acomodat greu cu tăcerea
eram un biet nebun în căutarea adevărului
fugeam şi rătăceam în marea uitare
păşeam pe aleile trupului
picioarele oblice în diagonala pământului
s-au aşezat sub pleoapa sufletului, mirate
aici, poate în altă parte
şi totuşi atât de departe
de lume, de viaţă, de toate
azi am deschis cuvântul prin lume
pentru nimeni anume
să înţeleagă singurătatea versului
suieră vântul printre coloanele strâmbe ale timpului
la o masă, între două întrebări nepuse
lumânarea încă arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de gânduri

lacrima a căzut pe pământ
şi s-a frânt
în mii de întrebări
în zare, strigăt prelung de cocori peste ape
trăiesc între cer şi mare
în palme port enigme uitate
uneori mă retrag obosit în tenebrele sufletului
uitat de lume, de toţi şi de toate
şi cânt
dintr-un fluier cioplit dintr-un fag
pe marginile prăfuite ale timpului
nu-mi pasă
de lume, de viaţă, de toate
doar plâng în cetate
se poate...
pe câmpul cu flori
maci roşii, roşul nebun
pe câmpul verde crud
lumina se prelinge pe pleoape adormite
printre stropii de gânduri
noaptea, mă înalţ către cer
caut
să dezleg un mister
în vale,
o cruce
pentru cel ce pleacă, se duce...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

obosit
timpul s-a retras
acum, aici
nu bate niciun ceas
popas
la pas
pe lespedea rece
un an, un somn, un vis
rămas
un ţărm, un val furios şi o mare
timpul a tăcut
de mult
e mut
a mai trecut un veac
era o altă zi, alt ceas
tic-tac
doar cuvântul a rămas, esenţă pură a durerii
la ultimul ceas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşind prin tristeţi

m-am ascuns într-o zi
fatidică zi
toamna colora frunzele cu roşul aprins
de sânge scurs dintr-o rană
port în mine reflexele tardive ale trecutelor zile
a fi ceea ce nu este
după ce am pierdut la ruleta vieţii
tot ce am avut
stau pe ţărm
pustiit de gânduri
oare am avut odată ceva
retorice întrebări, doar întrebări
m-am întors în sensul lucrurilor, multe nespuse
păşind prin tristeţi, am ajuns la capăt
azi fără rost
gândurile erau murdare de vopseaua timpului
pierdut şi niciodată regăsit
trecuse odată pe aici
pe lac, doi nuferi
s-au trezit să vadă
steaua singură a nopţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii paşi

seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas

ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereţi
căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la uşă
tu aşteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârşit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni

am fost alungat
iubeam prea mult lumina şi cerul albastru
eram damnatul din cetate
mi-e rău şi înghit disperarea
sunt robul trist al ultimei nopţi
în suflet o rană
în palme cuvinte
ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n'am casă, n'am rude
aici totul e tragic şi trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop şi atât
rebel într-o agonică lume
curg şi pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi către cer

mă adresez nimănui
cu speranţa deşartă
de a mă auzi cineva
am înconjurat zidurile lumii
în flăcările sufletului
am mers înainte
m-am trezit în genunchi
păşind apoi în cruce
pe aleile murdare ale anilor scurşi
în puritatea cuvintelor nerostite
mă loveam la fiecare pas
de cioburile timpului
rătăcit în singurătăţi atemporale
răstignit între paginile goale
obosit de cicatricile universului
căutând Calea
zi de zi
păşesc către cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni

azi nu mai vin femeie acasă
am fost alungat
iubeam prea mult lumina şi cerul
eram damnatul din cetate
mi-era rău şi înghiţeam sacadat disperarea
eram robul trist al ultimei nopţi
în suflet o rană
în palme cuvinte ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n-am casă, n-am rude
aici totul e tragic şi trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
o lume bolnavă într-un pat de spital
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop şi atât
rebel într-o agonică lume
curg şi pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii paşi
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas
ploua în tăcere, ploua peste noi

durerea oarbă plângea pe pereţi
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

sărutam femeia ca întâia oară
te scriam pe o coală rămasă prin casă
tu plecai într-un tragic roman
la final, pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas
pluteau între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

ora se sfarmă pe trepte, iubirea doarme la uşă
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi

tu aşteptai ca să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător între stele
la sfârşit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om în cetate

un om a plecat
pe un deal
să se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu şi era iarnă
în lume, în noi şi în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce şi ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură şi ea
vântul bate şi bate
noaptea e neagră
şi este atât frig în cetate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

adunând două linii paralele
într-o lume pustie, ireală
am ajuns dincolo de ele
în lumina percepţiei nespuse
am pus pe un taler destinul
pe celălalt nu a rămas nimic
rătăcind la limita cunoaşterii am ajuns în neant
acolo am găsit lumea, debusolată de propria inexistenţă
lumina se sfâşia alegoric în tăceri chinuite
pe zidurile murdare ale cetăţii
îngândurat şi trist am plecat printre aşchiile timpului
de doi bani speranţă
mai departe, cât mai departe
dincolo de lume, de toate
acolo, unde nu este nici întristare, nici durere
decât un etern suspin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

şoapte necunoscute se izbeau de pereţi
în labirintul cunoaşterii
la răscruce de gânduri
umbre păşeau printre coloane atemporale
aşteptând reîntoarea
cumplită stare
să plec, să fug
cădeau pescăruşi pe ţărmuri de mare
în curcubeul luminii
fulgere albe peste oceanul de întrebări
în nemărginirea cuvântului la focul creaţiei
necunoscut între voi
ciopleam neantul
spărgând obloanele lumii
aici nu mă aştepta nimeni
cărările curgeau în timpul rămas
păşeam dintr-o umbră în altă umbră
poate nu mă voi mai întoarce aici
mă ardeau depărtările
în zori, din palme se scurgea cenuşa stinsă
sub picăturile crude de rouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
şi au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig şi mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creaţiei
era sânge pe aripi de zări
păşind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopţile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruş pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
aşteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzişului din suflet
mă întorc către mare şi cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat şi smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer şi plâng ca nebunii
azi pier în pragul porţii
că viaţa e un joc
şi dacă mi se dă să plec
aşa e datul sorţii
să beau în noaptea asta
pelin cu morţii
în viaţa asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor şi mor la ţărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor şi totuşi voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
şi voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!