Poem cu mine prea departe

trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăceşte când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foşnetul

aş vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar braţele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele

stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
păşesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în ţărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile îmi povestesc

Peste mine ninge cu frunze,
Frunzele toamnei mele arămii,
O toamnă care nu îşi cere scuze,
Împac o linişte cu ea, de amintiri.

Tăcerile îmi povestesc trecutul,
Apasă peste trunchiul oblojit,
Mă ofilesc culorile, puţin albastrul,
Seninului frumos înmărmurit.

Ce mi-a rămas? Doar paşii ce mă poartă...
Aleile la fel sunt pline cu noroi
Şi bălţile cu apa tulburată,
De alţii ce-au trecut, singuri prin ploi.

Îi plâng, cu nostalgia omului încărunţit,
Cu noaptea preţuită peste rime,
Pe albe foi de timp îngălbenit,
Vorbesc cu scrisul despre tine... şi de mine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mă apasă cuvântul şi timpul e rece
un joc de clipe în scorburi
ascult foşnetul timpului
printre frunzele vestejite ale sufletului
cuvântul a tăcut
se aşterne vecia peste gânduri prăfuite
fulgerul s-a ascuns în rana cerului
ca o lumină fugară
pe tălpi purtam văpăi în freamătul zilelor arse
felinarele atârnau strâmbe pe aleile lumii
căutam un fluviu să învăţ nemurirea
cu foc îngeresc
peste livezi de măslini înfloriţi
sub cerul descătuşat de gânduri
sunt mugure de ţărână
respir sălbatic, visând să renasc
ca o petală întinsă peste ţărmururi de suflet
acolo, în larg, lângă mare
căutând lumina vieţii în neguri străbune
sunt trup din sângele mării
lunecând în lumini
prin văluri de ceaţă
rătăcit în abisul cunoaşterii
iau cu mine raza de soare
în zbor etern peste ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorul

Eu sunt păstorul turmei.
Oile sunt gândurile mele,
Iar toate gândurile mele sunt senzaţii.
Gândesc cu ochii şi cu urechile mele,
Cu mâinile şi cu picioarele mele,
Cu nările şi cu gura.

Să te gândeşti la o floare înseamnă să o vezi şi să o miroşi.
Să mănânci un fruct înseamnă să-i simţi savoarea.

De aceea, în arşiţa zilei,
Când de prea multă bucurie mă cuprinde tristeţea
Şi mă întind pe iarbă pentru a mă odihni,
Şi-mi închid ochii încălziţi de soare,
Îmi simt întregul trup relaxat în realitate
Şi ştiu tot adevărul, şi sunt fericit.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău sexy

Mă stârneşti într-o clipă numai când mă priveşti,
Chiar când stai pe fotoliu şi o carte citeşti
Poţi tasta la computer şi tot sexy rămâi
Trupul tău e o minune şi pe jar tu mă pui.

Vreau să-ţi fac nişte lucruri care-s rele se spune
Trupul tău mă îngheaţă, dar mă simt de minune.
Mă gândesc doar la tine, buzele mi le ling
Văd cum pielea-ţi luceşte şi aş vrea să te-ating.

Trupul tău e prea sexy, toţi şoferii opresc
Mă atragi cu putere, nici nu pot să gândesc.
Ai un piept de vedetă, sânii tăi sunt săltaţi
Fundul este bombat, pantalonii mulaţi.

Eşti păcatul din mine, trupul tău îl vreau mult
Îmi vorbeşti la ureche şi atent te ascult.
Vino-n braţele mele, simt că o să erup
O să fac tot ce vrei pentru al tău sexy trup.

Şi din baie când ieşi şi păşeşti pe covor
Îţi privesc pielea udă şi aplaud sonor
Iar a mea sărutare peste tot o s-o simţi
Nu cumva să dispari să mă scoţi iar din minţi.

Trupul tău foarte sexy e un premiu luat greu
Cu-aşa şolduri divine toţi te-admiră mereu
Ce noroc că posed acest trup minunat
Dumnezeu a fost bun că în dar mi l-a dat.

poezie de Matthew Poetic, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul vechilor cântări

Copacul meu de gânduri suferea
privind cum frunze de-amintiri se cern
şi cad în toamna rece, se aştern
pe haosul atâtor vechi uitări.
Şi nu plecau şoptindu-i "Bun rămas!",
nici fremătând a jale ori suspin
spre lutul din al frunzelor destin.
Pluteau, ducând şi lacrimi, şi-ncântări.

Mai sunt atât de multe! Le privesc
şi le alint cu mâinile de ram
ce s-au asprit din timpul când eram,
înconjurat de verde, singur zeu.
Erau iubite fluturând în vânt
şi îmi cântau când stelele, pe cer,
se minunau de-acolo, din eter,
de cântecul ce mă-nsoţea mereu.

Mai cântă încă, dar în cântul lor
sunt note grave, tremurând în frig.
Aş vrea un anotimp să le câştig,
să nu mi se aştearnă împrejur
ca un covor de frunze pustiit
de amintirea vechilor cântări.
Acolo, jos, e-o lume de uitări,
iar gândul... cât de greu e să-l îndur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă toamnă

O altă toamnă bate la fereastră
cu frunze ruginii şi dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, la început de toamnă,
când vara-şi plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea s-aşază în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
ţesută-n nopţi de toamnă austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârşit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe şinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereţii mele,
ajuns în gara vieţii prea târziu,
aş da din anii mei, numai ştiu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste lacrimile mele tu desenezi rime

Ale timpului viori îmi unesc freamătul inimii
În aripi port plumb şi totuşi zbor
Sufletul meu e un ultim zbor
Spre o lume intactă... frumoasă....
Voi adormi cu fiecare cuvânt....
În toamna asta mă simt o pasăre fără cuib
Îmbrăţişarea ta rămâne o amintire
O vară întreagă am aşteptat iubirea...
În iarna asta pot muri...
Îmbrăţisarea ta ar fi prea târzie...
Corpul meu căzut se va ridica?
Mai e un drum pe care spun că-l fac de-o vară...
Munţii spun poveşti pe care nu am vrut să le aud
Sunt singură.... ca tine... sunt poezia ta...
Singurătăţile noastre se vor întâlni,
Odată cu florile ce strigă din fereastră
Peste lacrimile mele tu desenezi rime
Pe care eu nu mai doresc să le scriu...
Uitarea scrie iubirea...
Lumina a luat locul întunericului din noi....

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta a fost ultimul gând pe care l-am mai putut memora... Apoi oboseala a pus stăpânire pe mine şi un somn lung, pustiitor de amintiri, s-a aşezat solemn peste trupul şi gândurile mele. Am îngenunchiat la poarta visării, în braţele celui atât de drag mie...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!