Îl văzu pe străin înfundat în fotoliul din faţa căminului. Părea că moţăie; capul bandajat îi alunecase pe umăr. Odaia era luminată doar de reflexele roşiatice ale flăcărilor. Cu puţin înainte, hangiţa aprinsese lampa din sala hanului şi era încă orbită din pricina luminii; în faţa ochilor îi jucau pete roşii şi totul îi apărea învăluit în umbră, cu contururi nedesluşite. Totuşi, o frântură de secundă i se păru că omul din faţa ei avea o gură enormă, căscată, o gură monstruoasă, care-i înghiţea toată jumătatea de jos a feţei. Fioroasă vedenie: capul bandajat în alb, cu ochelarii aceia lugubri, sub care se căsca o gură neagră imensă... În aceeaşi clipă însă, străinul tresări, se îndreptă în fotoliu şi-şi duse mâna la faţă. Hangiţa deschise larg uşa, pentru ca lumina să pătrundă în cameră. Acum putea să-l vadă mai bine: în locul şervetului îşi aplicase fularul peste obraz. Totul fusese doar o nălucire.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul acesta înfăşurat şi bandajat oferea o privelişte atât de discordantă cu cea la carre s-a fi aşteptat hangiţa, încât nu fu de mirare că femeia rămăsese încremenită. Străinul nu-şi mişca şervetul de la gură, ci continua să-l ţină – după cât îşi dădu seama hangiţa abia acum – cu mâna vârâtă într-o mănuşă cafenie. O privea într-una, dindărătul lentilelor lui de nepătruns.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Storul fusese coborât şi odaia era cufundată în umbră. O clipă, hangiul avu în faţa ochilor o privelişte tare ciudată; ceva care semăna cu un braţ ciung se mişca în direcţia lui, iar pe un fond alb, cam la înălţimea capului, apăreau trei pete imense, fără formă precisă. În aceeaşi clipă însă, o lovitură zdravănă în piept îl azvârli afară, uşa îi fu trântită în nas, iar cheia se răsuci în broască. Totul se petrecuse cu atâta iuţeală, încât omul nu avusese vreme să privească mai cu luare-aminte. Doar unduirea unor forme nedesluşite, un brânci, o izbitură – atât. Acum stătea în micul coidor întunecos şi-şi spărgea capul să-nţeleagă ce putea să însemne arătarea aceea bizară.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a revenit ca să strângă masa, hangiţa şi-a întărit convingerea că străinul fusese rănit la gură sau desfigurat de presupusul accident; într-adevăr, dşi ţinea în mână o pipă aprinsă, el nu şi-a îndepărtat fularul de mătase pe care şi-l înfăşurase în jurul bărbiei şi n-a dus pipa la gură toată vremea cât a rămas ea în cameră. Şi asta nu pentru c-ar fi fost distrat – doar îl văzuse ea cum se uita ţintă la tutunul care ardea mocnit. Stătea într-un colţ, cu spatele la fereastră. Acum, după ce mâncase pe săturate şi băuse, acum, când simţea cum căldura i se împrăştie prin vine, "domnul" vorbea mai puţin repezit ca înainte. Focul, reflectându-se în sticlele ochelarilor enormi, le împrumuta o sclipire vie, roşiatică, pe care n-o avusese până atunci.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangiţa luă hainele ude şi ieşi. Din prag mai aruncă o privire spre capul acela înfăşurat în alb, străjuit de ochelari întunecaţi... dar faţa necunoscutului rămânea ascunsă în dosul şervetului. Închizând uşa, doamna Hall simţi că i se zbârleşte părul; pe faţă i se citea uimirea cea mai adâncă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un motiv sau altul, omul caută miracolul şi pentru a-l atinge trece prin sânge. Se va deprava cu idei, se va reduce la o umbră, dacă, doar pentru o secundă din viaţa lui, va putea închide ochii în faţa urâţeniei lumii. Totul poate fi îndurat - dizgraţia, umilinţa, sărăcia, războiul, crima; în speranţa că ceva se va întâmpla peste noapte, un miracol, care va face viaţa suportabilă.

citat din Henry Miller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul

I-am găsit şi un defect,
Însă nu fac tevatură:
Capul, cred c-ar fi perfect...
Dacă n-ar avea şi gură.

epigramă de Nicolae Bunduri din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Marele premiu "Mircea Trifu" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

(fără titlu)

Faţa ta contra feţei mele
în plină noapte
blând
un dans şi un joc
atât de dulce
că eu nu mai sunt eu
şi tu eşti mai mult decât tine
totul s-a oprit
faţa mea împotriva feţei tale.

