Cât despre colegul "Ucigașei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoșul", pe el nu mai era nevoie să-l anunțe nimic, doar auzise discuția, deci știa că fuseseră invitați t...
Cât despre colegul "Ucigașei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoșul", pe el nu mai era nevoie să-l anunțe nimic, doar auzise discuția, deci știa că fuseseră invitați toți cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de așteptat până să sosească ceilalți colegi ai săi, Mihai, Maria și Stela și restul body-guarzilor, aduși de "Ucigașa"; portarul nu-i reținu, le permise trecerea, iar Petre și Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toți spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoțeau pe domnișoara doctor Stela, Șerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care își va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) și Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu și pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalți era pentru prima oară când intrau în Institut și tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit față de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spațială, punte principală etc." lipsind cu desăvârșire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.