Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Şi pletele-i în paru-mi se revarsă
Ea are forma mâinilor mele,
Culoarea ochilor mei,
Şi-n umbra mea se pierde
Ca piatra în cer.

Ea pururi stă cu ochii treji
Şi nu-mi dă pace să mai dorm,
Visele ei în plină zi
Evaporă sorii,
Mă fac să râd, să plâng şi să râd
Să spun atâtea când n-am nimic de spus.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarba câmpului şi macii

abia acum, când boabele de struguri
îşi caută amiezile de vară în smălţuite, tandre căni cu vin,
acum când soare blând şi aer auriu ne înconjoară,
când visele tale şi visele mele de fiecare zi şi din anume zile
şi-au amestecat culorile şi parfumul până la identificare
şi sunt atâta de uşoare că sufletele ne-ar putea pleca spre cer
în orice secundă de linişte dacă iarba
şi macii câmpului nu ne-ar iubi atât de mult
cu tot cu rouă şi cântecele dragi
acum, când cănile cu vin
aşteaptă buze moi, abia acum ne despărţim

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe marginea Lunii

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de braţe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopţii ;
Dumnezeu era stea în centrul focului,
scria cu scântei, vestindu-şi soarele
de sub tălpile mele.

Fără tine eram un cerc subţire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îţi aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subţire de lumină:
... esc...
Oh, ce iubire am visat!

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2009)
Adăugat de Maria Elenia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboară-mi visele

Mi te poţi dezvăui tăcut,
adâncindu-te în braţele mele.
Lasă-ţi suspinul tânguitor
în palmele-mi pline de tine.
Doar eu îţi pot străbate negurile
cu iubirea ce ţi-o port în zâmbet.
Mi te poţi dezvălui läcrimând
în fiecare deznădejde.
Lasă-ţi sufletul însetat de linişte
să-şi stâmpere tăcerea
în atingerea-mi surdä.
Doar eu pot să-ţi dăruiesc
aripile mele.
Zboară-mi visele în primăvara ta
şi lasă-le să-ţi înflorească pe chip.
Mi te poţi dezvăui tăcut,
adâncindu-te în braţele mele...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

habitat (din «scrisorile mov»)

pereţi plini cu planşe colorate
statistici
cât iubesc densitatea tristeţii
variabila ploilor din departele unde dorul
creşte precum grâul
surâsometrul şi toate zilele când
eram un pupălău destoinic
sărutacul tău derbedeu galactic
pereţii plini cu planşe diluate intrând încet
în carnea zidului

înăuntrul seamănă a peşteră
confort unu
nemaiştiind să decupez ferestre – ochii îi ţin închişi
întreg muntele se micşorează, mă strânge
cuibărindu-mă ca în pântecul mamei
aştept să mă nasc singur
copilul care voi fi
va învăţa astfel să deseneze
să te caute

2)
când eşti fericit, nu vezi erori
nici când prea trist…
cu aripile strânse, prelungă, liniară pasăre
diformă, a ţâşnit din degetele mele asemănându-i
un nod cândva ram subţire acum ochi
ţine incert încotro-ul gata să lunece
nu să zboare

de fapt, nici nu sunt erori, vă rămâne doar
să intuiţi dacă
sunt fericit ori prea…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sân

mi-am tăiat privirile
într-o zi de nenăscute clipe
în încăperile ochilor am adunat, lumi
câteva
foi albe desenează chipuri plângând
mă aşteaptă să le număr
tributul

foamea vrea măcar o neagră pâine
durerea se strambă încă pe feţe netrezite
surde vorbele strigă
aripile nu pot fi frânte, de margini de timp
acolo unde atârnă putreziciunea

dar mi-a rămas, curată, mută şi albă, ca nimbul unui sân
însetat în căuşul palmei, uimită revolta
iubeşte-mă lume hulpavă
norocul prostului încă împinge tăvălugul destinului
nu creşte pământul în copaci
nici rădăcinile sale nu pot sprijini cerul
nici noaptea nu poate intra în zi, decât murind încet
iar sfârşitul va începe cu începutul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi amintesc că am plâns
când poemele mele zburau
pe aripile
avioanelor mele de hârtie

poezie de Louis Savary din Un poem nous separe, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfectul

Când privesc cerul, miile de stele
Ştiu că am făcut alegerea corectă
Tu eşti eroul din povestea vieţii mele,
Totul. Perfectul într-o lume defectă.

Braţele tale reuşesc să mă aline
Tu eşti începutul şi al meu sfârşit
M-aş pierde dacă te-aş pierde pe tine
Vreau să privim o viaţă fiecare răsărit.

Dragostea ne-a învăţat al ei alfabet,
Iar eu ani întregi am stat să te aştept
În minte se perindă al tău portret
Şi rămâi mereu tatuat în al meu piept.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (1 iulie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ură

Te urăsc. Din toată inima.
Totul din mine urăşte totul din tine.
Fiecare mişcare a încheieturii mâinilor mele te urăşte.
Felul în care îmi ţin creionul te urăşte.
Sunetul făcut de oscioarele mele, parcă strivite-n dinţii unui ţipar, te urăşte.
Fiecare corpuscul din mine cântând în capilarul lui te urăşte.

Fii atent! La toate cele petrecute! Te urăsc!

Scama albăstrie de la ciorap, prinsă sub unghia degetului mare, te urăşte.
Amintirile brelocului de la cheie te urăşte.
Oftatul meu meu de dincolo, în vreme ce tu mănânci alune, te urăşte.
Peştişorul de aur al inteligenţei mele te urăşte.
Aorta mea te urăşte. La fel, străbunii mei.

O fereastră închisă este o fereastră închisă şi un simbol evident că te urăsc.

Vocea mea aspră ca o cămaşă grosolană din cânepă: furie.
Ezitarea mea când mă inviţi la o plimbare cu limuzina: furie.
Tandra mea urare " bună dimineaţa": furie.
Ştii cum, în somn, îmi strecor capul sub braţul tău: furie.

Albul ochilor mei rosteşte ură, iar farmecul meu o subliniază.
Sânii mei, relaxaţi în cupele lor, de dimineaţa până seara te urăsc.
Straturi, straturi de ură – parfait.
În orele lungi după ultima noastră dispută, ochi scânteind de furie.
Te disec celulă cu celulă, astfel pot s-o urăsc pe fiecare în tihnă, una câte una.
Plămânii mei, gemeni duplicitari, extind o ură care nu te va cuprinde niciodata-n întregime,
Cu sufletul la gură, ca doi idealişti într-un submarin defect.

poezie de Julie Sheehan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu; păzeşte spusele mele şi îndrumările mele ascunde-le la tine. Păstrează sfaturile mele ca să rămâi în viaţă şi orânduielile mele ca lumina ochilor tăi. Leagă-le pe degetele tale, scrie-le pe tabla inimii tale! Spune înţelepciunii: "Tu eşti sora mea!", şi numeşte priceperea prietena ta, ca ea să te păzească de femeia străină, de femeia altuia, ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:1-5
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!