poezie de Miriam Calleja (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdeaua de nori

face imaginea mai clară decât cea adevărată
şi grumazul cu faţa care seamănă izbitor
cu baliga de vacă deschide o gură spinoasă
din care descarcă analiza-profeţie repetată
de toţi la aceeaşi oră sau înregistrată mai târziu

se fereşte puţin perdeaua şi raza ţâşneşte
pe faţa puhavă de general de carton adus
de florile mărului în pustiul creat de micimea
personajelor care se uită la hartă neînţelegând
nimeni ce fapte au fost inventate în pauză

perdeaua de nori nu renunţă la privitori
acoperă ca o pleoapă ecranul televizorului
nu se vede faţa distorsionată de grăsime
deoarece camerele sunt axate pe altă faţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora cercetă totul atentă, cu ochii ei mari, căprui, iar totul i se înfăţişă cât mai impresionant în faţa ochilor, mai ales vehiculul albăstrui; "Pacifis" i se păru senzaţională, uluitoare. Nu se grăbiră spre treptele ce duceau la bordul navei albastre, iar Lia, înţelegătoare, îşi adaptă mersul ritmului prietenei sale. Soarele împrăştia împrejur străluciri aurii, care aici deveneau albăstrui, datorită prezenţei uriaşului vehicul spaţial. Deşi nu se grăbiseră, nu merseseră repede, ajunseră totuşi în dreptul treptelor ce urcau spre puntea principală. Sfioasă, Dora se opri din nou înainte de a urca, tare emoţionată; avea să-l cunoască pe Don Juan, să-l întâlnească personal şi... cine ştie, cu puţin noroc sau ajutor din partea Liei, poate chiar să-i vorbească; în plus, îl va vedea şi pe director, cât şi pe domnul profesor Manea, dar şi pe ceilalţi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian Enka îşi trata fiul cu indiferenţă totală; iată încă un motiv pentru tânărul comandant, unul în plus, de a se simţi indispus, jenat. Încet, şovăielnic, cu papagalul pe umăr, intră totuşi în cameră, unde se aflau toţi: mama lui, bunicii şi blondul. Acesta din urmă stătea pe fotoliu; probabil citea presa zilei, sau doar o răsfoia; nu părea atent la rândurile de pe pagini. În plus, aruncă furios unul dintre ziare, peste celelalte şi se ridică de pe fotoliu, abandonând cititul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vezi rîul...

Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Şi să-l vezi pe omul tristul
cum îşi înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
şi mai cuminţeşte gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia îşi îndreptă privirea în aceeaşi direcţie; Don Juan încă părea nervos, nu se calmase. O clipă doar îl fixă necruţător pe "bătrân", spre care se uită "urât", dar îşi îndreptă brusc atenţia în altă parte, fără a spune nimic, însă privirea lui cea expresivă spunea destule, toate reproşurile îndreptându-se în mod vizibil spre vechiul său prieten, geneticianul echipajului, care-i refuzase oferta de a-l ajuta. Dar comandantul se retrase tăcut spre bucătăria navei, singur.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt de drum o promisiune

cândva o să văruiesc gardurile
şi cireşul din faţa casei
sub care tata
îşi ascundea tristeţile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.

închid ochii
şi-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăţi
o pasăre se loveşte de geam
se face linişte
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colţ
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii şi multă singurătate

tăcerea creşte ca un aluat

mă aşez în fotoliu
şi dizolv fiecare imagine

aud paşi...

mă încăpăţinez să cred că
cineva se apropie de uşă

e bine
Dumnezeu îmi deschide uşa

după o zi rece şi neagră
fiul meu va întoarce oglinda
va da pâine săracilor
şi va privi
la omul de dincolo...

ca o promisiune

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă consider exclusiv actor de comedie, dar îmi face mare plăcere reuşita unui rol comic. Un atare rol mă cucereşte, mă obsedează, mă stimulează să fiu mai departe. Eu pentru asta exist. Aşa mă justific în faţa ochilor mei, în faţa conştiinţei mele şi, mai ales, în faţa oamenilor care vin să mă vadă şi să mă audă...

Toma Caragiu în interviu realizat de Eva Sîrbu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia auzi din nou acel strănut puternic, repetat şi brusc îşi aminti de Lucian. Deci, el era cel care strănuta. Observă că "pătura" cu care fusese acoperită era, de fapt, geaca lui. Regăsi şi rucsacul, pe care ea-l mototolise sub cap, înlocuind astfel obişnuita pernă. Îngrijorată, îşi întoarse capul în direcţia în care ştia că ar trebui să se afle Lucian, îndreptând şi lanterna într-acolo, dar lumina, mult prea slabă, nu ajungea până la el, deci, nu-l văzu, însă ştia că era acolo; de data aceasta se dezmeticise de tot. Se ridică în picioare, luând şi geaca lui sub braţ şi se îndreptă spre el. Ajunse în locul în care se afla el şi observă cum încă dormea, chinuit, din poziţie şezândă, cu spatele gol (flanelul i se ridicase mult) sprijinit de peretele stâncos al peşterii, capul căzându-i când într-o parte, când într-alta, ceea ce-l determina să tresară uşor, însă fără să se trezească. Din când în când strănuta sau chiar tuşea înăbuşit. Ştiind că fusese accidentat pe partea stângă, îl mişcă, apucându-l de umărul drept, ca să-l trezească; între timp, fixase lanterna într-un loc sigur.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!