Ceilalţi plecaseră, cu toţii, spre casele lor, dânsul... Directorul se mulţumea cu cămăruţa cea "secretă", alăturată cabinetului său, mai ales că ştia că Lucian dormise deseori acolo. În minte-i năpădiră amintiri, toate legate de simpaticul băiat, plin de energie, de viaţă, un băiat, negreşit, tare bun, cu un suflet de aur. Bineînţeles şi ceilalţi şase tineri îi erau tare dragi, dar nici unul atât de mult ca el, Lucian, fiul său. În cămăruţa mică, goală, întunecată, îl întâmpină doar... întunericul, până-n momentul în care dânsul aprinse lumina. Cum să reuşească să adoarmă în noaptea aceea? S-ar fi dus până pe spaţioport, pe rachetodrom, dar rampa de lansare era goală. Nici urmă de "Pacifis"; la ora aceea, nava albastră era departe, foarte departe, călătorind printre aştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare şi însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu şi-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră şi pricepu că era unul dintre tinerii acceptaţi de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-şi scuze, le permise trecerea. Domnul şi doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreaţă! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deşi părinţii lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalţi să observe că sunt neliniştit şi îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deşi uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu şi ceilalţi.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalţi. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ţi-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda şi în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aştepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam şi eu. Păcat... Ne-am înţelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicăleşti. Poate că putem fi totuşi prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulţumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguţ din partea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în aşa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian şi Diana Enka nu avură nici ei tangenţă cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declaraţii, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu maşina lor cea nouă, nu fără a-şi anunţa fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei şase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toţi îi salutară pe părinţii lui Lucian; el se miră de prezenţa lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de faţă cu profesorul Manea şi ceilalţi colegi ai săi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaseră şi ceilalţi. Lucian consideră că era momentul prielnic să se apropie de domnişoara Lia; ea însă îl întâmpină cu aceeaşi răceală în glas. Cu blonda se înţelegea de minune; nu şi cu bruneta, dar el tot pe cea din urmă o prefera. De ce oare?!...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava albastră era acolo, pe rampa de lansare, în mijlocul rachetodromului. Înarmată cu toate cele necesare, pregătită până la cel mai mic amănunt pentru o asemenea călătorie, "Pacifis" li se ivi în cale, înălţându-se ameninţător, impunând prin însăşi prezenţa ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cei aflaţi pe spaţioport? Oare nici pe ei nu i-a afectat cu nimic zgomotul produs de artificiile noastre?
Sonya: Nu, nu-ţi face griji inutile! Cu siguranţă că au văzut şi ei totul şi probabil că le-a plăcut, însă nici ei nu puteau fi afectaţi de zgomotul artificiilor voastre.
Lucian: Cum aşa? Spaţioportul nu se află sub cupolă şi nu-i nici chiar atât de departe de nava noastră.
Sonya: Aşa e, însă atât clădirile, cât şi navele spaţiale aflate pe spaţioport sunt protejate fonic, deci, nici cei aflaţi acolo n-au auzit nimic.
Lucian: Aşa, deci... Dar dacă am presupune că unii dintre localnici ar fi rămas pe suprafaţa planetei, în afara clădirilor sau navelor de pe spaţioport, îmbrăcaţi în acele costume de protecţie?
Sonya: Nici ei n-ar fi auzit absolut nimic.
Lucian: Nimic?! Cum aşa? Să nu-mi spui că şi ei ar fi protejaţi fonic...
Sonya: Ba da, întocmai! Costumele pe care suntem nevoiţi să le purtăm când ne aflăm pe suprafaţa planetei, în aer liber, nu ne protejează doar împotriva dantoniului, ci şi a zgomotelor neplăcute.
Lucian: Grozav! M-am lămurit, n-am ce zice...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mai ales pentru Nis. De fapt, pentru el, totul e înălţător, la 2,18 m.
Mihai: Înalt băiat; şi amuzant...
Lucian: Îţi vine să crezi că-n urmă cu vreo opt ani era atât de scund, încât i se spunea Piticu'?
Mihai: Cui?! Geografului acela?
Lucian: Chiar lui.
Mihai: Pare tare nostim. Un pic poate cam distrat, aiurit...
Lucian: Aşa şi este. Ne vom distra în misiune, cu el la bord.
Mihai: Da, e simpatic.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşi din nou singuri, doar cei şapte tineri, îşi continuară, într-adevăr, activitatea începută ziua trecută, aceea de a vizita nava albastră. Iar cum "Pacifis" nu era deloc micuţă, nu reuşiră nici până în seara acelei zile s-o vadă pe toată, dar după 27 iunie aveau destul timp s-o tot vadă, s-o tot cunoască, deci, considerară că totuşi, ceea ce văzuseră era suficient. Oricum, vizitaseră locurile mai importante, care chiar trebuiau cunoscute de toţi membrii echipajului, nu doar de cei trei tineri care o construiseră; bineînţeles, pentru ei, "Pacifis" nu avea secrete. Parcă nici pentru tânărul informatician nu avea atât de multe, acesta reuşind să le afle din informaţiile de pe computer, pe care le studiase cu atenţie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ce zici de asta?
