Lia auzi din nou acel strănut puternic, repetat și brusc își aminti de Lucian. Deci, el era cel care strănuta. Observă că "pătura" cu care fusese acoperită e...
Lia auzi din nou acel strănut puternic, repetat și brusc își aminti de Lucian. Deci, el era cel care strănuta. Observă că "pătura" cu care fusese acoperită era, de fapt, geaca lui. Regăsi și rucsacul, pe care ea-l mototolise sub cap, înlocuind astfel obișnuita pernă. Îngrijorată, își întoarse capul în direcția în care știa că ar trebui să se afle Lucian, îndreptând și lanterna într-acolo, dar lumina, mult prea slabă, nu ajungea până la el, deci, nu-l văzu, însă știa că era acolo; de data aceasta se dezmeticise de tot. Se ridică în picioare, luând și geaca lui sub braț și se îndreptă spre el. Ajunse în locul în care se afla el și observă cum încă dormea, chinuit, din poziție șezândă, cu spatele gol (flanelul i se ridicase mult) sprijinit de peretele stâncos al peșterii, capul căzându-i când într-o parte, când într-alta, ceea ce-l determina să tresară ușor, însă fără să se trezească. Din când în când strănuta sau chiar tușea înăbușit. Știind că fusese accidentat pe partea stângă, îl mișcă, apucându-l de umărul drept, ca să-l trezească; între timp, fixase lanterna într-un loc sigur.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.