Lucian: Nu ştiu; nici nu vreau să-mi închipui... Să fiu destituit din funcţie; asta aş mai accepta, ar merge, dar... Să fiu exclus definitiv din echipaj?! La naiba! Ce-şi închipuie?! Doar e nava mea; "Pacifis"... Şi n-ar fi vorba nici de asta, dar... Şi tot drumul a tăcut, n-a zis nimic, deşi ştia, ştia ce-a făcut... De ce oare?! Nu înţeleg...
Traian: Ştii ce-ar însemna dacă ai fi exclus din echipaj?
Lucian: Alex şi Nis s-ar retrage din proprie iniţiativă, brusc, imediat.
Traian: Desigur, ei s-ar retrage, iar fără voi trei, "Pacifis" n-ar mai pleca deloc, nicăieri. Misiunea voastră s-ar anula.
Lucian: Asta ar însemna o mare pierdere pentru dumneavoastră, din punct de financiar; aţi investit atât...
Traian: Poftim?! Cine se gândea la pierderile de acest gen?! Pe mine mă preocupă cel mai mult persoana ta, starea în care te afli. Pricepi?
Lucian: Eu, dom' director?! Am să-mi revin...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre colegul "Ucigaşei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul", pe el nu mai era nevoie să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela acceptă, doar nu era să-l refuze. Nici în cazul acestuia, consultaţia nu dură prea mult timp, iar la sfârşitul ei, doctoriţa nu avu de pus decât un singur diagnostic, foarte sigur: sănătos-tun! Deci, în cazul "Violentului" Costel Frunză nu existau probleme; îşi putea exercita în continuare meseria, fără teama că ar putea păţi ceva. Cei doi îi mulţumiră pentru amabilitatea pe care o avusese de a-i consulta, apoi se retraseră spre ieşirea din Institut. Când ea ajunse la bordul navei albastre, la 08.15, ceilalţi şase colegi ai ei erau deja acolo; nu şi domnul Manea, din fericire pentru ea, acesta nu ajunsese încă pe puntea principală, deci nu ştia că domnişoara întârziase, iar dacă nici unul n-o va spune, dânsul nici nu va afla.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: "Vulturul"?!
Lucian: Da, asta a fost tot ceea ce am reuşit să obţin de la marele supercomputer; denumirea navei: "Vulturul". Cum, nu ştiu... Cert este că am reuşit. Şi nici nu aveam nevoie de mai mult. Denumirea acestei nave spaţiale, "Vulturul", m-a determinat să-mi amintesc brusc totul. Ştii, discuţia aceea cu dom' director, despre care ţi-am vorbit...
Lia: Îmi amintesc. Când ai absolvit Institutul...
Lucian: Exact. Acea discuţie. Şi cum proiectul meu de diplomă era "Pacifis", dom' director a găsit de cuviinţă să-mi vorbească despre proiectul dumnealui de diplomă, care fusese tot o navă spaţială, denumită "Vulturul". Deci, am făcut legătura dintre dânsul şi nava "Vulturul". Mă întrebam totuşi ce căuta oare nava domnului director pe Proxima; ba mai mult chiar, fără dom' director?! Însă curând după aceea, mi-am amintit detaliat, aproape cuvânt cu cuvânt, discuţia avută atunci cu dom' director şi m-am lămurit, în totalitate! Complet! Nava spaţială "Vulturul", proiectul de diplomă al domnului director Traian Simionescu, directorul Institutului Astronomic... Ca şi în cazul "Pacifis"-ului, nava dumnealui n-a rămas în stadiu de proiect, pe hârtie. A fost construită şi programată pentru o misiune de o importanţă deosebită; o misiune spre... planeta Proxima! Iar comandantul acelei misiuni ar fi trebuit să fie...
Lia: Luci, ce este? Nu-mi mai povesteşti?
Lucian: Ba da, imediat...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr şi şorţul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezenţa lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi şi pe acesta. Ceilalţi păreau cam stânjeniţi de acţiunea tânărului; nu şi directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; şi dânsul avea asemenea ocupaţii, ori de câte ori îşi găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toţi, apoi se îndreptă spre ieşire. Diana şi Iulian îl conduseră; evident – şi Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăţi, nava nu mai staţiona pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuşi, după cum indicau cele şase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Şi nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de nişte colegi minunaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!